Cincisprezece angajaţi ai DIP sînt acuzaţi de favorizarea activităţii unei organizaţiei criminale

Cincisprezece angajaţi ai Departamentului Institutiilor Penitenciare (DIP) sînt acuzaţi de favorizarea activităţii organizaţiei criminale „Makena”. În cadrul investigării cauzei penale ce vizează activitatea organizaţiei criminale „Makena” pe teritoriul penitenciarelor din republică, Procuratura Generală (PG) a acumulat probe care confirmă implicarea în aceste acţiuni a angajaţilor DIP al Ministerului Justiţiei.
Potrivit Serviciului de presa al PG, procurorii au înaintat acuzarea de stat la 15 angajaţi ai DIP în baza articolelor privind „depăşirea atribuţiilor de serviciu” şi „amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”. În vizorul procurorilor se află atît angajaţi din cadrul penitenciarelor republicii, cît şi reprezentanţi din conducerea DIP. Angajaţii respectivi sînt învinuiţi că, în virtutea atribuţiilor de serviciu, nu au asigurat în deplină măsură securitatea persoanelor care au colaborat cu organele de urmărire penală la elucidarea acestui caz, creîndu-le condiţii insuportabile de detenţie, astfel determinîndu-le să-şi schimbe declaraţiile depuse. Acest fapt, în opinia procurorilor, poate conduce la distrugerea probatoriului care a stat la baza condamnării membrilor organizaţiei criminale „Makena”.
În luna aprilie 2012, 11 membri ai organizaţiei criminale „Makena” au fost condamnaţi în total la 175 de ani de detenţie pentru şantaj în interesul unei organizaţii criminale, crearea şi conducerea unei organizaţii criminale, precum şi participarea la ea. Pe banca acuzaţilor au compărut atît liderul organizaţiei criminale, Vladimir Moscalciuc, cît şi alţi zece membri ai grupării, printre care figurează şi numele lui Chirica Lilian, conducătorul grupării criminale din Penitenciarul Pruncul. În baza probelor aduse de procurori, Curtea de Apel Chişinău le-a stabilit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de detenţie, în condiţiile în care procurorii au solicitat verdicte mult mai aspre, şi anume între 19 şi 30 de ani. Respectiva cauză penală a fost declanşată la începutul anului 2010, ca urmare a plîngerilor unor deţinuţi, care reclamau că ar fi fost şantajaţi prin aplicarea violenţei şi ameninţarea cu moartea de către un grup de condamnaţi ai penitenciarului, membri ai organizaţiei criminale „Makena”.