CETATENII R. MOLDOVA CONSIDERA ACTIVITATEA PRESEDINTELUI CEA MAI IMPORTANTA IN 2017

Activitatea preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în anul 2017 a fost cea mai importantă sferă din viaţa ţării pentru o treime din locuitori. Despre aceasta arată rezultatele sondajului de opinie, făcute publice pe 6 decembrie.

Astfel, respondenţilor le-a fost propus să răspundă la întrebarea: „Numiţi trei evenimente din 2017 pe care le consideraţi cele mai importante”. Majoritatea celor chestionaţi (31,7%) au indicat acţiuni concrete şi evenimente cu participarea lui Igor Dodon, care au fost în mod special în vizorul publicului. În context au fost numite participarea la parada din Ziua Victoriei la Moscova, pe 9 Mai, împreună cu preşedintele rus Vladimir Putin, activitatea fondului de binefacere „Din suflet”, filmul despre istoria Moldovei, îmbunătăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă, crearea noilor locuri de muncă, deciziile contradictorii ale Curţii Constituţionale faţă de Igor Dodon ş.a.

21,7% dintre participanţii la sondaj s-au arătat interesaţi în anul 2017 de reformele implementate în ţară, iar 23,4% - de arestul primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă.

În acelaşi timp, activitatea Partidului Democrat, Guvernului Pavel Filip şi altor structuri de stat, a fost calificată de cetăţeni mai puţin importantă – subiectele respective au trezit interesul doar a 7,5% din respondenţi.

Pe ultima poziţie a ratingului de importanţă pentru cetăţenii R. Moldova se plasează activitatea mişcărilor unioniste, partidelor şi politicienilor din ţara noastră. Astfel, faptele şi acţiunile acestora sînt interesante numai pentru 4,8% din moldoveni.

Sondajul „Vox Populi” pe tema „Anul 2017 în opinia populaţiei Republicii Moldova” a fost desfăşurat în perioada 20 noiembrie – 2 decembrie, de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din R. Moldova. La sondaj au participat 1181 de respondenţi din 79 de localităţi ale ţării. Marja de eroare a constituit +/-3%.

Virginia Filip 08.12.2017 - 08:29

Sondajul fie este masluit, fie repondentii nu au inteles intrebarea. Probabil ca numarul celor care raspund despre Dodon este atat de mare pentru ca ei au inteles astfel: va doriti sa scapati de Dodon, ca presedinte?