CE ESTE SINELE?

10 explicaţii ştiinţifice ale sinelui

Pe de-o parte, sinele este doar o idee inventată care a apărut în urma interacţiunii dintre creier şi mediul înconjurător, dar, pe de altă parte, fiecare are propriul sine, care nu poate fi identificat şi analizat de către fizică, fiind un element spiritual, care trece dincolo de lumea fizică şi care, în urma decesului, poate supravieţui. Filosoful britanic Colin McGinn (în imagine) a afirmat: "Motivul pentru care credem că avem acest sine, elementul transcendent care supravieţuieşte şi după moarte, este acela că noi nu cunoaştem, de fapt, ce este sinele". Pe de altă parte, filosoful John Searle de la Universitatea din California susţine că: "sinele nu există, pentru că nu există nici o experimentare a acestuia. Dar, înainte de a analiza raţional comportamentul conştient, trebuie să ne gîndim de unde provine acesta." S-a emis teoria conform căreia există o relaţie de interdependenţă între sine şi natură, iar cauza conştiinţei este o conştiinţă de ordin superior, iar în ceea ce priveşte explicarea sinelui, au ieşit la iveală mai multe idei, după cum urmează:

1. Sinele este doar o iluzie, este un construct artificial al neuronilor care caută competitori pentru a da un sens multitudinii de fluxuri informaţionale interioare.

2. Sinele este real, dacă o persoană se confruntă cu experienţe care compun un ansamblu coerent, dar rămîne, totuşi, un produs al neuropsihologiei creierului mai mult decît ne-am fi imaginat.

3. Sinele reprezintă o multitudine de proprietăţi şi relaţii care pot fi exprimate prin diferite maniere, ceea ce înseamnă că poate fi privit şi din perspectiva unui substrat nonbiologic.

4. Sinele este un rezultat al interacţiunilor mecanice ale creierului, ceea ce relevă că activitatea creierului poate explica existenţa sinelui.

5. Sinele este produsul activităţii cerebrale, dar indiferent de cît de mult va avansa neurologia, acest lucru nu va putea fi confirmat.

6. Sinele este un ansamblu existenţial unificat în care părţile sale sînt incapabile de existenţă separată.

7. Sinele reprezintă o organizare particulară a unei noi forţe sau structuri din natură care generează conştiinţa.

8. Sinele este independent de latura fizică şi invocă o caracteristică nonfizică.

9. Sinele este ceea ce creatorul a dorit să fie esenţa umană, iar acest spirit poate fi o componentă a conştiinţei.

10. Sinele este independent faţă de lumea fizică şi derivă din conştiinţă, cea care stă la baza existenţei fizice.

Sursa: Live Science