O dezvăluire a Jurnal TV şi o demisie în folosul lui Plahotniuc, pe termen lung

Recenta dezvăluire a conversaţiei telefonice dintre Alexandru Tănase, cînd era preşedintele Curţii Constituţionale, şi Veaceslav Platon a provocat comentarii dintre cele mai felurite. Cei mai mulţi îşi irosesc „talentul publicistic” pentru a-i lua apărarea lui Tănase, invocînd „profesionalismul lui”, sugerînd chiar că demisia anunţată de el din postul de ministru al Justiţiei ar fi una de „onoare”, schiţînd scenarii de denigrare a personalităţii acestuia sau elemente de complot ale serviciilor secrete ruseşti pentru a-l distruge pe „proeuropeanul” Vladimir Plahotniuc şi astfel etc. Nici unul dintre aceştia, însă, nu analizează situaţia sub aspectul unei elementare moralităţi de tip european, atît cît aceasta trebuie, obligatoriu, să caracterizeze un politician sau demnitar al Statului. Cine cunoaşte bine mizeriile criminale ale bordelului politic „constituţionalizat” de Tănase, ştie şi că locul lui este după gratii.

Tănase? Tot din turma în care sînt Ghimpu, Leancă, Drăguţanu, Ghileţchi…

Ca politician şi demnitar de Stat, Tănase s-a compromis din clipa în care a dezertat din PLDM. Indiferent de cît de mult nu era de acord cu Vlad Filat, el trebuia să rămînă în partid, ca un politician integru şi dedicat proiectului politic al PLDM, pentru a-şi impune ideile sau pînă ar fi fost demis abuziv. Plecînd din PLDM, migrarea lui politică ar fi fost firească spre oricare alt partid, dar nu în umbra PDM. „Pragmatismul politic moldovenesc” şi-a spus cuvîntul: Tănase dorea funcţii înalte, motiv pentru care, împreună cu ziarul „Timpul” al răposatului său tată, au migrat sub atotputernica oblăduire a lui Vladimir Plahotniuc.

Cînd a fost desemnat judecător la Curtea Constituţională (CC), am fost primii care am scris că rostul ajungerii sale acolo era ca să devină preşedintele CC. Privind retrospectiv, nu avem cum să nu rememorăm „ridicolul arivist” al acuzelor lui la adresa fostului preşedinte, Dumitru Pulbere. Acesta l-a acuzat atunci pe Pulbere că ar fi făcut declaraţii cu caracter politic atunci cînd declarase că, la acea vreme, în 2011, Parlamentul, conform Constituţiei, trebuie să fie dizolvat dacă nu alege Preşedintele ţării pînă la termenul legal. Nu mai are rost să rememorăm numeroasele declaraţii chiar politice făcute de Tănase după ce i-a luat locul lui Pulbere!

Cu cît a păgubit Tănase Statul prin „reforma instituţiei executorului judecătoresc”?

În anul 2010, cînd noi, cei de la Moldova Suverană, tîram în spate zeci de procese judiciare pe care ni le intentase cea mai pestriţă adunătură de reclamanţi – politicieni, bandiţi recunoscuţi, oameni de afaceri dubioşi etc. –, ministru al Justiţiei era Tănase. Aflîndu-ne în situaţia de a fi cu ochii pe el, printre reformele „liberale liberalizate” iniţiate de Tănase despre care am scris era şi cea referitoare la „privatizarea birourilor executorilor judecătoreşti”. Avem bănuiala că Tănase încă de atunci îşi pregătea intrarea în „împărăţia oligarhului”. Atunci am semnalat paradoxul conform căruia Tănase „reforma instituţia executorului judecătoresc înainte să reformeze şi legislaţia în conformitate cu noul statut al executorului”, ceea ce nici nu s-a mai întîmplat.

La acea dată, abordam acest subiect şi pentru că aveam mărturii despre cui îi intra în buzunare circa 10% din taxele Notariatelor, iar Tănase nu avea cum să nu ştie despre asta, chiar dacă aparent nu are nici o legătură cu „reforma lui”. Prin reforma sau, de fapt, privatizarea instituţiei executorului judecătoresc, Tănase le-a dat liber angajaţilor acestui sistem deja privatizat să încaseze 3% din suma totală a litigiului pentru documentele executorii. Ca şi „în cazul neoficial al unor Notariate”, vă daţi seama că „noii patroni executori judecătoreşti nu erau de capul lor, că trebuiau să fie recunoscători binefăcătorilor şi să-şi plătească birul”. Necesitatea „plătirii birului” am înţeles-o şi din agresivitatea unor executori judecătoreşti „care aveau siguranţa protecţiei”. Cei care se ocupă de calcule, au scris că 3% „acordaţi de Tănase executorilor judecătoreşti privaţi” însemna peste jumătate de miliard de dolari, bani care trebuiau să ajungă în bugetul de Stat. Preşedinte al CC sau complice la hoţii de proporţii naţionale?

Unealtă constituţională a lui Plahotniuc pentru decapitarea lui Filat

Afacerea învestirii în miez de noapte a Guvernului Filip are un precedent. Tot într-un miez de noapte al lunii Aprilie 2013, CC condusă de Tănase a emis o Hotărîre unică între toate statele lumii – lui Vlad Filat i s-a interzis să mai fie premier deoarece asupra sa planau „suspiciuni de corupție”. De o asemenea motivaţie a CC au rîs pînă şi studenţii din anul I de la Drept. Acesta a fost momentul în care s-a deschis poarta puşcăriei în aşteptarea lui Filat. Prin servilul preşedinte al CC, Plahotniuc a reuşit două lovituri: 1. A scăpat de concurentul politic Filat, care, indiferent de păcatele lui, avea o priză electorală uriaşă în comparaţie cu Plahotniuc. 2. Prin acuzarea şi reţinerea lui Vlad Filat ca fiind complice în furtul miliardului, Plahotniuc îndepărta bănuielile care planau asupra lui, imaginîndu-şi că astfel se va închide dosarul furtului miliardului, chiar dacă, în final, Filat, în lipsa probelor complicităţii lui, a fost condamnat pentru cu totul altceva. Preşedinte al CC sau sluga lui Plahotniuc?

Prin CC, Tănase a încercat să-l facă premier pe Plahotniuc

În anul 2015, în toiul crizei politice, CC a emis o Hotărîre prin care-l obliga pe fostul Preşedinte Timofti să desemneze în calitate de prim-ministru orice candidat care reuşea să obţină doar 51 de semnături de susţinere din partea deputaţilor. Plahotniuc avea nevoie doar de o majoritate simplă întrucît avea siguranţa semnăturilor de susţinere a sa în calitate de candidat la funcţia de premier doar din partea a 51 de deputaţi servili. Se ştie că astfel şi-a şi înaintat candidatura. În urma amplelor proteste de stradă şi bănuim că şi datorită unor „sugestii din exterior”, Timofti a fost nevoit să-i respingă candidatura. Preşedinte al CC sau servitorul umil al oligarhului?

O demisie cu cîntec pentru ocnaşi

Demisia surprinzătoare a lui Vitalie Pîrlog din funcţia de director al SIS şi cea a lui Tănase din fruntea Ministerului Justiţiei pot fi interpretate în fel şi chip, dar în nici un caz în modul aberant în care unii jurnalişti supuşi lui Plahotniuc sugerează, cel puţin în cazul lui Tănase, că ar fi vorba despre amestecul serviciilor secrete ruseşti. Este absurd să conceapă cineva, aşa cum o face Petru Bogatu, că puternicele servicii secrete ruseşti s-ar ocupa de „fleacuri de personaje” ca Tănase. În dictatura lui Plahotniuc nu prea cred să existe demisii de bună voie, dar nici prea multe refuzuri de a ocupa o funcţie atunci cînd cuiva i se ordonă. Plahotniuc nu numeşte într-o funcţie de răspundere pe cineva curat, independent şi pe criterii de expertiză, ci numai slugi preaplecate şi şantajabile.

Cel mai credibil, demisiile amintite pot fi puse şi în contextul furtului miliardului şi a protejării adevăraţilor vinovaţi. În această variantă, acţiunile prezente şi viitoare ale SIS şi Ministerului Justiţiei sînt vitale, decisive şi cu implicaţii directe extrem de riscante. Una din problemele majore ale lui Plahotniuc este reprezentată de personajul Ilan Shor pe care trebuie să-l scape cu orice preţ. Pe Shor nu-l poate scoate ţap ispăşitori aşa cum a făcut-o cu Filat. Există forţe interne şi externe care-l protejează pe Shor cu care nici chiar Plahotniuc nu se poate pune fără riscul de a fi distrus. Nu-i esclus ca tocmai complicitatea cu Shor în chestiunea miliardului să-i fie fatală.

Revenind la Tănase şi „demisia sa de bună voie”, trebuie să notăm că el este mult prea dependent de Plahotniuc spre a-şi permite să facă ceva de capul lui. Oligarhul l-ar face ţăndări la cea mai mică mişcare în front. Să ne amintim că a doua zi după dezvăluirea convorbirii telefonice a lui cu Platon Tănase a dat o replică anemică în care nici măcar nu se putea pune problema demisiei. După o zi însă, îşi anunţă fulgerător demisia. Mulţi au speculat pe seama faptelor că reformele Justiţiei anunţate de el l-ar fi pus în relaţii contradictorii cu alţi şefi din Justiţie sau că ar rîvni la postul vreunuia în perspectivă. Mizele ar fi prea meschine. Reforma Justiţiei nu va fi făcută niciodată aşa cum o cere UE, ci doar simulată atît cît vrea Plahotniuc, care se ocupă şi cu acordarea funcţiilor de şefi în acest domeniu.

Mai curînd Plahotniuc are nevoie de Tănase „la export”, iar asta şi pentru că tot s-a „strecurat” pe la Comisia de la Veneţia. Această demisie controlată are rostul de a-i conferi lui Tănase un chip onorabil, credibil pentru europeni, a unui tip care e capabil să-şi dea o demisie de onoare. Plahotniuc are nevoie de încă un agent al lui care să ajungă în cele mai înalte structuri juridice europene, iar Tănase i se pare destul de potrivit ca să-i reprezinte interesele.

O problemă a lui în privinţa „proiectului juridic european Tănase” pot fi chiar oficialii europeni, care nu au cum să nu cunoască, în detaliu, cum a pus Tănase CC la picioarele lui Plahotniuc printr-o serie de Hotărîri dintre cele mai abuzive. Europenii nu au cum să nu ştie că atunci cînd spui Tănase spui şi Plahotniuc, la fel ca şi toţi ceilalţi oficiali moldoveni din actuala guvernare.

Realişti fiind, ţinînd cont de trecutul şi prezentul lui Tănase, constatăm că acesta, de acum înainte, poate fi doar avocat al Mafiei, singura îndeletnicire care l-ar face de temut, în anumite cercuri.

Antieuropenismul „europenistului” Tănase

Pentru cei care au ascultat/citit dezvăluirea conversaţiei telefonice dintre bunii prieteni Tănase şi Platon, în pofida pompoaselor funcţii pe care le-a deţinut, Tănase, în esenţă, este un fel de Mihai Ghimpu în oglindă – a ajuns ceea ce a ajuns datorită unor conjuncturi (relaţii) favorabile, nu neapărat din cauza vreunor performanţe profesionale răsunătoare, este proromân şi proeuropean doar în declaraţii publice pentru „auzul altora”, iar asta pentru că, în străfundul fiinţei sale, este un moldovean ca oricare altul în gîndire şi contrariat de civilizaţie şi normele UE pe care nu şi le poate asuma structural. Conversaţia telefonică purtată cu Platon este suficient de edificatoare.

În acea discuţie, în calitate de preşedinte al CC, ca orice golan de rînd sau nelegiuit, Tănase ia în băşcălie numele fostului şef al Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, poreclindu-ş „Gladiola”. „El (Tapiola; n. aut.) pentru mine nu este autoritate şi, la drept vorbind, nu cred în ceea ce spune. El este ambiguu, deseori improvizează şi spune lucruri care nu corespund adevărului”, îi spune Tănase lui Platon. Fireşte că Tănase nu avea motive să-l simpatizeze pe Tapiola, în primul rînd din cauză că diplomatul european l-a tot criticat pe drept pe Plahotniuc. Însă în clipa în care Tănsae, ca preşedinte al CC, spune că pentru el ambasadorul UE „nu este o autoritate”, devine un interlop oarecare din solda oligarhului. Neavînd încredere în ambasadorul UE, e clar că nu are încredere nici în UE. Dacă pentru el, preşedinte al CC, ambasadorul UE nu este autoritate, implicit nici UE nu este o autoritate pentru Tănase.

Parcă vorbind în numele nemulţumirilor lui Plahotniuc, Tănase împărtăşeşte nemulţumirea lui Platon faţă de Tapiola pentru că era preocupat de ce se întîmpla la Banca Naţională şi despre Legea cu privire la BNM. Mă opresc aici, deşi ar mai fi destule de comentat, dar cînd mă gîndesc cum îl dezincriminează pe Tănase jurnaliştii şi comentatorii lui Plahotniuc după ce au auzit/citit şi ei ca şi mine conversaţia telefonică pe care a avut-o cu Platon…!

Mihai CONŢIU

P. S. Pentru că se tot face atît caz despre diplomele de studii ale lui Gaburici, de ce nu-i curios nimeni să-i ceară lui Tănase Diploma de absolvire a liceului, Diploma de Bacalaureat…?