CEI MAI CRUZI CONDUCATORI DIN ISTORIE

Cine sînt liderii care au ucis cu sînge rece milioane de oameni

Lideri precum Adolf Hitler, Stalin ori Saddam Hussein sînt arhicunoscuţi pentru cruzimea şi despotismul cu care au condus, însă lista tiranilor este mult mai mare şi cuprinde personalităţi despre care istoria oferă mai puţine date.

1. Leopold al II-lea al Belgiei, regele-călău. Deşi a fost monarh al Belgiei, Leopold al II-lea a domnit peste statul Congo, din 1885, pînă în 1908, fiind recunoscut pentru uriaşa forţă de manipulare a politicii vremii. El a promis celorlalte puteri europene că va pune capăt negoţului cu sclavi, dar în schimb a instituit o serie de decrete prin care a transformat Congo într-un stat sclavagist. Iniţial, a fost interesat de exploatarea fildeşului, un material extrem de apreciat întrucît putea fi sculptat într-o mare varietate de forme. După cîţiva ani s-a orientat către o altă sursă de profit: cauciucul. Sub domnia lui Leopold al II-lea, locuitorii din Congo au fost supuşi unui regim de groază, oamenii lui torturînd şi sacrificînd aproximativ 10 milioane de congolezi. Jandarmii regelui ţineau soţiile şi copiii muncitorilor ostatici, pentru a se asigura că aceştia nu fug de pe plantaţiile de arbori ca cauciuc. Milioane au murit de foame, de boală ori de epuizare fizică, zeci de mii de congolezi au sfîrşit împuşcaţi, spintecaţi de vii ori decapitaţi după ce au îndrăznit să organizeze o rebeliune împotriva regimului. Pentru fiecare glonţ care rata ţinta, Leopold le cerea soldaţilor să reteze mîna rebelului şi să o prezinte drept trofeu ofiţerului.

2. Pol Pot, tiranul ucigaş. Prim-ministru al Cambodgiei din 1976, pînă în 1979, Pol Pot a urmărit să-şi destabilizeze statul şi să îl reconstruiască din temelii după model maoist. Iar pentru a-şi atinge obiectivul, omul politic a recurs la cele mai atroce crime din perioada modernă, Pol Pot, fiind, de altfel, singurul om din istorie care a ordonat un genocid împotriva propriei ţări. Deţinător al puterii absolute în Cambodgia, el a reuşit să instituie o dictatură a groazei, interzicînd religia budistă, proprietatea şi banii. Întreaga populaţie a zonelor urbane a fost evacuată din casele lor şi forţată să mărşăluiască spre zonele rurale pentru a lucra cîmpurile. Fiecare bărbat, femeie şi copil era forţat să lucreze ca sclav pentru 12-15 ore zilnic. Mulţi dintre ei murind din cauza malnutriţiei, a foametei, a lipsei de îngrijiri medicale ori fiind executaţi la cea mai mică greşeală. Cei care nu erau buni de muncă erau ucişi, la fel şi cei bolnavi, iar muncitorii prinşi că mîncau în afara pauzelor de masă erau îngropaţi de vii. În total, aproximativ 3 milioane de cambodgieni, adică circa 20 la sută din populaţia statului, au murit în timpul dictaturii lui Pol Pot.

3. Idi Amin, măcelarul Ugandei. Al treilea preşedinte al Ugandei, Idi Amin promis că va transforma ţara într-una democratică; ce a reuşit, în schimb, a fost instituirea unui regim despotic, fiind, de altfel, cunoscut drept "măcelarul din Uganda". Considerat cel mai sadic dictator african al secolului al XX-lea, Idi Amin a preluat puterea în urma unei lovituri militare de stat în 1971 şi a domnit peste Uganda timp de opt ani. A încălcat drepturile omului, a ucis, torturat şi închis aproape o jumătate de milion de oameni. S-a făcut remarcat printr-un comportament bizar şi brutal, după ce a dispus televizarea unor execuţii, torturarea oficialilor guvernamentali, a ofiţerilor de poliţie, medicilor şi jurnaliştilor. Ca metode de tortură, Idi Amin îi îngropa pe oameni de vii, îi dădea ca hrană la crocodili, îi forţa să-şi consume propria carne, ba chiar şi-a mutilat una dintre neveste, amputîndu-i membrele inferioare şi punîndu-i-le în locul braţelor. Se estimează că ar fi ucis aproape jumătate de milion de ugandezi.

4. Ivan cel Groaznic, monarhul sîngeros. Cunoscut şi sub numele de Ivan al IV-lea, a fost ţar al Rusiei în perioada 1533-1584. Încă de mic a manifestat un comportament crud, manifestat iniţial asupra cîinilor şi pisicilor pe care le arunca de la înălţime. Primii oameni i-a omorît în anii adolescenţei, din amuzament. Devenit ţar al Rusiei, a suferit de paranoia, considerînd că toată lumea uneltea împotriva lui. I-a lăsat pe oameni fără adăpost, după ce a distrus sute de sate şi oraşe. Ivan cel Groaznic este responsabil de masacrul de la Novgorod, cînd, convins că locuitorii oraşului plănuiau să se supună Poloniei, ţarul a dat ordin ca întreaga populaţie - circa 60.000 de oameni - să fie torturată şi, mai apoi, ucisă. Şi-a creat propria cameră de tortură, unde îşi găseau sfîrşitul în chinuri familii întregi pe care le considera a-i fi duşmani. Istoricii spun că acest conducător rus ar fi dezvoltat o adevărată obsesie cu privire la moarte, astfel că obişnuia să se aşeze confortabil pentru a savura diverse execuţii care se derulau a parcursul a ore întregi. Şi-a ucis soţia la doar o zi după nuntă, i-a înfipt propriului fiu un cuţit în cap în timpul unei discuţii în contradictoriu, viola copilele şi apoi le folosea drept ţintă în timpul antrenamentelor.

5. Tomas de Torquemada - crime în numele bisericii. Clericul spaniol este considerat responsabil pentru instaurarea, în 1478, şi conducerea Inchiziţiei spaniole, ridicînd tortura celor care ameninţau Biserica Romano-Catolică la rang de politică naţională. Fără dovezi, Torquemada a ordonat ca toţi evreii să fie torturaţi sau ucişi, fiind văzuţi drept o ameninţare pentru biserică. În calitatea sa de Mare Inchizitor, a promulgat o serie de articole prin care competenţa inchizitorilor a fost extinsă la infracţiuni precum cămătăria, poligamia, blasfemia, sodomia ori vrăjitoria, iar tortura a fost autorizată în scopul obţinerii de probe. Victimelor le erau smulse membrele din încheieturi, erau jupuite de vii, trupurile erau zdrobite ori întinse la maxim cu ajutor a diverse dispozitive ingenioase, erau schingiuiţi sau au fost arşi pe rug. În timpul mandatului său, Torqurmada a ucis peste 30.000 de oameni.