"CALEA PRINTRE ZIDURI" A LUI LEONID POPESCU

Artistul plastic Leonid Popescu şi-a lansat, la Centrul Expoziţional „C. Brâncuşi”, expoziţia personală “Calea printre ziduri”, la 60 de ani de la naştere. Ea cuprinde 170 de lucrări de pictură şi grafică realizate în diferite perioade ale vieţii şi activităţii autorului.

Scriitorul Iulian Filip a spus că atunci cînd activa în calitate de şef al Direcţiei municipale cultură, a avut norocul să-l descopere pe Leonid Popescu în anii cînd Chişinăul îşi căuta o axă identitară spirituală, el devenind nucleul echipei de creaţie care a participat la zugrăvirea interiorului şi exteriorului Clopotniţei şi Catedralei Mitropolitane.

„Leonid Popescu este un alintat al limbajului plastic. El începe cu limbajele canonice bisericeşti, peisaje, portrete, dar are şi nuduri frumoase”, a menţionat Iulian Filip.

La rîndul său, artistul plastic Leonid Popescu a afirmat că are mai multe peisaje cu biserici pictate pe fundalul naturii. „Tot ce fac, fac cu multă dragoste şi dăruire de sine. Degrabă plec iarăşi în Maramureş, unde am de pictat în mai multe biserici”, a remarcat el, care a zugrăvit interiorul şi exteriorul mai multor mănăstiri din R. Moldova, România şi Ucraina.

Expoziţia poate fi vizionată pînă la 27 octombrie.

Leonid Popescu s-a născut în anul 1953 în satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti. A absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” (1972) şi Academia de Design şi Arte Plastice din Harkov, Ucraina.

Sursa: Moldpres