Cele mai mari organizatii mafiote din lume

Cîştigă miliarde de dolari în fiecare an

Cei de la Fortune au publicat o listă a celor mai mari organizaţii criminale din lume, plecînd de la un studiu realizat în 2013 de Cetrul Javelin.

Solntsevskaya Bratva - venituri de 8,5 miliarde dolari. Structura mafiei ruseşti este una puternic descentralizată, fiind compusă din 10 grupuri cvasi-autonome care operează independent unul de celălalt. Estimările arată că Solntsevskaya Bratva are în jur de 9.000 de membri, iar principala sursă de venit este traficul cu heroină. Potrivit mai multor studii, populaţia Rusiei reprezintă 0,5% din populaţia lumii, dar consumă 12% din heroină existentă la nivel global.

Yamaguchi Gumi - venituri de 6,6 miliarde dolari. Aceasta este cea mai extinsă grupare infracţională din lume, fiind parte a Yakuza, mafia japoneză. Principala sursă de venit este tot traficul de droguri, dar banii provin şi din jocuri de noroc sau şantaj. Spre deosebire de mafia rusească, Yakuza este centralizată, liderii fiind de multe ori uniţi prin legături de familia. Ierarhia este una extrem de elaborată, iar membri trec prin mai multe teste înainte de a fi acceptaţi.

Camorra - venituri de 4,9 miliarde dolari. Camorra este cea mai puternică organizaţie criminală din Italia, generînd anual miliarde de dolari din exploatare sexuală, trafic de arme, trafic de droguri, contrafaceri sau jocuri de noroc. Istoria Camorrei începe în secolul al 19-lea, la Napoli, ca o bandă de deţinuţi.
'Ndrangheta - venituri de 4,5 miliarde dolari. Avînd centrul operaţional în regiunea Calabria, 'Ndrangheta este a doua cea mai mare grupare mafiotă din Italia. Implicată în acelaşi gen de activităţi ca şi Camorra, această organizaţie a devenit cunoscută prin reţelele dezvoltate împreună cu producătorii de droguri din America de Sud.

Cartelul Sinaloa - venituri de 3 miliarde dolari. Sinaloa este cel mai mare cartel mexican de droguri şi una dintre grupările care a terorizat populaţia mexicană. Principala sursă de venit este intermedierea tranzacţiilor dintre producătorii Sud-americani de droguri şi cumpărătorii din America de Nord.