Canibalul care vindea carne de om în piaţă, executat în China

Criminalul în serie chinez care mînca, dar şi vindea în piaţă carnea victimelor sale, a fost executat pe data de 10 Ianuarie 2012. Zhang Yongming, de 57 de ani, poreclit "Monstrul canibal" a şocat opinia publică din China după ce detaliile înfiorătoare ale celor 11 crime dovedite ale sale au ieşit la iveală. Zhang Yongming, ale cărui victime erau băieţi tineri, obişnuia să mănînce din carnea acestora, pe care o vindea însă şi într-o piaţă din apropierea casei sale.

Yongming tăia carnea în bucăţele mici, spunîndu-le clienţilor că e carne de stridie. Ancheta a dezvăluit că Yongming şi-a hrănit şi cîinele cu aceeaşi carne. După ce poliţiştii i-au percheziţionat casa, au descoperit că acesta păstrase şi "suveniruri" de la victimele sale, cum ar fi o serie de globi oculari ţinuţi în sticle de vin. De asemenea, s-au găsit hălci de carne de om agăţate de grindă, dar şi pungi cu oase.
Yongming mai avusese o condamnare pentru omor, însă ieşise din închisoare în 1997.