Evul Mediu este una dintre cele mai fascinante epoci din istorie. Despre această perioadă s-au răspîndit de-a lungul timpului numeroase mituri şi preconcepţii, astfel încît astăzi nici nu mai ştim ce este adevăr sau legendă. Mai jos, veţi afla cinci lucruri pe care (probabil) nu le ştiaţi despre Evul Mediu:

1) Lumea nu se împărţea doar între cavaleri, şerbi şi cler. Deşi societatea medievală a fost deseori descrisă ca fiind împărţită între cele trei ordine – cei care se roagă, cei care se luptă şi cei care muncesc, această imagine nu mai corespunde realităţii sociale medievale după anul 1100. Populaţia Europei a crescut semnificativ în secolele XII-XIII odată cu dezvoltarea unor zone urbane. Parisul, spre exemplu, şi-a mărit populaţia de 10 ori. În aceste oraşe, oamenii aveau tot soiul de meserii: erau negustori, vînzători, tîmplari, măcelari, arhitecţi, pictori etc., iar în provincii nu toată lumea intra în categoria şerbilor (ţărani legaţi de glie). În multe ţări occidentale, ţăranii erau oameni liberi şi aveau propriul lor pămînt.

2) Oamenii votau. E drept, nu toţi, dar exista şi dreptul la vot. Nu pentru un guvern naţional, reprezentativ – nici nu exista această noţiune în acele vremuri, ci pentru politicile locale. Spre exemplu, în Franţa, începînd cu secolele XII-XIII, multe oraşe şi sate erau administrate la nivel local şi se alegeau anual consuli şi consilieri, votaţi de bărbaţii din regiune. O formă mai complexă de alegeri şi de guvernare era folosită în oraşele-stat din Nordul Italiei, unde existau funcţii administrative pentru care se organizau alegeri. 

3) Biserica nu se ocupa cu vînătoarea de vrăjitoare. Fenomenul vînătorilor de vrăjitoare şi frica de vrăjitoare răspîndită pe scară largă în societate caracterizează mai degrabă epoca modernă timpurie (secolele XVI-XVII), nu Evul Mediu. Au existat, e drept, procese împotriva vrăjitoriei şi în Evul Mediu, dar acestea s-au înmulţit în teritoriile germane începînd cu secolul XV. Ele erau însă judecate de autorităţile civile, nu de cele ecleziastice. 

4) Evul Mediu a avut propria Renaştere. Perioada Renaşterii desparte perioada Evului Mediu de epoca modernă, marcînd o schimbare semnificativă în modul de a gîndi al oamenilor. Însă o mişcare culturală asemănătoare s-a dezvoltat şi în secolul XII, cînd intelectualii medievali au redescoperit învăţăturile clasice şi retorica, graţie traducerilor venite dinspre filozofii arabi. O consecinţă a acestei mişcări a fost o nouă modalitate de interpretare a lumii, care l-a făcut pe Roger Bacon (unul dintre marii gînditori medievali) să reflecteze asupra modurilor în care omul poate observa şi experimenta lumea din jurul său pentru putea învăţa mai multe despre ea. 

5) Oamenii călătoreau şi făceau negoţ pe distanţe foarte mari. Cei mai mulţi dintre oamenii medievali călătoreau foarte rar, şi-atunci cînd o făceau nu se îndepărtau prea mult de locurile lor de origine. Însă cei care mergeau, de exemplu, în pelerinaje, călătoreau mii, chiar zeci de mii de kilometri, iar cei implicaţi în comerţ puteau ajunge în locuri foarte îndepărtate. Încă de la începuturile Evului Mediu, tot soiul de bunuri erau aduse din zone îndepărtate: mătase din China, condimente din Asia – aduse în Europa prin Orientul Mijlociu; sau ambră şi blănuri din zona Balticii. Şi, să nu uităm, secolul XIII este secolul călătoriilor lui Marco Polo, care a făcut cunoscută europenilor cultura din îndepărtata Asie.

Sursa: historyextra.com