CEREREA LA CREDITE RAMINE INALTA, IN POFIDA MAJORARII DOBINZILOR LA IMPRUMUTURI

Băncile din R. Moldova au acordat, în luna septembrie, credite noi în sumă de 2 869,0 milioane de lei, în creștere cu 8,5 la sută față de perioada similară a anului precedent. Cea mai mare parte din creditele bancare, respectiv 68,0 %, au fost contractate în monedă națională, alte 32 la sută în valută, arată date ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Cererea la credite rămîne înaltă, în pofida majorării de către bănci a dobînzilor la împrumuturile noi. Astfel, agenții economici și populația au luat de la bănci, în luna septembrie, credite în monedă națională în sumă de 1 951,1 milioane de lei, cu 8,2 la sută mai mult decît în luna precedentă și cu 19,6 % în creștere față de septembrie 2018. Dobînda medie la creditele noi în lei a urcat la 8,36 la sută, cel mai înalt nivel din acest an.

Pe de altă parte, rata medie a dobînzii la creditele în valută s-a redus pînă la 4,50 la sută, în luna septembrie, față de 4,58 % în august, ca urmare volumul creditelor acordate în valută recalculat în lei moldovenești a crescut cu 13,9 la sută față de luna precedentă, pînă la 917,9 milioane de lei.

Potrivit BNM, cele mai atractive au fost creditele acordate pe termene de la 2 pînă la 5 ani (46,3% din total), unde creditele acordate persoanelor juridice au deținut ponderea de 30,6% din total. Creditele acordate în moneda națională au fost reprezentate, preponderent, de cele acordate persoanelor juridice (53,7%), inclusiv creditele oferite societăților comerciale nefinanciare care dețin o pondere de 46,9% (50,1% revenind comerțului).