CIND VIRSTA NU E ONORABILA

Zilele trecute am fost adusă tocmai pînă la lacrimi de nişte întîmplări, produse în lanţ, în nişte circumstanţe care în mod normal nu ar fi trebuit să fie.

În ajun de week-end, într-o oră de vîrf, stau la rînd la casă într-un supermarket. Lume multă, cu cărucioare încărcate, se îmbulzeşte la cele cîteva case operaţionale, pentru că majoritatea erau în pauză (aici ar trebui să mai scriu încă un text legat de aceste pauze cînd magazinul este arhiplin, dar îl las pe altădată). Fireşte că în asemenea tumult de oameni se pot întîmpla diferite neatenţii cînd ai împins ori ai atins nevrînd, neintenţionat pe cineva. Eu am avut nenorocul să-i nimeresc sub mînă unui moşneag în timp ce-şi scotea cumpărăturile pe banda de la casă. Iar de la şutul care l-am primit mai că era să-mi sară ochii. Indignată, încerc totuşi să-i explic moşului că n-am vrut, că-mi pare rău, că ce-şi permite etc. etc. În zadar, pentru că nici măcar nu mi-a răspuns cumva, ci tot aşa uitîndu-se ca dracu’ a ieşit din magazin. Însă aici neplăcerile nu s-au sfîrşit.

Cînd mă ajunge rîndul să achit la casă, casiera descoperă că nu funcţionează terminalul pentru a plăti cu cardul bancar. Eu bani cash nu am, la fel şi dorinţa de a mai sta încă odată la rînd, timp de o oră, ca să achit la altă casă. Vînzătoarea încearcă să umble la aparat poate îl porneşte, iar între timp vorbeşte cu cea de la casa de alături poate îmi bate ea fără rînd marfa. Fata n-are nimic împotrivă, de asemenea şi cei care erau aproape de casă şi au fost martori la întîmplare, cu excepţia a două băbătii care au început a urla ca două smintite că din cauza mea se reţine rîndul, că asta e problema mea şi să fac ce ştiu numai să nu le încurc lor să treacă mai repede. Acum, ca să fie mai clară situaţia, explic ce aveam în coş: o franzelă, o ruladă, un baton de salam, o scrumbie şi un pachet de chefir. Nu o roabă plină cu produse, ci 5 unităţi, scanarea cărora ar fi durat cel mult 5-7 minute. Şi au început să se revolte nu nişte mame care stăteau în rînd cu copii, nu nişte domni aparent ocupaţi şi grăbiţi, nu un stol de tineri aşteptaţi cu berea la o petrecere, ci nişte babe, care nu cred să fi avut ocupaţii arhiimportante, unde n-ar fi putut să întîrzie nici cu un minut.

Ştiu bine că vîrsta mai modifică omul şi chiar eu am scris aici de multe ori despre respectul necondiţionat faţă de oamenii în etate. Numai că tot eu am să vin şi cu unele rectificări. Admit că omul trecut de vîrsta a treia poate ajunge, cum se zice pe la noi „în mintea copiilor”. Adică, omul bătrîn, în virtutea modificărilor gerontologice produse inevitabil în corp şi minte poate ajunge oricum - mai înţelept sau mai inocent, naiv, imprudent, credul, neputincios, din care motiv şi mai blînd, mai tolerant. Oricum. Numai nu mai rău şi hain. Chiar dacă e vorba de unele patologii serioase care desfigurează, în legătură cu vîrsta, întru totul chipul moral al omului. Aşa se întîmplă de obicei, bineînţeles, cu excepţiile şi abaterile care doar confirmă regula. Or, omul care de tînăr a fost o mizerie, odată cu anii devine o mizerie şi mai mare. Rar cînd se schimbă în bine. Şi, da, bătrînii trebuie neapărat să fie stimaţi şi ajutaţi. Însă am mari rezerve dacă aşa trebuie de procedat şi cu potlogărimea care toată viaţa a stropit cu venin şi ranchiună şi continuă s-o facă şi mai activ la bătrîneţe.

Cel mai des şi bine se vede acest lucru în locurile publice: transport, piaţă, magazin, poştă, bancă, alte instituţii de prestări servicii. Este o categorie de bătrîni care exprimă atîta recunoştinţă şi mulţumire pentru un gest frumos faţă de ei, fie că i-ai oferit locul, fie că i-ai dat voie să treacă înainte, fie că i-ai deschis/închis uşa, că tocmai ţi-e un pic jenă, „da ce mai mare lucru, măr rog, aşa un fleac”. Însă pentru ei nu e un fleac, e ceva foarte important care-i face să se simtă oameni şi membri deplini ai societăţii, pentru care au pus o viaţă. Şi este altă serie. Care acceptă toate semnele de bunăvoinţă cu nişte mutre nesuferite de parcă toată lumea le-ar fi datoare. Şi, nu, nu este obligată. Un gest de bună creştere şi educaţie se înscrie în alt cod, cel al omeniei, nu administrativ sau penal. De care unii oameni în vîrstă, din păcate, habar nu au.

„Dacă n-ai un bătrîn, să ţi-l cumperi” – aşa parcă zice o vorbă deşteaptă. Cu regret, dar şi înţelepciunile fac fisuri cîteodată. Cît n-ar fi de trist.

Lilia GRUBÎI

Socialmai mult
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34
13.12.17 - 18:01
13.12.17 - 17:39
13.12.17 - 14:22
13.12.17 - 12:28
13.12.17 - 12:26
13.12.17 - 12:22
12.12.17 - 17:35
12.12.17 - 17:33
12.12.17 - 16:47
12.12.17 - 11:31
12.12.17 - 11:30
12.12.17 - 11:27