CCA A FĂCUT BILANŢUL CONCURSULUI DE SELECTARE A PROIECTELOR DE PROGRAME AUDIOVIZUALE

Pe 3 decembrie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a făcut bilanţul concursului de selectare a proiectelor de programe audiovizuale în vederea acordării resurselor financiare pentru producere din Fondul de susţinere al radiodifuzorilor locali pentru anul 2013. La concurs s-au înregistrat 15 participanţi cu 20 de proiecte de programe sociale. Mariana Onceanu-Hadîrcă, membră a CCA, a spus că cel mai mult i-a plăcut proiectul prezentat de un post de televiziune din Drochia, „Soluţii practice legale pentru victimele violenţei în familie”. Un post de televiziune din Comrat a cîştigat un proiect privind educaţia tinerilor, iar altul din Taraclia – un proiect de programe despre viaţa culturală şi spirituală a bulgarilor din regiune. Ambele programe vor fi difuzate în limba găgăuză şi, respectiv, în limba bulgară. Potrivit preşedintelui CCA, Marian Pocaznoi, fondul de susţinere a radiodifuzorilor locali pentru 2013 este de două milioane de lei. „Evident, nu toţi banii îi vom cheltui pentru programe, pentru că mai sînt şi alte necesităţi legate de activitatea acestor posturi de radio şi televiziune”, a precizat el.

 Sursa: Moldpres

Socialmai mult
16.11.18 - 16:05
16.11.18 - 16:04
16.11.18 - 13:40
15.11.18 - 17:34
15.11.18 - 15:10
15.11.18 - 15:09
15.11.18 - 11:43
15.11.18 - 11:40
14.11.18 - 18:22
14.11.18 - 18:01
14.11.18 - 15:42
14.11.18 - 12:37
13.11.18 - 16:00
13.11.18 - 15:58
13.11.18 - 11:24
12.11.18 - 18:11
12.11.18 - 16:30
12.11.18 - 15:03
12.11.18 - 10:43
11.11.18 - 11:08