Chinezii isi fac granita pe ”acoperisului lumii”

China va stabili o „linie de demarcaţie” pe vîrful Everestului pentru a evita orice risc de contaminare cu COVID-19 din partea alpiniştilor care au escaladat regiunea nepaleză a muntelui, informează AFP, potrivit agerpres. China, prima ţară afectată de pandemie, la sfîrşitul lui 2019, a reuşit în mare măsură să ţină sub control boala în Primăvara anului 2020 şi se teme în prezent de revenirea cazurilor de infectare din străinătate. Deşi graniţele au fost practic închise din Martie 2020, ţara intenţionează să-şi extindă măsurile şi pe vîrful înzăpezit al „acoperişului lumii”, pe care îl împarte cu Nepalul la 8.848 de metri altitudine.

Mai mulţi ghizi vor instala o linie de demarcaţie pe vîrf înainte de a permite alpiniştilor să escaladeze partea chineză (nordică) a muntelui, a informat agenţia de presă Xinhua.

Anunţul a fost făcut la o conferinţă de presă de către şeful Asociaţiei tibetane de alpinism, potrivit Xinhua.

Responsabilii tibetani citaţi de Xinhua au dat asigurări că vor lua „cele mai stricte măsuri de prevenire a epidemiei” pentru a se evita orice contact cu alpiniştii veniţi din Sud.

De partea nepaleză, preşedintele asociaţiei locale de alpinism şi-a exprimat îndoielile sale. „Nu sunt la curent cu decizia (chineză), însă nu există decît un singur vîrf şi ar fi practic imposibil să creezi o separare între alpiniştii de pe cele două părţi”, a declarat pentru AFP preşedintele Asociaţiei nepaleze de alpinism, Santa Bir Lama.

Aceste măsuri chineze au fost anunţate în contextul în care pe partea nepaleză a muntelui au avut loc, de la începutul sezonului, peste 30 de evacuări din motive medicale din tabăra de bază, situată la 5.364 metri altitudine, iar unii alpinişti au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus.