CHINA FOLOSEŞTE ASFALT PENTRU IZOLAREA FONICĂ A AUTOTURISMELOR

În construcţia modelelor Audi, Mercedes-Benz şi BMW asamblate pentru piaţa chineză la cîteva întreprinderi locale s-a folosit asfalt pentru izolarea fonică, după cum a relatat luni China Daily. În momentul de faţă, Centrul administrativ de studiere a mărfurilor cu defecte din Beijing (DPAC) a lansat o anchetă privind utilizarea asfaltului în construcţia autoturismelor fabricate la întreprinderile mixte Beijing-Benz, Brilliance-BMW Automotive şi FAW -Volkswagen. Proprietarilor de autoturisme le-a fost recomandat să verifice singuri prezenţa panourilor de asfalt în maşinile lor, iar în cazul în care le descoperă să posteze o sesizare pe site-ul organizaţiei. Potrivit DPAC, asfaltul este într-adevăr un foarte bun material izolant fonic, dar la încălzire în afară de mirosul ascuţit elimină substanţe toxice care pot afecta sănătatea conducătorului auto şi a pasagerilor de la bord.