CINCI TRASATURI PE CARE NU STII CA LE-AI MOSTENIT DE LA PARINTI

Multe dintre calitățile noastre le-am moștenit de la părinți, pe multe le cultivăm noi înșine și încercăm să ne dezvoltăm în continuu. Dar există și trăsături despre care nu credeam că pot fi moștenite din familie. Iată ce spune știința și cît de surprinzător poate fi bagajul genetic primit de la părinți.

1. Nivelul ridicat de colesterol

Toată lumea are impresia că nivelul ridicat de colesterol din sînge are legătură cu ceea ce mîncăm. Ceea ce este adevărat, dar nu suficient. Oamenii de știință au descoperit că procentul ridicat de colesterol este moștenit de la părinți. Iar studiile au arătat că o persoană din 500 are o mutație genetică din cauza căreia nivelul de colesterol din sînge este foarte ridicat, chiar dacă mănîncă numai legume și fructe.

2. Chelia se moștenește de la mamă

Deși femeile se bucură de un păr mai bogat și mai rezistent decît bărbații și nu prea suferă de chelie, ele pot transmite copiilor lor de sex masculin acest defect. Tiparul cheliei se află întipărit în cromozomul X pe care bărbații îl primesc de la mamă. Bineînțeles, mamele nu sînt singurele ”vinovate”. Calviția este influențată de numeroși factori: de la stres la sedentarism și pînă la genele primite de la tată.

3. Apetitul pentru cafea este și el moștenit de la părinți

Îți place să bei multă cafea, mai mult de două cești pe zi? Dă vina pe gene, nu pe gust! Cercetătorii americani au realizat un studiu la care au participat persoane care nu pot trăi fără cafea și persoane care nu beau deloc. Ei au descoperit că voluntarii din al doilea grup au un set de gene deosebit datorită căruia organismul lor absoarbe foarte lent cofeina. Astfel că aceste persoane beau cafea mult mai rar, o dată la cîteva zile, pentru că nu simt nevoia de cofeină zilnic.

4. Intoleranța la lactoză

Poate că sună incredibil, dar 65% dintre adulți au intoleranță la lactoză sau mai bine zis stomacul lor nu poate digera glucidele sau zahărul specific laptelui. Cît sîntem bebeluși și avem nevoie de lapte pentru a supraviețui, stomacul nostru secretă o enzimă care ne ajută să digerăm lactoza. Pe măsură ce creștem, pierdem această enzimă, astfel că multe persoane adulte nici nu mai suportă laptele dulce.

5. Abilitatea de a conduce mașina

Știința confirmă ceea ce multă lume bănuia de multă vreme. Există persoane care s-au născut să fie șoferi și alte persoane care nu vor fi în stare niciodată să conducă o mașină cum trebuie. Cu alte cuvinte, și șofatul este moștenit de la părinți. Poți învăța foarte bine toate regulile și toate manevrele, dar dacă nu ai în gene abilitatea de a stăpîni mașina, dacă nu ai reflexe bune, dacă nu te poți concentra la volan, atunci mai bine renunți să mai faci școala de șoferi. Cercetătorii consideră că doar 30% dintre adulți au gene de șoferi, iar abilitatea aceasta se manifestă din tinerețe.

Sursa: libertatea.ro