CHINA A OFERIT MOLDOVEI UN LOT DE ECHIPAMENTE MEDICALE PE PESTE UN MILION DE LEI

Un lot de echipamente medicale, alcătuit din salopete de protecție și mănuși medicale, a fost oferit Republicii Moldova de către Asociația pentru Cooperare Economică și Tehnică China-Europa, la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Beijing. Valoarea lotului este de 500 mii yuan, sau echivalentul a 1,3 milioane lei.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Pan Feng, președintele Asociației pentru Cooperare Economică și Tehnică China-Europa, a menționat că suportul acordat este confirmarea relației de prietenie care există între Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Potrivit lui, ambele țări au dat dovadă de ajutor reciproc în situația de criză în lupta sa cu pandemia globală actuală.

Ambasadorul Republicii Moldova în China, Denis Jelimalai, și-a exprimat mulțumirea față de partea chineză „pentru gestul generos și plin de compasiune pentru cei care se află în Republica Moldova pe prima linie în lupta cu virusul”.

Pe parcursul anului 2019, Asociația pentru Cooperare Economică și Tehnică China-Europa a organizat în comun cu Ambasada Republicii Moldova în China două misiuni de afaceri în Moldova, la care au participat peste 15 companii chineze, interesate în potențialul investițional și oferta de export a Moldovei.

Sursa: IPN