Tot ceea ce se întîmplă demonstrează că Dodon nu este nici al ruşilor, nici al lui Plahotniuc, ci al RM

Marţi, 6 Decembrie, într-o intervenţie publică, Igor Dodon, Preşedintele ales al Republicii Moldova, a enumerat o serie de factori care tergiversează validarea mandatului său prezidenţial de către Curtea Constituţională (CC), iar veridicitatea acestora merită luată în consideraţie.

În opinia mea de jurnalist cu multiple experienţe, aşa cum am mai sugerat şi în alte articole anterioare, Maia Sandu a pierdut alegerile care erau planificate să le cîştige fraudulos şi din cauză că americanii l-au ales preşedinte pe Donald Trump, o opţiune, ca să spunem şi aşa, împotriva globalizării de tip „sorosist”. Din start, „partida româno-americană” i-a forţat mîna lui Andrei Năstase să se retragă din cursa prezidenţială în favoarea Maiei Sandu, o figură politică improvizată, lipsită de charismă, de capacităţi organizatorice şi fără un suport electoral iniţial demn de luat în calcule. Pur şi simplu, a fost preferată din raţiuni pe care doar putem să le intuim, iar aici ne referim la aceea că poate fi un agent politic de încredere pentru cei care i-au dat girul.

După alegerea lui Tramp, am bănuiala (chiar convingerea) că, din raţiuni pragmatice ce ţin de orientările politice impuse de realităţi, partea americană „convinsă de România paralelă” s-a retras din „jocul electoral” de susţinere a Maiei Sandu. Astfel, România paralelă a rămas singurul actor extern susţinător. Cînd spunem „România paralelă”, fireşte că nu este vorba despre conducerea oficială a României, care, prin vocea Preşedintelui Klaus Iohannis, s-a angajat să nu se amestece în procesul electoral din RM, ci de cea reprezentată de cei care fac afaceri cu unionismul.

Indiferent de absolut tot ceea ce spun, afirmă şi contestă detractorii lui Igor Dodon, ei ar trebui să recunoască ceea ce, în sinea lor, ştiu – Dodon a cîştigat cinstit alegerile. Diversiunea cu alegătorii din Transnistria nu ţine, căci numărul lor nu a fost decisiv. Nici cea cu aşa-zisa îngrădire a dreptului de vot pentru diaspora, întrucît nici numărul acestora nu ar fi schimbat soarta alegerilor. Dacă e să ne referim la „ripostele juridice” ale diasporei, este bine de ştiut că, post factum, acestea nu pot răsturna rezultatul votului aşa cum vrea Maia Sandu, dar nu numai ea. Este bine de luat în calcul experienţa electorală a României cu astfel de… deficienţe cu diaspora! Cu toate acestea, toate aceste diversiuni sînt accelerate la turaţii maxime.

Avem suficiente motive să credem că se exercită serioase presiuni asupra lui Alexandru Tănase, preşedintele CC, ca să nu valideze mandatul lui Dodon, cele mai multe de inspiraţie românească. Printre rînduri, observăm că nici guvernanţii moldoveni nu ar fi prea încîntaţi ca CC să-l valideze pe Dodon. Ce facem atunci cu cei care îl acuză pe Dodon că ar fi „omul lui Plahotniuc”? Vedeţi cît de lipsiţi de onestitate sînt? Constatăm, aşadar, că Dodon este blamat şi de România paralelă, dar şi de către actuala guvernare de la Chişinău, iar asta pentru că preşedintele ales este antiunionist şi adversar al Puterii actuale. Disensiunile dintre Dodon şi actualii guvernanţi sînt cu atît mai evidente cu atît mai mult, cu cît, la vedere şi de-a dreptul abuziv, îi sînt subminate viitoarele atribuţii prin tot felul de tertipuri legislative. Dacă Dodon ar fi „omul lui Plahotniuc”, atunci de ce credeţi că-i sînt restrînse atribuţiile pe care pînă acum le-a avut Preşedintele RM, în loc să i le sporească?

Dezinformarea cu „Dodon – omul ruşilor” cade, iarăşi, de la sine. În fond, Dodon nu vrea nimic altceva decît să obţină facilităţi pentru amărîţii de moldoveni care au o piaţă comercială de desfacere în Rusia pentru produsele lor, dar şi pentru emigranţii moldoveni de acolo. Toate acestea trebuie privite, analizate în contextul în care preşedintele ales nu doar că a declarat că nu are împuternicirile de a denunţa Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu UE, precum şi în cele despre care ştie că nu poate renunţa la piaţa europeană şi nici la granturile şi împrumuturile occidentale de care ţara are nevoie. Convingerea noastră este aceea că Dodon este deranjant pentru „anumite grupări” din cauză că nu este un proeuropean exaltat, că este pro Rusia cu moderaţie, dar şi pentru că vrea consolidarea statalităţii RM, iar acest lucru nu convine deloc României paralele.

Năstase şi Sandu, două săbii într-o teacă ostilă

În cele ce urmează, le atrag atenţia tuturor semidocţilor tentaţi să mă acuze că aş fi misogin, că le trimit la uşă armate de susţinătoare de-ale mele! Maia Sandu este o doamnă de ocazie, iar acest lucru îl demonstrează absolut toate prestaţiile ei din confruntările electorale cu Dodon, dar mai ales prin faptul că nu poate fi o doamnă autentică şi să-şi recunoască înfrîngerea. A, poate că încă e domnişoară, dar nici asta nu schimbă datele ce ţin de convenienţele sociale fireşti, cele de bun-simţ şi, mai ales, acelea care motivează personalitatea politică a unui individ!

Maia Sandu ştie că este o „aventură politică improvizată şi de unică folosinţă” şi nu vrea s-o recunoască. În acest context, iată ce scrie, într-un editorial pentru Deschide.md, analistul politic român Iulian Chifu:

„Lipsa unui proiect politic, a unei viziuni politice şi a unui obiectiv de viitor o trimite pe Maia Sandu în irelevanţă cu atît mai iute, cu cît cei mai apropiaţi aliaţi se îndepărtează pe rînd şi pe zi ce trece. Dacă nu reuşeşte măcar acum să realizeze o structură de partid consacrată, ca cea a PLDM, Maia Sandu şi partidul său în curs de încropire sînt pierduţi. Aceeaşi soartă o va avea şi PPDA, celălalt aliat, dacă se îndepărtează de proiectul care a consacrat votul de la 13 noiembrie şi rezultatul său. Destrămarea acestei formule face ca orice proiect de mai departe – şi eforturile pentru realizarea lui – să fie total lipsite de importanţă.

Maia Sandu poate fi oricînd ori liderul opoziţiei pro-europene de dreapta, ori o mare întîmplare a alegerilor prezidenţiale, care s-a stins ca un foc de paie prin caracterul conjunctural şi efemeritatea prezenţei sale în politică. O trecere meteorică ce a fost utilizată o singură dată, intrînd în irelevanţă mai repede decît se aştepta oricine.”

De ce am reprodus acest citat? În primul rînd, pentru că ne reconfirmă în poziţiile noastre anterioare. Începînd cu data pierderii alegerilor, Maia Sandu doreşte să se nască Preşedinte prin cezariană sau poate prin fecundare pe cale artificială. Aici ne referim strict la contestaţiile depuse împotriva cîştigării legale a alegerilor prezidenţiale de către Dodon. Am fi înţeles aceste contestări în condiţiile în care doar meritul ei politic ar fi adus-o la confruntarea cu Dodon. Ea este creaţia politică şi de aşa-zis lider al Opoziţiei a celor care i-au dat indicaţii să nu negocieze nimic cu Andrei Năstase şi să-l determine să renunţe să mai candideze la Preşedinţie. În acest punct, Năstase a fost un domn, iar Maia Sandu o precupeaţă politică plină de hachiţe şi care-şi înşeală clienţii la cîntar.

Bine, Sandu contestă legitimitatea victoriei lui Dodon din cauza deficienţelor pe care le are, dar de ce face acest lucru şi Andrei Năstase, mai ales că cei care-i stimulează contestările ex-candidatei prezidenţiale au fost şi cei care i-au anulat lui orice şansă prezidenţială? În acest context, vorbind despre renunţarea lui Năstase de a candida, în favoarea Maiei Sandu, Dodon a fost extrem de onest cînd i-a criticat decizia luată, deşi era conştient că poate pierde în faţa sa. La ora actuală, însă, metaforic vorbind, ni se oferă realitatea că Andrei Năstase nu-şi poate scoate propriul partid de sub fusta minusculei formaţiuni politice condusă de această femeie-fecioară, care numai Joana d’Arc sau Ecaterina Teodoroiu nu se poate crede, numi.

După ce alegerile cîştigate de Dodon au fost recunoscute şi de către comunitatea internaţională, Năstase ar fi trebuit, în mod logic, să recunoască victoria lui Dodon, iar Maiei Sandu să-i spună: „Sărut mîinile, doamnă, v-am făcut lider şi vedetă politică, dar eu îmi iau partidul şi mă duc acasă, la sediu, lăsîndu-vă onest cu PAS-ul domniei voastre din str. Mateevici, nr. 31, cu un număr de membri care nici măcar nu ocupă toate scaunele din troleibuzul 24!”

Numai tîmpiţii nu pot înţelege că Sandu a ajuns un artificiu politic datorită organizării politice teritoriale a partidului condus de Năstase, partid pe care cei care au inventat-o pe Sandu şi-au propus să i-l subordoneze sau, în caz contrar, să-l lichideze sau minimalizeze. Problema care se pune este aceea că Năstase, după ce şi-a subordonat propriul partid formaţiunii politice aproape inexistente a Maiei Sandu, se pare că nu are soluţii să iasă din această captivitate politică. Şi nici nu simte acest lucru! Nu ştim dacă a primit ceva garanţii politice de la cei care o susţin pe Sandu, dar avem suficiente motive să credem că partidele celor doi se vor duce la fund dacă acelaşi Năstase nu va redeveni liderul politic care deja se confirmase. Noi proiecte politice, gen Maia Sandu, vor apărea cu duiumul, însă pentru ca Năstase să-şi readucă partidul la dimensiunile pe are le-a avut va avea nevoie de investiţii duble faţă de ele iniţiale.

Maia Sandu liderul opoziţiei proeuropene de Dreapta? Să fim serioşi! Cei care au proiectat-o, iarăşi i-au luat în derîdere pe moldoveni, servindu-le sau momindu-i cu aceleaşi artificii politice dăunătoare

Ce spune Dodon şi de ce are dreptate?

În intervenţia publică despre care vorbeam la începutul acestui articol, printre altele, Dodon face următoarele precizări:

„Această amînare (validarea mandatului de Preşedinte; n. aut.) se face din cauză că guvernarea doreşte să promoveze rapid un şir de reforme antisociale, pe care preşedintele nou ales nu le va accepta în niciun caz. E vorba de majorarea vîrstei de pensionare şi de alte condiţii impuse de FMI. E vorba de deschiderea oficiului NATO la Chişinău. Există pericolul ca şi procurorul să fie numit de preşedintele Timofti, care nu se va opune unei candidaturi docile, înaintate de guvernare. Toate aceste acţiuni nu ar fi fost posibile sub mandatul oficial al preşedintelui Igor Dodon. Formal, validarea mandatului întîrzie din cauza că oponenţii electorali Maia Sandu şi Andrei Năstase au depus contestări în judecată. Însă în realitate aceşti oponenţi procedează juridic astfel, încît toate procedurile în instanţă să dureze maximum din timpul posibil. Deci ei nu vor o decizie concretă şi imediată, ci amînă verdictul final. Există toate temeiurile să considerăm că atît Sandu şi Năstase, cît şi guvernarea fac un joc comun, probabil la sugestiile venite din Occident. (…) Preşedinte ales prin vot direct de popor are si legitimitatea respectiva. De aici şi frica guvernării că preşedintele Dodon le va bloca iniţiativele care nu sînt in interesul poporului.”

În contextul celor afirmate pînă acum în acest articol, dar şi cel al precizărilor făcute de Preşedintele ales de către popor, constatăm o stare de fapt pe care foarte puţini sînt dispuşi s-o recunoască – Dodon s-a pomenit în situaţia în care se află în opoziţie şi faţă de guvernare, dar şi faţă de opoziţia întruchipată de Sandu şi Năstase. Cu toate restrîngerile de atribuţii prezidenţiale legiferate de actuala guvernare, nu trebuie să uităm o realitate fundamentală – Dodon este Preşedinte ales de către întreg poporul, singurul care este în drept şi să-l demită prin referendum, nicidecum Parlamentul, cum a declarat Andrian Candu. Are curaj cineva să iniţieze un referendum de demitere a Preşedintelui Dodon pentru că este în opoziţie cu o guvernare coruptă şi urîtă de majoritatea moldovenilor? Să fim serioşi!

Pe de altă parte, însă, Preşedintele Dodon, fără să mai vorbim de alte mecanisme prin care ar putea dizolva Parlamentul, poate iniţia şi cîştiga lejer un referendum, iniţiat de el, la care poporul să se pronunţe în favoarea unor alegeri anticipate. Să nu uităm că oamenii, politicienii şi legile se află în permanentă schimbare, transformare şi nimeni nu este etern!

Mihai CONŢIU