CIND BARBATII SUFERA DE „LUCRARE DIAVOLEASCA”

„Iată mata scrii şi se înţelege că mai mult ţii cu femeile, de parcă numai ele ar suferi. Şi bărbaţii n-au noroc, iar cîteodată suferă chiar mai mult decît femeile. Numai că nu pot plînge ca ele că nu le stă bine”, îmi spune într-o discuţie o doamnă care citeşte „MS”. Şi-mi serveşte în continuare o istorie pentru a confirma cele spuse.

Într-un mic orăşel din centrul Moldovei, situat nu departe de capitală, de ani buni se întîmplă o istorie care a ajuns proverbială printre localnici. Un băiat exemplar, dintr-o familie bună, primul la carte şi bine educat, s-a căsătorit cu o fată care din start era clar că nu-i este pereche. Există o serie de fete, să le zicem aşa, „cu antecedente”, care nu s-au îngreţoşat şi au gustat din toate plăcerile şi tentaţiile tinereţii. Părinţii băiatului, deşi cu inima pungă, nu s-au împotrivit prea mult, gîndindu-se să nu facă mai rău. Pînă la urmă au reuşit să se convingă pe sine înşişi că poate n-au dreptate şi că mai prind fetele la minte, şi dacă admit că e vorba de-o dragoste mare la mijloc, tinerii vor avea o viaţă frumoasă, plină de înţelegere, aşa cum au avut-o ei, bunăoară. Aşa stăteau lucrurile iniţial şi însurăţeii, după ce au jucat o nuntă ca-n poveste, organizată în mare parte de socrii mari, s-au apucat de gospodărie. Părinţii băiatului le-au ridicat o casă bună, la vremea cuvenită în noua familie s-a născut un băieţel, iar cînd toate păreau puse la punct, mai rămînînd cîte ceva de finalizat în construcţia „cuibuşorului de nebunii”, gura lumii a început a vîntura informaţii, chipurile probate, precum că tînăra nevastă ar „umbla cu nunta”.

C-ar fi fost adevărat sau nu…, dar în proaspăta familie s-a scăpat răul, aducînd după sine certuri interminabile, suspiciuni şi un trai „pe muchie de cuţit”. Probabil că gura lumii a avut dreptate, de vreme ce peste încă un timp tînăra a şters-o la capitală cu tot cu copil, fiind generos susţinută de un portofel gros anexat la o burtă mare de şef, pasionat de prospătură. Bărbatu-său rămîne în oraşul natal, încercînd să-şi lingă rănile cum poate. A fost o perioadă cumplită pentru el, dar după cîţiva ani de suferinţă şi-a venit în fire. Nu, nu s-a dat în patima băuturii că n-au avut în neam beţivi şi nici nu vedea remediul în pahar, n-a făcut prostii, nu şi-a alinat durerea în aşternuturi străine: a muncit pe rupte ca să demonstreze că nu-i nici el de lăsat, păstrînd relaţii doar cu prietenii şi cunoscuţii, care au avut destulă prudenţă şi niciodată nu şi-au permis să folosească în raport cu drama lui personală expresia „ţi-am spus noi!”

Se ştie că în timp orice rană se face cicatrice. Aşa şi în acest caz. Odată cu anii întîmplarea s-a consumat, pierzîndu-şi actualitatea. Fiul i-a crescut mare şi a stabilit legături foarte bune cu tatăl, afacerea-i mergea strună şi toată lumea ajunsese la concluzia că ar fi firesc ca eroul nostru să se recăsătorească. Imediat au apărut şi o mulţime de peţitori cu sumedenii de propuneri matrimoniale, una mai bună ca alta. Toţi sperau că după aşa o experienţă tristă, fostul „încornorat” s-a deşteptat şi va lua în casă o femeie de treabă şi cumsecade.

Dar n-a fost să fie! Numai că de cea de-a doua oară tipul s-a întrecut pe sine însuşi şi în prezent viaţa lui personală arată cam aşa: trei luni de zile stă în gazdă cu o individă căsătorită şi cu doi copii ai ei. La expirarea acestui termen, cînd i se întoarce soţul de la muncă din Moscova, fufa revine în familie. Iar cînd acela iar pleacă, totul se repetă. Nu, nu-i o aventură de moment, e un serial moldovenesc ce derulează cu regularitate de ceva vreme. Doi bărbaţi în toată legea, sînt totalmente ameţiţi şi tolerează apucăturile depravate ale unei plevuşte care, vorba poporului, de la o poştă miroase a curviştină. Aceeaşi gură a lumii mai vorbeşte prin tîrg că chipurile cel de la Moscova parcă ar fi şi mulţumit de asemenea adulter: aşa e sigur că nu-l schimbă cu tot satul, ci numai cu unul, care plus la asta este şi bun cu copiii, şi-i ajută la lecţii. Iar „femeia fatală” îi ţine pe ambii în lesă, cu un tupeu şi obrăznicie ce-ar deruta şi cei mai feroce nervi. Mai ruşinos şi umilitor triunghi romantic nu s-a ştiut prin partea locului. Nimeni nu-şi poate explica ce-i de capul lui. Parcă le înţelege pe toate că nu-i băiat prost, dar ce-l face să se întoarcă de fiecare dată la ea ca un cîine bătut ? Babele zic că-i un blestem, că-i lucrare diavolească, amici mai impertinenţi presupun ironic c-o fi mare şi neîntrecută maestră în pat, potenţiale pretendente răsuflă din greu, frămîntîndu-şi mintea ce-o fi avut „tîrfa” şi n-au ele, şi cum unii bărbaţi nu mai prind la minte. Iar viaţa trece fără îndurare.

Părinţii amărîtului au îmbătrînit prematur de durere şi după ce-au încercat toate metodele să-şi scoată copilul din acest cerc vicios au lăsat-o baltă şi s-au resemnat. Se cam răsuflă şi glumele mojiceşti ce ţin de această pasiune nesănătoasă, iar despre bărbatul în cauză se pomeneşte mereu cînd apare vreo istorie cu subiectul „şi bărbaţii n-au noroc”.

Ce poţi să zici? „Sîngele rău”, „viţă proastă” n-au categorie de gen, timp şi grad de comparaţie, la fel cum şi nenorocul n-alege la pălărie. Păcat e de orice om care este înjosit şi terfelit în cel mai necuviincios mod. Însă totuşi se pare că nici un om normal (numai dacă, desigur, nu-i vorba de anumite subtilităţi sexopatologice cînd durerea provoacă plăcere) nu s-ar lăsa dezonorat în asemenea hal. Or, cum să califici această pasiune insistentă pentru curve şi răutăţi, poate-i place…? Altminteri, cazul ţine de competenţa sau a doctorilor, sau a vrăjitoarelor.

Lilia GRUBÎI