CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE A LANSAT CENTRUL DE MEDIERE

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova a lansat astăzi Centrul de mediere – o subdiviziune ce va oferi operatorilor economici instrumente alternative privind soluţionarea disputelor şi litigiilor survenite în activitatea comercială. În discursul său, Valeriu Lazăr, preşedinte al CCI, a subliniat că prin intermediul acestui Centru, instituţia pe care o conduce îşi propune să ofere mediului de afaceri autohton încă un mecanism alternativ de soluţionare a divergenţelor comerciale, într-un mod eficient din punct de vedere al timpului, dar şi al costurilor. Lansarea Centrului respectiv a fost apreciată şi de către Phil Batson, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în Republica Moldova. Diplomatul s-a arătat convins că medierea are un rol foarte important în afaceri, pentru a reduce corupţia şi pentru soluţionarea litigiilor dintre antreprenori. Centrul de mediere a fost creat în conformitate cu decizia Consiliului CCI din 19.12.2014 în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie, cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în cadrul unui proiect de reformare a sectorului justiţiei, implementat de Centrul pentru Rezolvarea Eficientă a Conflictelor şi se înscrie în Strategia de reformare a sectorului justiţiei, ţintind oferirea mecanismelor alternative de soluţionare a disputelor.