În luna August 1914, cu o suta de ani în urmă, inginerul american de origina suedeză Gideon Sundback depunea una din cele mai bizare cereri de brevet: un dispozitiv pentru încheierea încălţămintei fără a folosi şireturi: fermoarul. La documentaţie, ataşa o simplă schiţă: cea din imagine.

Deşi părea că invenţia nu merită atenţie, i s-a eliberat pînă la urmă brevetul nr. 1219881, nu pentru că îşi închipuia cineva că invenţia ar fi cine ştie ce scofală, ci mai mult pentru respectul de care se bucura inginerul Sundback, cunoscut pentru activitatea sa atît în Suedia cît şi în America.

Cercetătorul care se ocupă de fleacuri

Gideon Sundback nu era deloc un tinerel sărac, gata să-şi încerce norocul cu o idee năstruşnică. Dimpotrivă, era fiul unei familii de fermieri bogaţi, am zice în limbajul nostru moşieri, care i-au asigurat fiului o educaţie aleasă şi o şcolarizare pe măsură în Suedia, după care i-au satisfăcut capriciul şi i-au dat bani să studieze mai departe la Politehnica din Bingen am Rhein, în Germania, unde şi-a luat diploma de inginer în 1903.

Probabil însă că ţintea mai departe, pentru că în 1905 a emigrat definitiv în SUA, unde s-a remarcat printr-o carieră strălucită la mai multe companii. I-a mers vestea că, în timpul liber, se ocupa cu fleacuri şi a rămas notoriu în istoria tehnicii atunci cînd şi-a patentat ciudatul mecanism de încheiat încălţămintea, iar mai tîrziu chiar şi îmbrăcămintea.

Succesul n-a fost imediat, întrucît nici producătorii, nici publicul nu s-au arătat prea receptivi, cu atît mai mult cu cît ideea fusese mai veche, iar primele încercări făcute de unii premergători în 1850 n-au dat rezultate.

Nici încercările ulterioare n-au dus la rezultate spectaculoase, deşi în 1891 americanul Whitcomb Judson a realizat un prototip, reuşind să obţină patentul nr. 504037 din 25 August 1893, care n-a folosit la nimic, întrucît pe baza lui n-a putut livra nici măcar un fermoar funcţional industriei.

Seria zero

De altfel, fabricarea şi montarea manuală a micilor piese metalice necesare fermoarului era atît de migăloasă, încît nimeni nu se gîndea că aşa ceva se va putea vreodată produce pe scară mare.

Abia cînd Gideon Sundback a conceput şi o maşină automată de fabricat fermoare, invenţia a început să fie remarcată. Inventatorul ajunsese preşedinte al companiei canadiene Lightning Fastener Company şi şi-a permis să realizeze acolo prototipul maşinii, cu care a fabricat "seria zero" a celor dintîi fermoare.

Cît de puţină atenţie i s-a dat multă vreme invenţiei în America o dovedeşte chiar numele ei, cuvîntul fermoar fiind de sorginte franceza. L-a folosit pentru prima oara un producător de cizme din Franţa, în anul 1923, cînd s-a încumetat să doteze cizmele de vînătoare cu respectivul dispozitiv, destinat să simplifice încălţatul şi descălţatul vînătorilor.

Problema pantalonilor

Dar adevărata perioadă de glorie a acestei invenţii a început abia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cînd armatele aliaţilor au început să utilizeze fermoarul la confecţionarea pantalonilor militari, oferind un sistem mult mai simplu de încheiat şi descheiat decît clasicul procedeu cu nasturi, atît de incomozi.

Se vede bine că, în timp de război, descheiatul şi încheiatul pantalonilor necesita incomparabil mai multă operativitate şi urgenţă decît în cazul cizmelor clasice.
Concomitent, industria a început să folosească fermoarul la fuste şi rochii, iar din acel moment fermoarul a devenit îndrăgit. Zeci de companii din întreaga lume au cumpărat patentul şi chiar Uniunea Sovietică şi-a făcut fabrici de fermoare pe şest, fără să cumpere vreun patent de undeva.

La 21 Iunie 1954, cînd murea Gideon Sundback, invenţia lui era deja cunoscută pe toate continentele, în toate ţările. A avut satisfacţia reuşitei, fără să ştie că fermoarul va cunoaşte încă multe perfecţionări, pentru care va fi brevetat de fiecare data, mereu de altcineva. (Ziare.com)