CADAVRELE POLITICE ALE LUI PLAHOTNIUC

În ultimii zece ani, Moldova a fost o ţară improvizată

Aruncînd o privire retrospectivă de analiză asupra felului în care această ţară a fost guvernată din 2009, ajungem la concluzia indiscutabilă că absolut toţi politicienii din guvernările care s-au succedat n-au luat niciodată în serios realitatea numită Statul Republica Moldova. Aceasta în condiţiile în care şi-au făcut campanii electorale şi au cerut votul moldovenilor în numele existenţei Statului Republica Moldova. Ei au venit la Putere nu ca să guverneze ţara, cetăţenii, ci de dragul demnităţilor dobîndite şi al puterii conferite de acestea. Cînd spun „putere”, mă refer la realitatea revoltătoare în care pentru ei deţinerea Puterii a însemnat jefuirea ţării spre a-şi spori averile personale, în contrasens cu permanenta sărăcire a populaţiei.

Să ne amintim de penibilele, îndelungatele şi sfidătoarele „negocieri” de împărţire a Puterii de către AIE 1 şi AIE2, în cadrul cărora liderii partidelor declarau că discută despre „principii şi valori”. Acum ştim cu toţii ce însemnau aceste „principii şi valori”. Cu toate acestea, indivizi ca Mihai Ghimpu, de exemplu, mai au obraz să dea ochii cu oamenii pe stradă şi să mai iasă şi în spaţiul public cu soluţii, idei şi acuze aduse altora. Tupeu, neruşinare, banditism, iresponsabilitate ori primitivism provincial? Din toate cît mai mult! Cum altfel să-l caracterizezi pe Ghimpu cînd acesta are îndrăzneala sfidătoare de a spune că n-a ştiut de furtul miliardului şi alte jafuri naţionale în condiţiile în care el personal a pus bazele acestor nelegiuiri?

Amintiţi-vă că el, Ghimpu, este primul care, în democraţia banditească de la Chişinău şi în cadrul aşa-ziselor negocieri de creare a alianţelor de guvernare, a cerut partajarea politică a Băncii Naţionale şi a numirii în fruntea acesteia a fostului său protejat Dorin Drăguţanu! Aşa ceva nu există în nici o democraţie modernă! Cine vrea un astfel de control, doreşte cu siguranţă să fure din marile finanţe ale ţării şi, după cum ştie întreaga lume, s-a furat în stilul capturilor violente de război, numai că nu în beneficiul exclusivist al lui Ghimpu. Vă reamintesc că după numirea lui Drăguţanu în funcţia de guvernator al BNM am scris că rolul lui era să spele bani pentru cei care urmau să fure şi aşa s-a şi întîmplat! Acum, Ghimpu nu-i furios că s-a furat miliardul, ci se simte frustrat că Drăguţanu s-a închinat lui Plahotniuc şi n-a făcut şi el parte dintre beneficiarii privilegiaţi, bine acoperiţi ai furtului. Plahotniuc nu l-a inclus în schemă pentru că a considerat că-i sînt suficiente hoţiile de sute şi sute de milioane pe care le făcea în complicitate cu „Primăria lui Chirtoacă”, ministerele partajate politic etc. Tocmai cu acestea îl şi are la mînă oligarhul!

După 2009, Ghimpu, Filat, Lupu, Diacov şi Plahotniuc aflat încă în umbră, la pîndă şi deja „proprietar” al PDM, au transformat Moldova într-o ţară improvizată din proiectele lor personale. Ministerele, agenţiile şi direcţiile controlate politic de către ei au fost şi sînt încă „acoperite constituţional” pentru furturi uriaşe din visteria ţării, din împrumuturile internaţionale şi din fondurile nerambursabile acordate de către UE, SUA şi restul ţărilor occidentale. După crima „nevinovată şi distractivă” de la vînătoarea ilegală din Pădurea Domnească, a început să prindă mai bine contur planul diabolic al lui Plahotniuc de a şi-i transforma în cadavre politice pe toţi aliaţii lui conjuncturali.

În improvizaţia de ţară concepută de ei, Plahotniuc nu a avut şi nu are nevoie de strategii politice democratice de izolare sau înlăturare de la Putere a rivalilor săi politici, ci de metodele mafiote ale mediului din care el provine. Astfel, Plahotniuc i-a lăsat să fure cît au vrut, i-a monitorizat, înregistrat şi s-a asigurat cu dovezi compromiţătoare grele împotriva lor. Mai apoi, avînd control asupra Procuraturii, Justiţiei, Curţii Constituţionale şi Serviciului de Informaţii şi Securitate, pe unii şi complicii lor i-a băgat în puşcărie, cazul Filat fiind cel mai reprezentativ. Pe alţii i-a cumpărat, i-a şantajat cu spectrul puşcăriei şi i-a subordonat necondiţionat, aşa cum sînt cazurile lui Leancă, Alexandru Tănase, Ghimpu, Şor şi restul deputaţilor foşti PLDM-işi şi ex-comunişti. În aroganţa lui ţărănească de prost gust, Ghimpu s-a lăsat cumpărat şi vulnerabilizat de Plahotniuc fără să-şi imagineze că oligarhul pusese ochii şi pe cea mai mare spălătorie de bani negri din ţară – Primăria Chişinăului. Ce a urmat apoi se ştie – Ghimpu şi Chirtoacă ameninţaţi cu puşcărie, rămaşi totuşi cu ceva mari averi, dar fără Primărie. În acest context trebuie să fie privite serviciile electorale aduse lui Plahotniuc de către Chirtoacă, pe fondul unei false lupte anti-oligarhice comune cu Ghimpu.

În urma lui, Plahotniuc a lăsat numeroase cadavre politice şi de multe din ele nici nu are rost să ne amintim. Mai ştie cineva ceva despre fostul politician PLDM-ist Mihai Godea, căruia i s-a găsit şi finanţare pentru un partid după ce l-a trădat pe Filat? A apărut recent la Publica TV cu sfaturi înţelepte pentru naţiune. Chiar dacă au fost răsplătiţi cu funcţii şi lăsaţi în pace pentru „bună-credinţă”, tot cadavre politice sînt şi Alexandru Tănase, Marian Lupu şi Serafim Urechean. Dată fiind funcţia ocupată, Filat este un cadavru politic mai de lux al lui Plahotniuc, dar şi al propriilor trufii, avariţii şi al dorinţei de îmbogăţire nemăsurată pe căi ilegale. Cadavre politice ale oligarhului au mai devenit Ghimpu, Chirtoacă, Iurie Leancă, Valeriu Ghileţchi, Valeriu Munteanu dacă nu va fi „recuperat în interes de serviciu”, Chiril Lucinschi şi alţii.

Fireşte că fiecare dintre ei, în propriile lor (auto)reprezentări, au frustrări dintre cele mai nuanţate, fiind văduviţi totalmente de ceea ce înseamnă onoare şi demnitate. Unii, în frustrarea lor că au fost trataţi ca nişte trădători cumpăraţi ca nişte boarfe de unică folosinţă, rămîn cu satisfacţia meschină a unor bani care-i scutesc de grija zilei de mîine. Alţii, pentru că au făcut parte din „conjuraţii” pe ne-placul oligarhului, s-au trezit, vorba poporului, şi tufuţi, şi cu banii luaţi, chiar dacă nu toţi. O altă categorie a cadavrelor politice tremură în continuare sub ameninţarea şantajului ori a urmăririlor penale. Aceştia din urmă, chiar dacă Plahotniuc şi-ar da „obştescul sfîrşit politico-mafiot”, ar rămîne oricum, pe mai departe, subiecte ale urmăririlor penale ale unei Justiţii drepte. Un lucru este demonstrat: pe absolut tot ce pune mîna Plahotniuc devine moarte, păcat, dezumanizare, nelegiuire, crime împotriva semenilor şi destin de ocnaş!

Ce va urma, nu prea se ştie, atît cît oligarhul nu-i în puşcărie!

Mihai CONŢIU