În imagine: Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt (1725-1798). Cel care a fost numit în secolul al XVIII-lea “magicianul cel mai puternic din Europa”.

Contradicţiile întregii epoci în care a trăit s-au încarnat într-un seducător legendar, cunoscut lumii întregi

Casanova, cel mai mare seducător din lume. Numele său a devenit sinonimul seducţiei. Adevărata lui personalitate depăşeşte însă cu mult legenda scandaloasă a aventurilor sexuale. Autor prolific şi formidabil povestitor, aventurier de anvergură internaţională lansat în iniţiative curajoase (a inventat, printre altele, loteria modernă), Casanova a fost primit în sălile de bal şi în dormitoarele claselor sociale cele mai înalte din Europa. Era libertin şi catolic practicant, escroc şi diplomat, autor strălucit şi mincinos fără scrupule. Contradicţiile întregii epoci în care a trăit s-au încarnat într-un seducător legendar, cunoscut lumii întregi.

Intelectualul Casanova

Evident, putem întreba un mongol, un chinez, un african cine e Casanova, şi acesta ar zîmbi complice, pentru că numele îl face să se gîndească la un cuceritor de femei. Dar adevăratul Casanova, scriitorul, poetul, e mai puţin cunoscut. La Veneţia, editorul Albert Gardin, directorul Editurii Universitaria, şi-a propus o reconsiderare a imaginii celebrului personaj. El a tipărit, în urmă cu cîţiva ani, traducerea în versuri făcută de Casanova, în venetă şi în toscană, a “Iliadei” lui Homer. “Vreau să vă arăt topul ediţiilor mele: acesta este Giacomo Casanova şi aceasta este «Iliada» lui în venetă, cu toate manuscrisele lui.

E vorba despre o traducere în versuri, o muncă migăloasă, dificilă. Casanova nu a reuşit să îşi editeze traducerea în venetă (cea în toscană, în schimb, s-a publicat chiar aici, la Veneţia, în 1775). Eu sînt primul care a făcut-o. Editez şi alte cărţi ale lui sau despre el, încercînd să îl prezint nu ca pe un personaj legendar, ci ca pe un mare intelectual al timpului său”. “Noi, adesea, cădem pradă concepţiei false care îl prezintă ca pe o maşină de sex”, ne spune Albert Gardin.

Scria şi vîna femei în acelaşi timp? “Nu. Se retrăgea. Fiind aşa de mult ocupat cu literatura, cu poezia, cu eseurile, e surprinzător că a avut timp să mai facă şi altceva! Un personaj care a călătorit în Europa în lung şi-n lat, de la Constantinopol la Londra şi de la Madrid la Moscova…”

Doi libertini: Casanova şi Baffo

Imaginea lui e deformată. La fel ca şi cea a contemporanului şi concitadinului său Giorgio Baffo (1694-1768). “Mă pot lăuda că am adus la lumină şi o nouă ediţie Baffo. Un «livre de poche». Poeziile sale sînt picante şi au un efect imediat asupra cititorului, pentru că Baffo foloseşte un limbaj direct. El spunea: «eu numesc pîinea – pîine şi vinul – vin!». Puţini sînt însă cei care ştiu că şi Casanova era un poet de excepţie. Iubirile lui nu erau amoruri de ocazie, se îndrăgostea sincer de femeile din viaţa lui şi le transforma adeseori în muze.”

Cu gîndul la Casanova şi la Baffo, editorul Albert Gardin a fondat la Veneţia un concurs anual de poezie erotică.“E bine, ne-a spus el într-o seară, în Piaţa San Giaccomo dall’Orio, e bine să readucem, prin eros, bucuria în sufletele oamenilor. Nu cred că ne îndreptăm către un viitor virtual al erosului. În acelaşi timp, erosul e plăcerea corpului, a seducţiei, a cuvintelor. El trebuie trăit, nu ascuns, şi oamenii trebuie să înveţe acest gust, această deschidere şi plăcere a lui…”

Cu toate simţurile

Născut din părinţi actori, Casanova a început o carieră ecleziastică, urmată de o existenţă aventuroasă, în care a exersat numeroase activităţi: jucător profesionist, spion, finanţist, bibliotecar. A cunoscut curţile suveranilor Europei, dar şi închisorile lor. Libertin, a refuzat să se însoare. Etern nemulţumit, şi-a încheiat viaţa într-o bibliotecă. Deşi profesiunea sa oficială e de scriitor, Casanova a fost marcat în istorie mai puţin prin scrierile sale şi mai mult prin talentul de Don Juan. Despre sine, Casanova mărturiseşte într-o epistolă:

“Să ştiţi că am făcut întotdeauna deosebire între plăcerea fizică şi iubire; obsesia mea a fost, de altfel, să mă iubească cineva. Pentru mine, plăcerea fără dragoste e insipidă; un amant nu poate avea o plăcere mai mare decît aceea care depinde de plăcerea pe care o face obiectului iubit. Satisfacţia resimţită atunci cînd descoperim caracterul divin al recunoaşterii unei fizionomii de care ne-am îndrăgostit este supremă. De aceea, obişnuit să nu iubesc decît cu toate simţurile, eu nu puteam să fac dragoste fără cuvinte. La Londra, celebra curtezană Kitty Fisher era şarmantă, dar a trebuit să renunţ la ea pentru că nu vorbea decît engleza”.

Sursa: Felicia.ro