Cazul cetatenilor UE detinuti in centre pentru migranti in Marea Britanie

Tratamentul ostil al Marii Britanii față de potențiali imigranți din UE îi traumatizează pe vizitatorii europeni, iar străinii din Marea Britanie se tem să-și mai cheme rudele în vizită, arată o analiză The Guardian. Cea mai mică suspiciune că cineva ar putea intra în Marea Britanie pentru a lucra este adesea suficientă pentru ca un cetățean UE să fie reținut în centrele de detenție pentru imigranți pînă la o săptămînă și apoi expulzat în țara de origine. Plîngerile rudelor și familiilor de europeni din Marea Britanie au rămas fără răspuns sau au fost ignorate de Ministerul britanic de Interne și de unii parlamentari, spun oamenii care s-au confruntat cu astfel de situații.

Potrivit Politico, aproximativ 30 de cetățeni din state membre ale UE, au fost plasați în centre de detenție și apoi expulzați pentru că au intrat în Marea Britanie pentru a munci acolo, deși nu aveau nici permis de muncă și nici statut de reședință.

Un angajat italian al sistemului de Sănătate din Marea Britanie a povestit despre situația traumatizantă prin care a trecut atunci cînd nepoata sa a sosit din Italia pentru o vizită, dar a ajuns într-un centru de detenție înconjurat de sîrmă ghimpată.

Giuseppe Pichierri, care a lucrat pentru NHS timp de 15 ani, i-a povestit pentru The Guardian că a așteptat ore întregi pe aeroportul din Heathrow pe 17 Aprilie, împreună cu fiica sa de patru ani, să sosească nepoata sa, Marta Lomartire, în vîrstă de 24 de ani. Dar tînăra fusese oprită și interogată pe aeroport și s-a emis un ordin de expulzare pe numele ei, înainte de a fi închisă în centrul de detenție Colnbrook pentru o noapte.

Pichierri a aflat despre acest lucru în miez de noapte. A doua zi, deși era de gardă la spitalul Kingston, a mers la centrul de detenție pentru a-și vedea nepoata. Era speriată și supărată.

„A fost o experiență de-a dreptul urîtă, dar nu mă va împiedica să mă întorc. Sunt hotărîtă să-mi văd verii”, a spus Marta Lomartire. Femeia se teme totuși că ar putea fi oprită din nou la frontieră și trimisă înapoi, din cauza ștampilei de pe pașaport.

Pichierri spune că și-a chemat nepoata în Marea Britanie astfel încît ea să-și poată îmbunătăți limba engleză și să-l ajute pe el și pe soția sa, Jennifer Pichierri, care lucrează tot în domeniul Sănătății, cu îngrijirea bebelușului lor de 11 luni și a celor două fiice mai mari. Giuseppe i-a furnizat o scrisoare în care spunea că „ar putea sta  au pair (au pair – ”în condiții egale” sau ”în termeni de egalitate”; din fr.), fără să-și dea seama că munca, plătită sau nu, nu este permisă după Brexit fără viză”, spune el.

Pichierri adaugă că a vrut să le explice autorităților că a făcut „o greșeală”, dar nu a avut ocazia, deoarece Lomartire a fost expulzată.

Acesta nu este singurul caz. Mai mulți europarlamentari au criticat aplicarea „disproporționată” și „dură” a restricțiilor de imigrație post-Brexit pentru cetățenii UE.

Vineri, co-președintele european al Consiliului post Brexit Marea Britanie-UE, Maros Sefcovic, a promis unui grup de europarlamentari români, care a cerut acțiuni în sprijinul cetățenilor europeni deținuți, că va discuta chestiunea cu autoritățile britanice.

Cazul lui Lomartire a fost făcut public la o zi după ce The Guardian a relatat despre cetățeni spanioli, francezi, bulgari și cehi care au fost reținuți peste noapte în aeroporturi și apoi duși la centre de detenție pentru imigranți.

Au fost și cazuri care arată că abordarea autorităților nu este similară în toate situațiile. Ambasada Germaniei a spus că au fost cetățeni germani care au spus că merg să lucreze au pair, au fost interogați la aeroport, dar au fost lăsați să intre în Marea Britanie.

„Ambasada este la curent cu un număr redus de cazuri de cetățeni germani care au fost deținuți temporar pe aeroport după sosire. Persoanele în cauză, care au declarat că motivul de intrare este munca au pair, au primit permisiunea de a pleca după cîteva ore, cu condiția să părăsească Marea Britanie în cîteva zile”, a spus un purtător de cuvînt al misiunii diplomatice.

Europarlamentarul român Alin Mituța a declarat, pentru BBC, că știe despre cinci români care fuseseră reținuți. Ambasada Bulgariei a fost, de asemenea, informată că cetățeni bulgari au fost duși la centre de detenție.

Mituța a spus că reacția autorităților britanice este disproporționată.

„Ar trebui ținuți în aeroport și trimiși în țările lor de origine cît mai curînd posibil. Plasarea lor în centre de detenție pentru cîteva zile, fără acces la telefoane pentru a putea comunica cu familia lor, nu este ceva la care să ne așteptăm de la o țară cu care sperăm să avem o relație bună în viitor”, a spus el.