Moldova, între golanii politici şi UE

Autor: Mihai CONŢIU

A trebuit să treacă 25 de ani pentru ca România să se rupă definitiv de pojghiţele comuniste neo-bolşevice prin alegerea viitorului preşedinte român Klaus Iohannis. România era „pe culmile disperării”, ca să citez titlul unei cărţi scrise de Emil Cioran. Acum avem deja certitudinea că marii corupţi neo-comunişti din România nu vor mai fi graţiaţi, dar şi că cei care-şi aşteaptă rîndul la probarea cătuşelor nu vor fi uitaţi de către fotograful însărcinat ca să le facă pozele din faţă şi profil. Acum, obligaţia noastră majoră este să ne întoarcem cu faţa lucidităţii spre Republica Moldova.

Ca şi România zilei de 16 noiembrie, Moldova, pe 30 noiembrie, o să fie nevoită să dea cel mai dur examen al democraţiei din scurta sa istorie statală de după 1991. Am spus „examen al democraţiei”? M-am înşelat, iar asta pentru că este vorba despre un examen al identităţii naţionale, al unui „proiect electoral” care va decide soarta acestei ţări! Este adevărat că situaţia din Moldova este un pic diferită de cea din România. Este adevărat că, la fel ca şi în România, diaspora ar putea decide viitorul Moldovei. Situaţia, însă, este un pic diferită, iar asta din durerosul motiv că, indiferent de opţiunea pro-europeană a celor care vor vota pro UE pe 30 noiembrie, în Moldova există trupe de asalt pregătite să producă şi aici un iureş criminal la fel ca cel din Ucraina.

Uneori am senzaţia că destinul, ursita se hlizeşte nepermis pe seama acestei ţări oarecum suverană şi bătută în cuiul imponderabilităţii. Nu politicienii de la guvernare sînt în dilemă (ei şi-au rezolvat de mult… necesităţile!), ci alegătorii. Ucraina, cu preţul sîngelui, a ales calea integrării în civilizaţia UE. Acelaşi lucru l-a decis şi România, atunci cînd şi-a ales, într-un mod absolut uluitor, un preşedinte european. Logica ne spune că şi Republica Moldova ar trebui să intre în acelaşi lanţ al opţiunilor pro-europene. Doar Logica, iar asta pentru că Moldova este ţara tuturor paradoxurilor imaginate de cineva sau inimaginabile!

Cine-i tata, cine-i mama?

Cred că răspunsul la întrebarea de mai sus nu-l poate da absolut nici un politician responsabil din Republica Moldova. Definirea sau, mă rog, redefinirea naţională a Republicii Moldova nu ar trebui să se raporteze la depunerile de coroane la monumentele lui Ştefan cel Mare, Lenin sau Eminescu. Haideţi să respectăm opţiunile tuturor şi să le spunem că toţi îşi promovează „erori istorice planificate”!

Din start, Republica Moldova a fost „planificată” ca stat suveran de către nişte amatori. Unii au vrut Imnul României, „Deşteaptă-te române”, alţii au vrut „limba moldovenească” în grafie latină, o altă parte şi-a dorit o Moldovă mai rusească şi au „alintat” autonomiile transnistrene şi găgăuze şi tot aşa, dar nimeni nu a fost capabil să vină cu un Proiect de ţară numit Republica Moldova.

Amatorismul celor care au semnat Declaraţia de Independenţă derivă din aceea că şi-au imaginat că „Ţară Independentă” înseamnă doar să fie acceptată în ONU şi Consiliul Europei. Staţi liniştiţi, oameni buni, dar acest lucru îl poate obţine orice organizaţie tribală de pe o insulă pierdută undeva într-unul din oceane!

Chiar şi la ora actuală, guvernanţii moldoveni nu ştiu cu precizie cine-i mama şi tata Republicii Moldova. Unii spun că-i România, alţii spun că este Rusia, cei mai mulţi spun că ar fi Ştefan cel Mare, Lenin, Eminescu sau Mateevici, însă toţi se înşeală amarnic. Bîjbîind prin întuneric doctrinar, identitar sau fals filosofic, nici unul dintre guvernanţii moldoveni n-a fost curios, măcar o clipă, să revină a doua zi, după ce a cîştigat alegerile, în căminul bietului moldovean, pe care cu cîteva zile în urmă îl vizitase spre a-i cere votul, spre a-l întreba cine crede el că este, ce nevoi are şi cum îşi vede viitorul. Secretul unei guvernări reuşite nu constă în vicleşugul cu care politicianul a cîştigat alegerile, ci în taina simplă prin care-şi poate construi programul de guvernare după o consultare post-electorală cu cel căruia i-a cerut voturile în schimbul unor promisiuni.

Tatăl şi mama Republicii Moldova sînt tocmai acei moldoveni cărora nici un politician nu le mai cere absolut nici o părere după ce s-au văzut în Parlament, cu maşină de serviciu, consilieri, secretară particulară etc. Să vedeţi ce grijă va avea Dodon de moldoveni, dacă va avea şansa să intre în Parlament! Dar dacă cumva, doamne fereşte, îl vom vedea în Legislativ şi pe Usatîi, mari dezamăgiri îi aşeaptă ne oamenii care, chipurile, cred în el.

Nu Ştefan cel Mare, nu Lenin, Mateevici sau Eminescu trebuie să-i mobilizeze pe moldoveni în unitatea lor naţională, ci nestemata lor preţioasă pe cale de dispariţie – ţăranul moldovean! Ştefan cel Mare, Lenin, Mateevici sau Eminescu sînt simboluri sacre asumate de fiecare în funcţie de propriile-i opţiuni, însă, pentru Republica Moldova, doar Mateevici nu poate fi revendicat istoric de către români sau ruşi. La cît au pătimit moldovenii, am dreptul civic să mă mir că nu se închină la mormîntul unui Erou Necunoscut!

În termeni unionişti vorbind, totuşi, nu credeţi că toţi moldovenii, pro-ruşi sau pro-români, ar trebui să dea un examen de probitate prin care să demonstreze care sînt meritele fundamentale prin care Republica Moldova merită să fie alipită la Rusia sau România?

Hai să dăm mînă cu mînă?

În România, atunci cînd s-a pus problema viitorului ţării, al copiilor românilor, pînă şi cei mai mari neo-bolşevici politicieni români au semnat un acord de solidarizare pro-europeană. În Republica Moldova, aşa ceva nu este cu putinţă. Asta înseamnă că politicienii moldoveni anti-europeni cred în „imponderabilitatea” statului Republica Moldova, fapt care, oricum, echivalează cu un act de trădare naţională, chiar şi pe fondul „scăpărilor identitare” ale „părinţilor independenţei” ai acestei ţări.

Prin reprezentarea sau oferta politică actuală, Republica Moldova este cea mai interesantă „salată electorală”. Credeţi-mă că nu scriu la întîmpalare şi că mă consult cu oameni mult mai bine pregătiţi sau informaţi decît mine din lumea civilizată! Ce avem acum în Moldova? Piaţă politică de desfacere la negru! A, nu ştiţi ce înseamnă asta? Vă explic!

Interesul naţional al Republicii Moldova este integrarea în UE, iar acest lucru este speculat în fel şi chip de fiecare cum îl duce mintea. Mihai Ghimpu, de pildă, ştiind prea bine că Moldova nu are ce căuta în NATO deocamdată, pledează electoral pentru aderarea Republicii Moldova la NATO. Pentru cine o face? Pentru cei care trebuie să-şi „justifice” „Maidanul moldovenesc” dacă nu vor cîştiga forţele pro Uniunea Vamală alegerile din 30 noiembrie.

O menţiune specială merită să o semnalăm în cazul Vitaliei Pavlicenco, care, aparent, este adversara politică a lui Ghimpu, după ce l-a criticat pe Iohannis că nu este unionist, manifestîndu-şi sprijinul pentru neo-bolşevicul Ponta, sfîrşeşte prin a-l felicita pe Iohannis. Curveşte! Politic!

Golănia politică anti-naţională din Moldova, totuşi, este întreţinută de Igor Dodon şi Renato Usatîi, nu de Vladimir Voronin, care, în ultimă instanţă, este singurul politician predictibil din Republica Moldova, indiferent de hăul ideologic care ne desparte. Dar şi Voronin ar putea să ne ofere alte surprize după 30 noiembrie. Orice moldovean cinstit, în fond, are posibilitatea să înţeleagă că UE este ultima şansă pentru Republica Moldova. Cine-i artizanul dublelor opţiuni? Ce caută Iurie Leancă în conjuraţia în care s-au îmbarcat Ponta, Tăriceanu, Meleşcanu sau Plahotniuc?

Aud că partidele de la guvernare ar avea o înţelegere prin care, în numele integrării europene, nu trebuie să se atace între ele, ceea ce eu nu cred. Bloggerii politici aserviţi PDM nu contenesc să-l atace pe Vlad Filat. De acord, dar de ce o fac atît de indecent? La urma urmei, dacă ar fi vorba de onestitate, calea europeană ar fi cea care trebuie să ne călăuzească. De ce PDM promite atîtea locuri de muncă? De ce nu le-a creat deja ca să-i impresioneze pe moldoveni?

Pînă la urmă, indiferent de dezamăgiri, moldovenii vor trebui să înţeleagă bine că UE este singura lor şansă, dar, din păcate, doar PLDM şi Vlad Filat, ca forţe politice, au înţeles asta. În altă ordine de idei, atunci cînd, dragi moldoveni, vă vin pe la porţi Dodon sau Usatîi, întrebaţi-i dacă le plac drumurile europene construire din donaţiile UE, dar nu uitaţi să-i întrebaţi dacă Uniunea Vamală a construit pentru Republica Moldova măcar un kilometru de asfalt. E bine să întrebăm ca să ştim unde ne integrăm!!!