CASA ALBA II ACUZA PE DEMOCRATI DE INTELEGERE SECRETA CU UCRAINA IN CAMPANIA PREZIDENTIALA

Casa Albă a afirmat luni că democrații s-au asociat cu Ucraina în timpul campaniei prezidențiale de anul trecut, contraatacînd astfel în scandalul ingerinței Rusiei în alegerile din SUA, potrivit AFP.

Purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Sean Spicer, a reiterat acuzațiile conform cărora un militant al Partidului Democrat s-a întîlnit cu funcționari ai Ambasadei Ucrainei în timpul campaniei.

El face aluzie la mai multe informații difuzate de mass-media conservatoare conform cărora acest membru al Partidului Democrat căuta informații susceptibile a-l compromite pe fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort.

Aceste acuzații au apărut pentru prima dată în ianuarie, pe site-ul publicației Politico.

"Evident, a existat în aceste ultime zile un mult mai mare interes pentru ceea ce DNC (Comitetul Național Democrat) a făcut în coordonare cu guvernul ucrainean în încercarea de a stabili o înțelegere secretă" cu acesta, a declarat Spicer.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Casei Albe, democrații voiau "să obțină demiterea cuiva din funcție, lucru care s-a și întîmplat".

Paul Manafort a fost nevoit să își părăsească postul în august 2016, cînd șansele electorale al lui Donald Trump păreau mici și cînd detaliile privind relațiile sale de afaceri cu oficiali pro-ruși din Ucraina începeau să apară.

Sean Spicer a făcut aceste afirmații ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist de la o instituție media care îi este favorabilă președintelui. Întrebarea era dacă această chestiune a fost abordată la întîlnirea din iunie de la Casa Albă dintre Donald Trump și președintele ucrainean Petro Poroșenko.

Purtătorul de cuvînt a răspuns că nu știe dacă acest lucru s-a discutat, dar a dat asigurări că "înțelegerea secretă cu guvernul ucrainean a stîrnit un mult mai mare interes după această întîlnire".

Democrata Adrienne Watson, din cadrul DNC, a acuzat Casa Albă că încearcă să deturneze atenția.

"Casa Albă aduce în prim-plan această poveste pentru a deturna atenția de la dorința echipei de campanie a lui Trump de a lucra cu un guvern străin ostil pentru ca acesta să se implice în alegerile de la noi. Nimeni nu va înghiți asta", a spus ea.

Sursa: Agerpres