CIRCA 30 DE MII DE CONTESTAŢII AU FOST DEPUSE LA BAC

La centrele de bacalaureat din ţară au fost depuse în jur de 30 de mii de contestaţii, ceea ce constituie circa 28% din numărul total de peste 107 mii de teste individuale. Cele mai multe lucrări contestate în acest an au fost la limba română, matematică şi geografie. Rezultatele examinării contestaţiilor vor fi anunţate în centrele de bacalaureat pe 6 iulie. Potrivit Ministerului Educaţiei, în urma reexaminării lucrării nota nu va fi micşorată. Pe 6, 7 şi 8 iulie elevii cu note insuficiente vor putea depune cereri pentru sesiunea de bacalaureat suplimentară, care se va desfăşura în perioada 15-20 iulie.