Numeroasele, cu neputinţă de tăgăduit, dovezi scrise despre existenţa în istorie, cel puţin din secolul XIII, a etnonimului moldoveni, semnificînd geneza/zămislirea comunităţii etnice moldoveneşti, statornicirea numelui Moldova, «teritoriu hotărnicit», sînt confirmate definitiv de noi şi principiale mărturii - tipărite.

Cercetările istorico-etnologice din ultima vreme ne demonstrează că realităţile etnice, politico-geografice moldoveni, Moldova «ţară» printre primele în Europa au fost cercetate în lucrări tipărite. De acum la 1488 situaţia politico-geografică a moldovenilor (moldavanae, moldavanos, moldavos), relaţiile lor cu ungurii au fost examinate în una din primele cărţi tipărite în Europa: Iohannis Thurocius. Chronicae Hungarorum. Brun (Brno), 1488.

Despre Moldova şi moldoveni de acum în secolul XVI s-a scris şi s-a tipărit, poate prima în Europa, monografie istorico-etnologică: Georg Reihersdorff. Chorographia Moldaviae (Descrierea Moldovei). Possonia (Bratislava), 1541.

Persoană de o largă cultură, diplomatul G.Reihersdorff a vizitat Moldova de cîteva ori (1526, 1535) cu misiuni diplomatice. În 1540, la porunca împăratului Imperiului Roman Ferdinand I (1503 - 1564), în mod special, a cercetat în lung şi în lat Ţara Moldovei.

Spre deosebire de alţi autori care au scris şi ne-au lăsat anumite ştiri fragmentare despre Moldova şi moldoveni, G.Reihersdorff nu se avîntă în desişuri istorice în căutarea rădăcinilor etnosului moldovenesc. Dînsul scrie despre ceea ce a văzut şi s-a convins. «Am avut ocazia să cercetez Moldova cu ochii proprii... Pămînturile Moldovei (Moldauie terre, Regno Moldauie, Regio Moldauie), munţii, rîurile, pădurile, satele, cetăţile ei şi oraşele le-am cercetat amănunţit şi cu atenţie».

Cercetătorul s-a convins că Ţara Moldovei (Terra Moldaviae) «este bine întărită şi într-adevăr are din belşug toate bogăţiile cu putinţă... În Ţara Moldovei (Terra Moldaviae) nu este lipsă de nimic ce poate fi de folos pentru trebuinţele omeneşti...».

În capitolul De ritibus et moribus Moldaviae gentis (Despre moravurile şi obiceiurile neamului Moldovei) G.Reihersdorff scrie: «Norodul moldovenesc (Populus Moldauicus) potrivit obiceiurilor şi moravurilor strămoşilor, poartă cam aceleaşi haine, se folosesc de arme asemănătoare... Norodul moldovenesc (gens Moldauica) este nestăpînit, pentru bătălii şi războaie este bine înarmat... Trăiesc acolo (in Regno Moldaviae) diferite neamuri: ruteni, sarmaţi (poloni), sîrbi, armeni, bulgari, tătari, saşi... Toţi sînt supuşi ai voievodului Imperiului Moldovei (Imperio Moldauie wayuode)... Ei locuiesc între moldoveni (moldauos)... »

Unele observaţii şi generalizări, consemnate de G.Reihersdorff în 1540, uimesc prin actualitatea lor. Parcă ar fi notate astăzi! Convins că Terra Moldaviae «merită multă laudă şi este demnă de a fi menţionată deosebit», comentatorul nu ascunde că:

- «acest neam s-a obişnuit, din sete de putere şi în nădejdea de a o obţine în viitor, să pună la cale uciderea unuia sau altuia, să uneltească împotriva altora. Din această pricină se duce, mai ales între fraţi, o nimicitoare luptă pentru a pune mîna pe putere...»;

- «consideră necesar să arate că nici într-un caz Moldova nu trebuie dispreţuită»;

- «acest pămînt cu adevărat îmbelşugat cu multe lucruri... trebuie apărat cu toate puterile şi toate mijloacele posibile; căci prea des sînt învăluite de flăcări oraşele vecinilor noştri sau, mai bine zis, pereţii noştri proprii».

La sfîrşitul cărţii «despre Ţara Moldovei (Terra Moldaviae)» G.Reihersdorff exprimă nădejdea, că ea îi «va aminti Alteţei Voastre (lui Ferdinand I), precum şi altor domnitori, despre primejdia care îi ameninţă pe creştini, dacă vom lăsa de pierzanie Ţara Moldovei (Terra Moldaviae)».

Mai pe larg şi amănunţit despre însemnările şi cugetările diplomatului G.Reihersdorff privind Moldova la mijlocul secolului XVI se poate afla din lucrarea lui cuprinsă în monografia lui Eugeniu Pascari Неизвестная Молдавия, editată în 2014.

Altă carte despre Moldova şi despre moldoveni a fost tipărită în Germania în 1578. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea istoricul polon Leonhardt Goreţkii a elaborat în limba latină o istorie a Poloniei în 20 de volume, manuscrisul căreia a fost pierdut. S-a păstrat numai o parte a acestei lucrări, care a fost tipărită la Francfurt: Leonhardus Gorecius. Descriptio belli Iuonie voinvode Valahie. Francfurt, 1578. Lucrarea a fost editată în limba rusă: Описание войны Ивоня воеводы Валахии. Киев, 1890. În paginile ei sînt descrise/comentate luptele lui Ion vodă cel Cumplit, domnitorul Moldovei, pentru izbăvirea ţării de jugul turcesc.

Valoarea acestei cărţi, în primul rînd, constă în faptul, că ea confirmă răspîndirea largă în Europa a realităţilor etnice, politico-geografice moldoveni, Moldova. În al doilea rînd, aceasta e unica lucrare despre istoria Moldovei, scrisă nemijlocit după desfăşurarea evenimentelor. Bătăliile lui Ion vodă cel Cumplit cu turcii au avut loc în 1574, iar cartea lui Leonhardus Gorecius a fost editată în 1578. În al treilea rînd, cartea comentată reflectă situaţia, oricum aparte, în cultura scrisă a Poloniei: în textele latine Ţara Moldovei, Moldova figurează ca «Valahia», mai rar - «Moldavia», ceea ce pînă astăzi induce în eroare pe istoricii superficiali... În textele în limba polonă ţara est-carpatică figurează cu titlul «Moldavia», dar şi «Волощина», «Wolosza»...

În al patrulea rînd... Enumerarea şi caracterizarea succintă a cărţilor străine, tipărite în secolele XV - XVI, despre Moldova şi moldoveni ne provoacă întrebările fireşti: cine? cînd? şi unde? a publicat în Europa în veacurile XV - XVI măcar un rînd despre careva basarabi/ungrovlahi/munteni; despre o careva ţară a basarabilor/Ungrovlahie/ Muntenie, ca să nu mai pomenim de «rumîni» şi careva «rumunie»...

... În 1834 tot la Francfurt, în Germania, a fost tipărită cea mai binevoitoare, cea mai sinceră, cea mai respectuoasă carte străină despre moldoveni şi despre Moldova. Este vorba despre cartea Bessarabien. Bemerkungen bei Gelegenheit.., scrisă de un vraci neamţ I.Zucker care a practicat cîţiva ani în Moldova de Est («Basarabia»), şi publicată în 1834 la Francfurt.

Cum scria N.Iorga, «Zucker a fost un bun observator, cu o atitudine echilibrată şi binevoitoare, un străin nepărtinitor, fără înfumurare faţă de noi. Fiind un medic milostiv, inteligent, dînsul în capitolele Moldovenii şi Limba moldovenească a ştiut a găsi legături şi a trage concluzii. A reuşit să-i cunoască bine pe moldovenii Basarabiei...».

Vasile STATI