Numele diplomatului, filosofului, omului politic și scriitorului florentin Niccolo Machiavelli este cunoscut celor mai mulţi dintre noi prin prisma unei zicale, a unui proverb: „Scopul scuză mijloacele”. De asemenea, înțelesul termenului „machiavelic” face referire, poate prea mult și pe nedrept în ceea ce-l privește pe autor, doar la butada amintită, însemnînd: duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean. Probabil cea mai tradusă și cunoscută lucrare a unui autor italian, Principele este ultima carte a lui Machiavelli. Ceea ce este cu adevărat surprinzător este faptul că o lucrare scrisă în vremea condotierilor, pe cînd Petru Rareș, voievodul Moldovei, se afla pe tron și plătea tribut unui alt personaj celebru azi, sultanul Suleyman Magnificul, este de actualitate și azi.

Născut în 1469, la cîțiva ani după căderea Constantinopolului sub turci, în vremea în care sultanul Mahomed al II-lea se afla pe tronul Imperiului Otoman și cînd Ștefan cel Mare stăpînea Moldova, Niccolò di Bernardo dei Machiavelli avea să se afirme după proclamarea Republicii Florentine, în 1498. A fost secretar al „Consiliului celor Zece”, consiliu care conducea negocierile diplomatice și supraveghea operațiunile militare ale republicii. Printre însărcinările sale s-au numărat vizitele la suveranul francez, la Sfîntul Scaun și la împăratul german. În timpul misiunilor sale a cunoscut mulți dintre principii italieni și suverani străini, cărora a putut să le studieze strategiile politice. Poate cel pe care l-a urmărit în mod special a fost Cesare Borgia, care era preocupat, la vremea respectivă, de extinderea posesiunilor sale în Italia centrală.

Din 1503 pînă în 1506, Machiavelli a reorganizat apărarea militară a Republicii Florentine. În 1512, cînd familia florentină Medici a recîștigat puterea asupra Florenței și republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost destituit din funcție și arestat pentru scurt timp. A fost închis în Florența, fiind învinuit de o presupusă conspirație împotriva noii puteri. După eliberarea sa, a fost exilat și detașat în San Casciano, unde a scris cele mai importante lucrări. În ciuda încercărilor sale de a cîștiga încrederea casei de Medici, nu a revenit niciodată la poziția înaltă pe care o deținuse în cadrul guvernului anterior. Cînd republica a fost reinstaurată pentru scurt timp, în 1527, a fost suspectat de mulți republicani că ar susține casa Medici. În același an a murit, la Florența, și a fost îngropat în Basilica Santa Croce.

„Este mult mai sigur pentru tine să fii temut decît iubit”

Principele a rămas cunoscut drept cartea de căpătîi a lui Machiavelli, deși florentinul mai are și alte lucrări care îi completează opera. În tratatul său care a împlinit cinci secole de existenţă, Machiavelli descrie metodele prin care un principe poate dobîndi și menține puterea politică. Unii au privit cartea ca o sprijinire a tiraniei și a despotismului unor conducători, precum Cesare Borgia. Totuși, lucrarea este bazată pe credința lui Machiavelli că un suveran nu este constrîns de normele etice tradiționale: „Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decît temut sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una, și alta; dar întrucît este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci cînd unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decît iubit”. În viziunea sa, un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre succes în acțiunile politice. Machiavelli credea că aceste reguli pot fi descoperite, prin deducție, din practicile politice ale vremii, ca și ale perioadelor anterioare.

Leul şi vulpea: actualitatea în Principele lui Machiavelli

Împlinirea celor 500 de ani de existenţă a tratatului Principele a fost sărbătorită în Italia şi în toată lumea prin simpozioane, studii şi seminarii. În România, de asemenea – în cadrul conferinţei organizate de către Universitatea Europei de Sud-Est Lumina şi Universitatea Bucureşti, sub patronajul Ambasadei Italiei (www.machiavelli.lumina.org) – cercetători şi istorici de renume internaţional au discutat despre importanţa şi semnificaţia acestei opere. A fost un bun prilej pentru a reflecta asupra caracterului viu şi actual al uneia dintre cele mai cunoscute şi traduse opere ale literaturii italiene la cinci secole după apariţia acesteia.

Este extraordinar şi arhicunoscut raţionamentul exprimat în faimosul capitol XVIII din Principele, unde Machiavelli, făcînd o comparaţie între caracteristicile complementare cu care sînt înzestrate vulpea şi leul, ilustrează faptul că, în esenţă, principele trebuie să ştie să folosească atît viclenia, cît şi puterea, fără a fi însă loial în mod necesar dacă această loialitate ameninţă să îl distrugă. Scopul, conform cuvintelor sale devenite deja proverbiale, este acela de a învinge şi de a menţine puterea, iar mijloacele prin care se urmăreşte acest scop vor fi, oricum, onorabile. De-a lungul timpului, acest raţionament a fost interpretat şi reinterpretat dincolo de semnificaţia originală, simplificîndu-se în fraza: „scopul scuză mijloacele”.

Există, însă, un alt citat din Machiavelli (din capitolul XXV al tratatului) care se bucură poate de o şi mai mare actualitate: acela în care îl îndeamnă pe principe să-şi adapteze modul de acţiune la lucrurile imprevizibile care pot apărea („vitregie a sorţii”/„malignità di fortuna”).

În opinia lui Machiavelli, cel care deţine puterea poate să acţioneze „cu grijă”/„con rispetto” (adică prudent şi precaut) sau „năvalnic”/„con impeto”, însă dacă „vremurile şi împrejurările se schimbă”/„e’ tempi e le cose si mutano” este destinat să-şi schimbe linia de acţiune cu riscul eşecului.

După cum bine ştiu cei din diplomaţie, politica – exceptînd principiul „pacta sunt servanda” – nu se poate întemeia pe abordări dogmatice şi inamovibile, ci trebuie să fie flexibilă, aderentă la realitate şi să ştie să recurgă, atunci cînd este necesar, la mediere: o invitaţie pentru a ne ancora în realitate abandonînd tiparele predefinite. O lecţie care vine din perioada lipsită de prejudecăţi a Renaşterii, însă care, la o distanţă de cinci secole, nu pare să-şi fi pierdut deloc valabilitatea.

Sursa: historia.ro