CINCI PASI CATRE O CASA MAI PUTIN TOXICA

O problemă tot mai des discutată este toxicitatea spațiilor noastre interioare.

Ne petrecem mai mult de jumătate din timp acasă. Dar, prin efortul de a face spaţiile interioare nişte locuri plăcute, de fapt, ne facem nouă înşine rău. Locuinţa poate mirosi ca primăvara, dar deodorantul de cameră, un produs sintetic, ar putea provoca dureri de cap sau artrită. Multe odorizante conțin ftalați, care contribuie la dezvoltarea cancerului de sîn. Substanţele chimice toxice din produsele de curățare au fost legate de boli, infertilitate și avorturi spontane, iar producătorii le notează pe etichete sub denumiri ca „parfum” sau „ parfum artificial”. Un studiu a arătat că aerul poluat din Times Square a fost de 16 ori mai curat decît media caselor americane.

Ia acești cinci pași simpli cu care vă puteţi face casele mai sănătoase:

1. Deschideți ferestrele! PBDE sau eterii difenil polibromurați, adesea adăugaţi ca substanțe ignifuge pentru mobilă, electronice și alte produse, se regăsesc tot mai mult în sîngele uman, laptele matern și țesuturi și sînt legaţi de probleme neurocognitive la copii, cum ar fi perturbarea dezvoltării creierului, IQ mai mic și hiperactivitate. Acestea și alte substanțe chimice, cum ar fi toluenul și formaldehida, utilizate în vopsele, adezivi pentru podele, covoare, săpunuri și detergenți se regăsesc în mediul nostru de acasă. Lasă-le să iasă prin simpla deschidere a ușilor și a ferestrelor, cît mai des posibil.

2. Nu mai căutaţi acel miros „de curat”! Potrivit CANCERactive, un site britanic de conștientizare a cancerului, testele arată că locuinţele în care femeile stau acasă conțin cu 40% mai multe toxine decît cele ale femeilor care lucrează în afara casei. Femeile care lucrează la domiciliu au un risc cu 55% mai crescut de cancer faţă de cele care lucrează departe de casă. Probabil, casnicele folosesc mai multe produse de curățare din comerţ și deodorante de cameră. Pentru a evita substanțele chimice toxice, adoptaţi aceste soluții sigure:

a) Împrospătaţi aerul prin combinarea unei linguriţe de suc de lămîie cu o linguriţă de bicarbonat de sodiu, într-un vas mic, pentru a absorbi mirosurile de uz casnic.

b) Neutralizaţi mirosurile de bucătărie cu 1 lingură de oţet la 1 cană de apă, puse la foc mic, în timp ce gătiţi. Puteți adăuga, de asemenea, scorțișoară sau alte condimente aromate.

3. Aruncaţi plasticul! Doar pentru că un obiect e „fără BPA” nu înseamnă că e sigur, probabil BPA a fost înlocuit cu un alt compus la fel de periculos. Conform unui studiu publicat în British Medical Journal, „multe substanțe chimice sintetice (utilizate în materiale plastice de uz casnic) au o activitate hormonală intrinsecă”, sînt perturbatoare ale sistemului endocrin. Pur și simplu utilizați recipiente din sticlă în locul celor din plastic.

4. Nu folosiţi parfumuri false! Dacă în casă nu aveţi o pajiște de primăvară, nu are cum să miroase aşa. Aţi auzit de ftalați? Produsele chimice omniprezente în odorizante și frunze uscate parfumate pot imita acțiunile hormonului estrogen, care, la rîndul său, ar putea creşte riscul de cancer de sîn şi pubertate precoce la copii. Optaţi pentru produse de rufe neparfumate şi folosiţi uleiuri esențiale pentru a parfuma casa.

5. Lăsați-vă pantofii la ușă! Pantofii sînt doar pentru exterior. Oamenii de la sate ştiu ei ce ştiu, niciodată nu intră încălţaţi în camerele curate. Mergînd încălţaţi prin casă, veţi depozita produse chimice de gazon și pesticide în covoare, permițîndu-le să se acumuleze în timp. Potrivit unui studiu, ștergerea pantofilor pe preşul de la intrare şi lăsarea încălţămintei la ușă scad nivelul de particule de plumb din casă cu 60%.

Sursa: livinghealthy.com

Socialmai mult
20.08.17 - 11:55
19.08.17 - 15:58
18.08.17 - 14:30
18.08.17 - 14:26
18.08.17 - 12:24
18.08.17 - 12:18
17.08.17 - 16:32
17.08.17 - 15:01
17.08.17 - 14:55
17.08.17 - 14:48
15.08.17 - 16:24
15.08.17 - 12:32
10.08.17 - 15:01
08.08.17 - 19:58
08.08.17 - 16:18
08.08.17 - 16:00
08.08.17 - 15:52
08.08.17 - 15:00
08.08.17 - 14:32
08.08.17 - 14:02