CELE MAI GELOASE ZODII. ATENTIE MARE LA ACESTI NATIVI! O POT LUA RAZNA IN VIATA DE CUPLU

Patru dintre cele 12 zodii sînt cele mai predispuse la gelozie, două dintre acestea situîndu-se, la egalitate, pe locul al treilea în clasament. Deși rațiunile din spatele acestei predispoziții sînt diferite pentru fiecare, persoanele născute în toate cele patru zodii pot face crize de gelozie memorabile.

1. SCORPION

Scorpionii sînt „campioni” la capitolul gelozie. Ei cred cu tărie în promisiunea iubirii „pînă la adînci bătrîneți”, chiar și înainte de a se căsători. Atunci cînd nativii acestei zodii se îndrăgostesc, aceștia se îndrăgostesc cu adevărat și văd lucrurile în alb și negru. Ei pot fi răniți pînă și de ideea că partenerii lor s-ar putea gîndi la altcineva. Ei cer loialitate deplină, pentru că oferă același lucru.

2. TAUR

În general, Taurii sînt persoane posesive și își pot privi și partenerii drept „posesii”. Acești nativi gîndesc că partenerii lor le aparțin deoarece ei investesc timpul și eforturile în relație. Acești nativi pot avea crize de gelozie memorabile.

3. BERBEC ȘI LEU

Impulsivi din fire, Berbecii pot deveni extrem de geloși dacă au impresia că partenerii pot să se distreze mai bine în absența lor, mai ales dacă acest lucru se întîmplă cu alte persoane. Nativii în zodia Berbec își doresc să fie întotdeauna pe primul loc, cu atît mai mult în ochii persoanei iubite. Astfel, dacă partenerii lor nu le acordă suficientă atenție, este posibil ca Berbecii să se piardă cu firea și să facă adevărate crize de gelozie.

În aceeași măsură sînt geloși și Leii, care-s şi extrem de dramatici. Acești nativi obișnuiesc să se laude cu persoanele iubite și se așteaptă ca acestea să se laude cu ei, la rîndul lor – în cercuri de prieteni, dar și pe rețelele de socializare. Nativii acestei zodii se pot înfuria din senin, dacă li se pare că partenerii lor îi neglijează ori acordă prea multă atenție altor persoane.

Sursa: a1.ro