CHIRIL LUCINSCHI SI-A AFLAT SENTINTA

Chiril Lucinschi este învinuit de procurorii anticorupție de spălarea banilor în proporții deosebit de mari și fals în declarații.

Fostul deputat Chiril Lucinschi și-a aflat astăzi sentința. Lucinschi a fost învinuit de procurorii anticorupție de spălarea banilor în proporții deosebit de mari și fals în declarații.

Acesta a fost reținut de procurorii anticorupție pe data de 25 mai 2017, în timp ce se afla la slujbă la Mănăstirea Suruceni. Din 27 mai 2017, fostul deputat liberal-democrat se află în arest la domiciliu. La 1 august 2017, procurorii anticorupție au trimis dosarul lui Lucinschi în judecată.

În cadrul ședinței din 15 martie 2018, s-au desfășurat dezbaterile judiciare, iar învinuitul și-a spus ultimul cuvînt. Lucinschi nu își recunoaște vina.

Procurorul de caz a solicitat în instanță privarea de libertate a lui Chiril Lucinschi pe o perioadă de 6 ani și jumătate pentru săvîrșirea infracțiunii de spălare de bani; pentru fals în declarații – amendă în mărime de 550 de unități convenționale, echivalent a 27.500 de lei; confiscarea sumei de 23.000 de euro – bani ridicați în cadrul perchezițiilor, precum și 1/2 cote-părți a învinuitului din 2 terenuri și o casă de locuit din municipiul Chișinău.

Magistratul Judecătoriei Buiucani, Elena Cojocari, a decis condamnarea lui Chiril Lucinschi pe o perioadă de 5 ani și jumătate în penitenciar de tip semiînchis, amendă de 27,5 mii de lei, privarea de dreptul de a ocupa o funcție pe o perioadă de 4 ani. La fel, a fost dispusa confiscarea speciala a bunurilor lui Lucinschi si anume 1/2 cota-parte din doua terenuri și o casă de locuit din Chisinau, inclusiv a sumei de 23.000 de euro – bani ridicați în cadrul perchezițiilor.

Instanța a mai decis eliberarea lui Lucinschi din arest la domiciliu și plasarea acestuia sub control judiciar pînă la pronunțarea sentinței de către instanțele ierarhic superioare.

Sursa: sputnik.md

Virginia Filip 15.04.2018 - 18:08

Nu conteaza ce esti, atunci cand gresesti. Ce daca e parlamemtar si Dodon de e, ar trebui sa dea socoteala si sa plateasca pentru greseli. Imchisoarea este si pentru bogati si pentru saraci. Dar din pacate, din ce in ce mai multi bogati gresesc si nu platesc asa cum ar trebui.