CADEREA „GUVERNULUI LUI PLAHOTNIUC” DE LA BUCURESTI

Vor investiga noii guvernanţi liberali legăturile mafiote dintre fostul Guvern PSD şi mafiotul moldovean?

În ziua de 10 Octombrie, în urma unei moţiuni de cenzură, Guvernul penal PSD din România condus de Viorica Dăncilă a căzut, iar Preşedintele Klaus Werner Iohannis l-a desemnat premier pe liderul liberal Ludovic Orban. Deşi nimic nu e la vedere, căderea Guvernului PSD a produs o reală disperare ultimelor bastioane de rezistenţă ale lui Vladimir Plahotniuc din Republica Moldova. Cînd zic „bastioane de rezistenţă”, mă refer la PDM de după Plahotniuc, la numeroasele afaceri derulate de firmele controlate de uzurpator prin interpuşi, dar şi la acele „afaceri unioniste” de milioane moldo-române. Dacă serviciile secrete române nu l-ar fi susţinut pe Plahotniuc încă de la începutul anilor 2000, acesta ar fi rămas un interlop şi un proxenet de rînd, fără puteri politice decizionale. Probabil că ajungea la închisoare cu vreo 10 ani înaintea lui Filat.

Lui Plahotniuc i s-a consolidat un statut oficializat de către securiştii români care le-au recomandat politicienilor de la Bucureşti din PSD ca să-l susţină, dar şi care au determinat numirea lui la conducerea companiei Petrom Moldova. De asemenea, tot securiştii români l-au recomandat ex-preşedintelui român bolşevic şi criminal Ion Iliescu. Acesta din urmă, după cum se ştie, în 2001, la Palatul Cotroceni, i l-a prezentat Preşedintelui Vladimir Voronin, care l-a luat „în custodia sa”.

Susţinerea masivă pe care guvernarea PSD i-a acordat-o lui Plahotniuc după ce şi-a subordonat întreaga ţară a fost o adevărată crimă de Stat, o crimă împotriva Statului Republica Moldova! Am tot scris de-a lungul anilor: susţinerea acordată lui Plahotniuc de către serviciile secrete româneşti, prin intermediul guvernanţilor PSD de la Bucureşti şi cel al activiştilor români unionişti, nu avea nimic de-a face cu unionismul (fiind doar un pretext destabilizator), cu binele general al moldovenilor, al ţării, în general. Această susţinere viza îmbogăţirea ilicită a unui grup restrîns de persoane, acordarea de onorarii discrete şi consistente unor activişti unionişti, moldoveni şi români, dar şi de dividende din profiturile unor afaceri moldo-române desfăşurate aici, în cadrul economiei Republicii Moldova, cu acceptul lui Plahotniuc şi toate sub garanţia juridică a Statului mafiot controlat de către Plahotniuc. Vă reparăm noi grădiniţe, dar voi trebuie să vă declaraţi români şi, pentru orice eventualitate, să ne daţi banii înapoi. Cam aşa gîndesc şi procedează securiştii români prin R. Moldova. Iar guvernanţii moldoveni pasc iarbă, suflă în fluier sau practică yoga ca la Vaslui.

Fuga uzurpatorului Plahotniuc i-a luat prin surprindere pe toţi protectorii şi complicii români ai acestuia, dar încă nu i-a descumpănit dramatic. Aici vorbim despre servicii secrete româneşti experimentate, care au ştiut să-şi scoată bani murdari chiar şi pe vremea guvernării comuniste. Trofeul suprem al activităţilor lor a fost, totuşi, perioada „paşalîcului lui Plahotniuc”. În toată această perioadă, începînd cu 2009 şi pînă la fuga banditului, serviciile secrete româneşti, deopotrivă cu ceilalţi complici români ai lui Plahotniuc, şi-au umplut buzunarele mai mult decît au făcut-o în „20 de ani de unionism subversiv şi subvenţionat în secret de către România”, extrăgînd prin metoda „parandărăt” sume uriaşe. (Ca să înţeleagă toată lumea, parandărăt prin părţile locului înseamnă otkat). Inclusiv din donaţiile şi împrumuturile oficiale acordate de către români Guvernului Filip şi, la fel de important, au avut acces informativ la absolut toate structurile Statului Republica Moldova. Cu vreo 60 de milioane de Euro oferiţi guvernului Filip securiştii români au cumpărat Moldova pe nimic. De ce să dea România 30 de miliarde pentru reîntregire dacă se poate mai ieftin? Nemţii sînt nişte proşti cu reîntregirea Germaniei de Est… Securiştii români care mişună pe aici au procedat ca şi Ilan Şor, de fapt. Pe cînd un proces intentat de guvernanţii moldoveni serviciilor secrete din România pentru prădăciuni în R. Moldova? Laundromatul românesc funcţionează în Republica Moldova mai de demult decît cel rusesc al lui Platon. Ca să nu întrebăm prea multe lucruri, ni se va închide gura cu … conducta de gaze Iaşi-Chişinău?

Imediat după fuga lui Plahotniuc, guvernarea penală de la Bucureşti s-a făcut că „nu ştie nimic”, „uitînd” că, doar cu cîteva zile în urmă, sprijinea Guvernul paralel şi ilegitim „condus” de Filip. Înainte de fuga mafiotului, pe 14 Iunie, consilierul prezidenţial al României pe politică externă, Bogdan Aurescu, a efectuat o vizită la Chişinău pe fondul crizei politice din acele zile. Această vizită de „dres busuiocul” şi „de aflat în treabă” ne-a demonstrat puterea de influenţă a serviciilor secrete româneşti „specializate pe Dosarul Basarabia”, care l-au manipulat de minune pe Preşedintele Klaus Iohannis ca să-l trimită pe Aurescu la Chişinău. Pentru serviciile secrete româneşti complice cu Plahotniuc, trimiterea consilierului prezidenţial la Chişinău a trebuit să sugereze „că şi România a contribuit la predarea paşnică a Puterii de către Plahotniuc”. Nimic mai fals, dar şi acum există „lideri de opinie” dependenţi de regimul mafiot al oligarhului care trîmbiţează această minciună, care, în realitate, a fost o operaţiune a serviciilor secrete.

 

Ce va urma?

La ora actuală, după cum spuneam la început, în Republica Moldova, Plahotniuc, prin interpuşi, controlează numeroase afaceri de milioane, afaceri de care sînt interesaţi toţi complicii lui şantajabili, moldoveni şi români. Debarcarea Guvernului PSD de la Bucureşti este o lovitură dureroasă pentru toţi aceşti complici ai mafiotului. Ieşirile isterice ale deputaţilor cu panglică tricolor Ţîcu, Reniţă şi Carp confirmă de departe acest lucru. Chiar şi după fuga lui Plahotniuc, un Guvern PSD la Bucureşti ar fi putut exercita anumite „condiţionalităţi” de acordare a unor ajutoare şi împrumuturi financiare în schimbul „protejării unor participări investiţionale româneşti demarate după 2009”.

După venirea la Putere, la Bucureşti, a liberalilor, fie şi tranzitorie pînă la previzibilele alegeri generale anticipate, vor investiga noii guvernanţi legăturile mafiote dintre fostul Guvern PSD şi mafiotul moldovean Plahotniuc? Vor putea reuşi liberalii români să demonstreze că ei, politicienii aleşi, controlează Statul român, imaginea lui externă şi interesul naţional, aşa cum este şi firesc, dar nu serviciile secrete implicate în cele mai mizerabile jocuri profitabile financiar, în primul rînd, în raport cu Republica Moldova? Vor avea atîta determinare politică noii guvernanţi liberali români încît, prin intermediul tuturor instituţiilor de control abilitate, să demaşte şi să sancţioneze acţiunile politice iniţiate de către serviciile secrete româneşti în Republica Moldova, inclusiv cele recente, privitoare la alegerea primarului Chişinăului şi a altor cîţiva din alte oraşe, care-i musai, pentru acestea, să fie unionişti? Va îndrăzni Guvernul liberal român să demaşte şi să pedepsească politica agresivă iniţiată de către serviciile secrete româneşti, prin intermediul politicienilor, în Republica Moldova?

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a acuzat faptul că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost o „agenţie de voiaj şi un mod de a aloca bani publici”. „De exemplu, în Republica Moldova, în Basarabia, au fost finanţate televiziuni, site-uri de ştiri care îl preamăreau pe dictatorul Plahotniuc şi care atacau pe toţi proeuropenii şi proromânii formaţiunilor democratice din banii daţi de la bugetul de stat prin intermediul Românilor de Pretutindeni”, a spus Orban, vorbind despre necesitate desfiinţării acestui Minister. În acest context, actualii guvernanţi români vor dori să finalizeze o anchetă prin care să se dezvăluie cîte sute de milioane de dolari din România s-au spălat în Republica Moldova din 1995 şi pînă astăzi şi prin intermediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni?

Personal, nu cred!!!

Mihai CONŢIU