CEL MAI ÎNALT CÎINE DIN LUME MĂSOARĂ PESTE UN METRU

În imagine: Zeus, cel mai înalt cîine

Iată şi alte recorduri inedite

Zeus, un dog german care măsoară 112 centimetri la nivelul umărului şi depăşeşte doi metri atunci cînd se ridică pe labele din spate, a intrat în Cartea Recordurilor Guinness 2013, la categoria "cel mai înalt cîine din lume".

În vîrstă de trei ani, Zeus trăieşte în oraşul Grand Rapids din statul american Michigan, are o greutate de 70,3 kilograme şi mănîncă o cantitate de 14 kilograme de hrană în fiecare zi, au precizat autorii celei de-a 57-a ediţii a celebrei Guinness World Records.

"Întrebarea care mi se pune cel mai des este: «E cîine sau cal?»", spune Denise Doorlag, proprietara acestui cîine. "A trebuit să aducem o camionetă pentru a-l transporta, iar dacă te calcă pe picior, îţi face o vînătaie", a adăugat ea, potrivit Mediafax.

Printre celelalte recorduri insolite doborîte în acest an figurează un măgar din California care măsoară 155 centimetri la nivelul umărului, cea mai bătrînă gimnastă din lume (o femeie din Germania în vîrstă de 86 de ani), dar şi cea mai grea bicicletă de pe planetă (are o greutate 750 kilograme). În Carte se mai află şi cea mai înaltă pisică din lume, Savannah Islands Trouble, care a murit, însă, în luna august.

 Cel mai 2 copy.jpg

Cel mai mic taur din lume, Archie

 Cel mai 3 copy.jpg

Cel mai înalt măgar din lume, Oklahoma Sam

 Cel mai 4 copy.jpg

Cea mai înaltă pisică, Savannah Islands Trouble

 Cel mai 5 copy.jpg

Cea mai grea bicicletă

 Cel mai 6 copy.jpg

Cea mai mică pisică din lume, Fizz Girl

RTV.NET