Cel mai supravegheat oras din lume se afla in China

Există o cameră video la fiecare şase oameni

Oraşul Chongqing din China este cel mai supravegheat din lume, în contextul în care există 2,58 de milioane de camere care urmăresc 15,35 de milioane de oameni. Într-un top 10 al celor mai supravegheate centre urbane din întreaga lume au intrat opt oraşe din China şi doar două din afara ei, respectiv Londra, pe locul şase, cu 627.707 camere la 9 milioane de locuitori, iar Atlanta (din statul american Georgia) a ocupat poziţia 10 cu 7.800 de camere la 501.178 de locuitori. Alte oraşe din China intrate în topul celor mai supravegheate centre din întreaga lume sunt Shenzhen, Shanghai, Tianjin, Ji’nan, Wuhan, Guangzhou şi Beijing.

Chongqing este cea mai dens populată metropolă din China şi s-a înscris în programul pilot Xue Liang (Ochi vigilenţi) de combatere a criminalităţii, care atribuie calificative cetăţenilor săi din punct de vedere al încrederii care li se poate acorda, iar pe baza acestora le dă credit sau îi penalizează, potrivit Rador.

Multe din infracţiunile comise în Chongqing erau realizate de persoane venite din alte părţi, iar camerele de recunoaştere facială au fost considerate o modalitate de combatere a acestui fenomen. Reţeaua de camere scanează trăsăturile faciale ale trecătorilor de pe stradă din imaginile video în timp real, pe care apoi le compară cu feţele scanate ale unor suspecţi din baza de date a Poliţiei. În situaţia în care asemănările depăşesc un prag situat de obicei la 60%, sistemul îi alertează imediat pe oamenii legii. 

Criticii sistemului avertizează, însă, că urmărirea extinsă încalcă drepturile la intimitate garantate pe plan internaţional. În baza Convenţiei Internaţionale a drepturilor civile şi politice, atît colectarea cît şi utilizarea datelor biometrice ar trebui limitată la persoanele care s-au dovedit a fi implicate în fapte care încalcă legea şi nu ar trebui aplicate unor populaţii largi care nu au nici o legătură precisă cu infracţionalitatea.

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:44
03.04.24 - 13:42
01.04.24 - 12:39
05.04.24 - 19:01
01.04.24 - 12:46
07.04.24 - 00:04
09.04.24 - 12:16
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:48
09.04.24 - 00:59
05.04.24 - 17:07
07.04.24 - 00:09