CE A DECLARAT PRESEDINTELE IGOR DODON DESPRE AMNISTIEREA LUI VLAD FILAT SI VEACESLAV PLATON

Președintele Republicii Moldova a menționat că ședințele de judecată în cazul politicienilor trebuie să se desfășoare în mod deschis, „pentru ca toată lumea să știe cine și de ce este acuzat”.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu intenționează să declare amnistierea ex-premierului Vladimir Filat și a fostului deputat, omul de afaceri Veaceslav Platon.

Șeful statului a declarat în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune că ședințele de judecată în dosarele acestora trebuie să se desfășoare în mod deschis.

„Nimeni nu mă va înțelege dacă voi începe acum să-l amnistiez pe unul, pe al doilea, pe al treilea. Însă justiția, instanțele independente trebuie să-și facă treaba. Acest lucru trebuie să fie public, nu așa cum au fost în ultimii doi–trei ani”, a declarat Dodon, răspunzînd la întrebarea dacă ne putem aștepta la amnistierea ex-premierului Filat și a omului de afaceri Platon după schimbarea puterii.

Potrivit președintelui, toate procesele politice trebuie să fie deschise, pentru ca toată lumea să știe cine și pentru ce este acuzat.

În 2016 Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Sentința respectivă a fost pronunțată după ce procurorii au prezentat dovezi că Filat se face vinovat de trafic de influență și corupere pasivă în dosarul fraudei de la Banca de Economii. Filat va trebui să-și ispășească vina în penitenciarul cu regim închis de la Lipcani (în nordul Moldovei, nu departe de granița cu România). Deocamdată el se află la penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

În ianuarie, Procuratura Anticorupție din Moldova a transmis în în judecată cauza penală cu privire la spălarea de bani, potrivit căreia ex-premierul Vladimir Filat, condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupție, mai riscă un termen de la cinci pînă la zece ani.

Sursa: sputnik.md

Virginia Filip 01.07.2019 - 14:26

Toti cei care gresesc, trebuie sa ajunga la inchisoare, mai ales atunci cand este vorba despre coruptie. Indiferent cum il cheama, un individ care fura, tot hot se numeste.