Autor: Mihai CONŢIU

La nivel de promisiuni, au fost şi sînt frumoase angajamentele proeuropene pe care, chipurile, şi le asumă guvernanţii. Din păcate, însă, vorbele lor sînt mincinoase, demagogie curată, căci niciodată nu au avut de gînd să iasă, în faţa europenilor, cu iniţiative şi acţiuni concrete şi voluntare de europenizare, de modernizare a ţării. Poate fi şi rea intenţie, dar UE nu roagă Republica Moldova, pe guvernanţii ei ca, mai întîi, să fie preocupaţi de bunăstarea moldovenilor, de prosperarea ţării, astfel încît să se ajungă la standardele democratice şi civilizate europene.

UE, în primul rînd, ajută ţara în contextul angajamentelor proeuropene asumate de către guvernanţi, nu o obligă, iar asta pentru ca moldovenii să înţeleagă că ei sînt responsabili de viitorul lor, că prosperitatea nu le poate fi impusă cu forţa din exterior. Dacă UE constată că nu există voinţă politică, nu o să se roage de guvernanţi ca să facă pentru propria lor ţară exact acele lucruri pentru care au şi fost aleşi de către concetăţenii lor. UE şi Occidentul, într-o astfel de situaţie, nu pot decît să mai închidă „robinetul ajutoarelor” acordate unor guvernanţi care joacă la două capete.

De rea intenţie ni se pare faptul că guvernanţii, în toţi aceşti ultimi cinci ani, nu au dus la îndeplinire nici acele proiecte europene de reformă pentru care au şi primit bani de la UE, SUA şi, în particular, de la alte state europene. Din rea intenţie sau din cauză că sînt incapabili, guvernanţii „proeuropeni”, în ultimii cinci, nu au avut nici o iniţiativă sau vreun proiect proeuropean de importanţă naţională, care să le fi aparţinut lor în exclusivitate şi să-i impresioneze pe occidentali prin voluntarismul lor creator şi folositor ţării.

Ideile le lipsesc cu desăvîrşire, dar ştiu să ceară bani şi ajutoare din Occident, fără a putea, personal, să demonstreze că moldovenii au ales nişte politicieni capabili, nişte tipi reprezentativi, la nivel naţional, care se pot gîndi mai mult decît ei la soluţii de redresare economică a ţării şi a bunăstării individuale a cetăţeanului. Cînd scriu aceste rînduri, fireşte că mă gîndesc şi la frustrarea lui Iurie Leancă şi la veşnicul „sfătuitor înţelept” Ion Sturza, care, primul, îşi imaginează că a fost născut să fie prim-ministru „izbăvitor al neamului”, iar al doilea ce se crede „creierul gînditor absolut” al tuturor moldovenilor.

Un stat mic şi rău, dar birocratic şi risipitor cu banul public

Nu sînt analist sau comentator pe chestiuni ce ţin de administraţia publică locală, dar nici cele pe care le voi aborda nu solicită neapărat specializări prea mari.

La ora actuală, respectînd proporţiile, se pare că Republica Moldova este cel mai birocrat stat din Europa, iar asta din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale. La o suprafaţă totală de 33.843,5 km², Republica Moldova este împărţită în 32 de raioane, cărora li se adaugă Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia şi Unitatea teritorial-administrativă Transnistria, neaflată sub controlul Chişinăului, care, luate la un loc, cuprind 1681 de localităţi.

Între anii 1998 şi 2003, ţara a fost împărţită administrativ teritorial în 9 judeţe, număr în care erau incluse şi Găgăuzia şi Transnistria. Raţiunile care au stat la baza revenirii la raioane, în timpul guvernării PCRM, cred că nu mai sînt valabile astăzi pentru acest partid. Revenirea la judeţe ar trebui să fie una din priorităţile de bază ale actualei guvernări. Sigur că ideală ar fi o micşorarea numărului acestora printr-o reîmpărţire teritorial-administrativă pe regiuni, care să fie conduse de un guvernator ales prin scrutin popular regional.

Tot în context organizatoric, dar în paralel cu cele amintite mai sus, Primăriile satelor, comunelor sau oraşelor suburbane Chişinăului ar trebui descentralizate, să-şi aibă propria autonomie. La alegerile locale, se ajunge în situaţia aberantă în care ţăranul din satul X decide cine trebuie să fie primarul Chişinăului, aşa cum a fost în cazul lui Dorin Chirtoacă – ţăranul X votează primarul Chişinăului şi propriul lui primar, iar locuitorii Capitalei îşi votează propriul lor primar, dar nu şi pe cel al ţăranului X

După cum bine se ştie, cele 32 de raioane sînt structuri determinate, conduse politic. A făcut cineva o statistică a numărului tuturor angajaţilor birocraţi ai acestora, cărora li se adaugă preşedintele raionului, adjuncţii săi, consilierii etc.? Toţi sînt plătiţi din bugetul de stat. Astfel, statul alocă, anual şi în paralel, fonduri pentru raioane şi Primării. Noi ştim bine că aceste raioane bugetofage sînt, înainte de toate, şi „lănci electorale” pentru partidele politice, dar de ce nu le sînt suficiente aceleaşi „lănci electorale” reprezentate de către Primării?

Vor fi destui cei care or să vină cu argumente contra şi să invoce „grija faţă de cetăţeni”, cărora le va fi greu să aibă acces la sediul judeţean din cauza distanţei mari faţă de casele lor. Este o problemă falsă, iar asta din simplul motiv că judeţele pot delega Primăriilor acele atribuţii care să răspundă la cele mai stringente, comune sau des ivite probleme ale localnicilor.

Necesitatea revenirii la judeţe nu doar că este un deziderat european, o măsură care ar veni în întîmpinarea aşteptărilor europenilor şi instituţiilor financiare internaţionale donatoare, ci şi o chestiune economică internă pe care doar un inamic al statului nu şi-ar dori s-o realizeze. De regulă, în cam toate raioanele ţării, există armate de birocraţi, toţi fiind angajaţi privilegiaţi şi stipendiaţi din Bugetul de Stat. Unde se vor duce toţi aceştia dacă se va trece la organizarea pe judeţe? Acolo unde s-au dus şi data trecută! Cei capabili pot lucra la Judeţeană, iar ceilalţi se vor descurca în funcţie de pregătirea pe care o au.

Statul este prea sărac spre a întreţine atîtea armate de birocraţi bugetari. Republica Moldova nu poate solicita la infinit finanţări externe pentru a plăti salarii şi unor astfel de bugetari. O bună parte din banii economisiţi din această reformă teritorială, din cei rămaşi după proiectarea bugetară strică a judeţelor, pot fi redirecţionaţi spre salarizarea medicilor sau cadrelor didactice din teritoriu, renovarea spitalelor, şcolilor etc. În România, de exemplu, este aşteptată reorganizarea administrativ-teritorială pe regiuni, iar asta nu din raţiuni europene, ci strict economice.

Trebuie să înţelegem că revenirea la judeţe nu este un imperativ european, ci o necesitate economic-administrativă a ţării, a statului, care trebuie să demonstreze că îi pasă de finanţele publice. Dacă ar face această reformă absolut necesară, vă daţi seama cu cîtă bunăvoinţă ar fi priviţi guvernanţii de către donatorii externi?

Sigur că o astfel de reformă este costisitoare, dar nu imposibil de realizat în timpi extrem de restrînşi. Dacă există voinţă politică şi un proiect hotărît şi bine întocmit, am certitudinea că vor exista şi donatori externi pentru realizarea acestei reforme. Vor avea actualii guvernanţi suficientă onestitate faţă de proprii cetăţeni, destul curaj şi spirit vizionar reformator, spre a le demonstra occidentalilor că se gîndesc în termeni pragmatici la dezvoltarea ţării, ca să demareze un astfel de proiect reformator? Dacă nu, înseamnă că nu sînt serioşi nu doar atunci cînd vorbesc despre integrarea europeană a ţării, ci şi atunci cînd pomenesc, electoral, despre grija faţă de cetăţean şi dezvoltarea civilizată şi prosperă a Republicii Moldova!

Este greu de crezut că vor face, în acest mandat, această reformă teritorial-administrativă. Logic era ca ei singuri să se gîndească la asta încă de acum cinci ani. N-o vor face pentru că, la nivelul fiecărui raion, există găşti şi mafii politice de partid. La nivelul fiecărui raion, în numele partidului dominant sau prin alianţe, se fură în draci, inclusiv din fondurile provenite de la donatorii externi. La va fi frică deoarece, pentru ei, cei de la guvernare, aceste raioane, aşa cum spuneam mai sus, raioanele reprezintă nişte „lănci electorale” paralele cu cele din Primării.

La va fi frică deoarece, la nivelul de conducere a fiecărui raion, exponenţii partidului majoritar şi-au răsplătit cu posturi agenţii lor electoral, rudele, cunoştinţele… În toate raioanele, multe dintre aceste posturi sînt aducătoare de mită serioasă încasată de la cetăţenii care le cer prestarea cu prioritate a unor servicii. „Cum vine asta”, se vor gîndi guvernanţii – agentul electoral X şi nepotul Y mi-au făcut campanie electorală ca să-i dau un serviciu la raion, iar eu să-i las pe drumuri, acum, prin înfiinţarea de judeţe?

Credeţi-mă reforma sau ne-reforma teritorial-administrativă a ţării este şi asta unul dintre cele mai dure teste pentru actualii guvernanţi – dacă vor raioane pe mai departe, înseamnă că nu se gîndesc la integrare europeană şi binele ţării, ci la propriile interese personale şi de partid, dacă vor acţiona în favoarea creării măcar a judeţelor, înseamnă că nu sînt corupţi chiar pînă în măduva oaselor!