CALENDAR ORTODOX: SFINTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, MODELUL OSTASULUI CRESTIN

Creștinii din Republica Moldova sărbătoresc pe 8 noiembrie ziua Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, din Tesalonic. Cel care a primit moarte de mucenic pentru mărturisirea dreptei credințe.

Creștinii ortodocși îl pomenesc astăzi pe Sfîntul Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, martir creștin și sfînt militar, care a trăit în secolul al treilea după Hristos în timpul împăraților Dioclițian și Maximilian.

El s-a născut în cetatea Solun din Tesalonic unde s-a făcut cunoscut pentru mărturisirea lui Hristos în vremea prigoanei creștinilor. Pentru aceasta, împăratul Dioclețian l-a întemnițat, iar ulterior a fost omorît pentru dreapta credință, fiind străpuns de sulițe.

Potrivit Tradiției, întîia suliţă a străpuns coasta dreaptă, locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Sfintele sale moaște, izvorîtoare de mir și făcătoare de minuni, au fost păstrate și cinstite.

Cinstirea sfîntului s-a răspîndit în toată lumea creștină mai ales după scrierea Edictului de la Milan din anul 313. Ziua de prăznuire a sfîntului este 8 noiembrie, ziua în care, în anul 413, au fost aduse sfintele sale moaște din Sirmium în orașul Tesalonic. Ele au fost așezate în biserica ridicată peste locul unde a fost martirizat.

În secolul V, guvernatorul Leontie a construit pe același loc o biserică mai mare, însă aceasta a fost distrusă de un incendiu care a avut loc în prima jumătate a secolului al VII-lea. Ulterior, a fost ridicată o altă biserica, care s-a păstrat pînă în ziua de astăzi.

Impunătoarea catedrală, a fost transformată în 1493 de către turci în moschee și abia în anul 1912 a redevenit biserică, după cucerirea orașului de către greci.

Datorită lucrărilor de restaurare a sfîntului locaș, desfășurate în prima jumătate a secolului douăzeci, a fost descoperit locul martirizării Sfîntul Dimitrie și ruinele băii romane, aflate sub altarul catedralei.

Potrivit Registrului de stat al populației, în Republica Moldova sînt peste 35 de mii de bărbați cu numele Dumitru.

Sursa: sputnik.md