CA SĂ TREACĂ TIMPUL, CA SĂ NU FIM TRIŞTI

Mîndria de a fi moldovan în viziunea ambasadorului american Pamela Hyde Smith

- A fi moldovan este un lucru bun şi nobil -

Milan Kundera, scriitor ceh stabilit la Paris pînă la “revoluţia de catifea” de la Praga, sublinia faptul că la începutul secolului al XX-lea Viena era un mozaic foarte colorat compus din diferite etnii – austrieci, evrei, ucraineni, unguri, sîrbi, sloveni etc. trăind la un loc. Concurenţa dintre culturi, bogăţia diferitelor puncte de vedere, diverselor credinţe confereau viaţă şi dinamism acelei perioade. Toate acestea dispărînd după cel de Al Doilea Război Mondial. Competiţia culturală şi economică, creativitatea în Europa Centrală s-a prăbuşit.

Parcă anticipînd lansarea Euroland-ului, scriitorul şi ziaristul polonez Ryszard Kapuscinski afirma în anul 1987 că ne îndepărtăm de timpul în care am acceptat doar un singur set de valori ca unicul mod corect de a trăi. Intrăm, ne asigura el, în perioada în care va trebui să acceptăm valorile ce reprezintă alte culturi, care nu sînt mai “rele” decît valorile noastre, ci diferite. Această tranziţie este foarte grea, deoarece natura minţilor noastre este etnocentrică. Mintea omului viitorului, cu toate acestea, va fi policentrică, sublinia Kapuscinski.

Tot atunci condeierul polonez îşi nuanţa în felul următor previziunile: „Istoria tradiţională a fost o istorie a naţiunilor. Dar în acest caz, pentru prima oară de la Imperiul Roman încoace, există posibilitatea de a crea istoria unei civilizaţii. Ni se oferă pentru întîia dată şansa ca prin intermediul unor tehnologii noi şi pe o bază nouă să se creeze o civilizaţie de o deschidere şi un pluralism fără precedent. O civilizaţie care abandonează pentru totdeauna mentalitatea etnocentrică tribală, mentalitatea distrugerii”.

Ca să nu fim nişte neoiobagi amărîţi în noul context de liberă circulaţie a valorilor culturale, spirituale şi economice, se cere pregătire de specialitate, politică şi morală pentru a face faţă concurenţei/emulaţiei inevitabile. Asta se cere acum de la noi. Iar noi ce facem, cum gestionăm modernitatea? Aici, în patria mea mioritică, unde sub fiecare pietricică zace ascuns un munte de prostie, relativ nu demult am citit (căci doar se ştie, e demonstrat ştiinţific: Moldovanul fără lectură e ca rusca fără sulă! – adică tristă, derutată, supărată, dezamagită, inhibată, nemîngîiată) într-un ziar tare pro-occidentalist nişte rînduri coborîte parcă din epoca de piatră: *De ce nu sîntem naţionalişti ca cei din Ucraina? * Să nu iubim această ţară (Moldova – nota mea, D. M.), să recunoaştem că e o grămăjoară molcumă pleoştită la un colţ de pajişte verde.* Deci, să mai aşteptăm. Şi să ne înjurăm reciproc.

Aşadar, haideţi să ne haidem. Adică să fim naţionalişti, să nu ne iubim casa în care ne-am născut, să ne înjurăm şi să ne scuipăm reciproc în continuare şi atunci la examenul de capacitate în faţa Modernităţii vom veni cu temele făcute pe nota 11.

I-aş recomanda acestui jurnalist (C. C-rea), candidat la premiul Cel mai înalt pitic intelectual din Moldova, să-şi amintească mereu testamentul lui William Shakespeare: Iertarea şi toleranţa sînt treptele de sus ale umanităţii. Toleranţa este oxigenul relaţiilor interumane, iar acolo unde nu există oxigen, nu există mişcare, viaţă. De toleranţă – această nouă religie a Democraţiei – avem nevoie mai ales în Republica Moldova, care este, în virtutea condiţiilor istorice, un stat multietnic, cam tot aşa cum era Viena începutului de veac douăzeci. Se impune de urgenţă instaurarea unui climat de respect reciproc unul faţă de altul, indiferent de etnie, culoare ori confesiune.

Coflictele cu semenii ne înveninează viaţa şi ne reduc la zero eforturile. Putem noi, în individualitatea unică a fiecăruia într-o lume de unicate, să împărtăşim orice idee filozofică, politică sau religioasă; putem chiar să ne aflăm în tabere politice total diferite, dar între noi, dacă sîntem/suntem/sântem/sumus oameni, trebuie să avem relaţii normale, căci pe ură şi încrîncenare nu se construieşte nimic. Pe ură prinde numai rapănul discordiei, minciunii şi sărăciei. Toţi sîntem atomi din acelaşi mare şuvoi uman. Dacă antropologul încă vede diferenţele şi uneori le scoate iresponsabil în prim-plan, cum s-a întîmplat în Germania hitleristă sau în America rasistă de pînă la moartea lui Martin Luther King, omul religios, omul cu bunul-simţ elementar vede doar comuniunea, confluenţa şi contopirea.

Citesc într-un ziar din Chişinău: „Deşi născut la Bălţi, cel mai antinaţional oraş de la noi, Ghenadie este un băiat profund religios”. Ştiţi de ce, ne sugerează autorul, Bălţii sînt “cel mai antinaţional oraş de la noi”? Pentru că, vezi dumneata, acolo trăiesc mulţi ruşi, care probabil le papă oxigenul “românilor moldoveni”. Aşa a decis istoria sau poate, mai ştii, chiar Dumnezeu (puţină mistică întotdeauna face bine la corazon) că acolo există mulţi rusolingvi. Şi ce facem acum cu ei: îi castrăm? îi împuşcăm? îi deportăm în Bărăganul românesc? sau, pur şi simplu, îi facem salată? În acest sens, scriitorul maghiar Ady Endre, care a trăit într-un stat polietnic, are un gînd cu bătaie lungă în poligonul istoriei: „Am învăţat la şcoală, de la părintele Palfy, că este patriotic să înjuri germanii, sîrbii, românii, slovenii. Aşa să fie? Dacă este aşa, eu declar solemn că nu sînt patriot”.

Pentru o majoritate moldovenească ghidată cu adevărat de principiile democraţiei existenţa unor minorităţi de “alte limbi” ar trebui să devină un avantaj – viaţa socială şi culturală ar putea fi mai dinamică, mai variată prin punerea la contribuţie a unor minţi ce provin din medii şi tradiţii culturale diferite. Respectivul postulat este valabil şi pentru „minoritari”. Adică poţi tu, minoritarule, să-ţi stimezi patria de origine, să-ţi iubeşti limba şi cultura din care provii, dar totodată trebuie să fii neabătut şi un bun cetăţean al patriei tale de adopţie, Moldova, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg de aici!

Orientarea spre om, cît mai mult om îndumnezeit se impune s-o facem zilnic cu toţii în comun. Cu mare părere de rău, deocamdată la noi nu funcţionează bine mecanismul interspiritualităţii etnice. Fiecare grup etnic, fie el mai mare sau mai mic, trăieşte practic în propriul său cerc sufocant de îngust.

În Mesajul său public de rămas-bun (2003), distinsa doamnă Pamella Hyde Smith, fost ambasador plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Moldova, a menţionat în mod special: „În societăţile cu precădere multietnice, aşa cum este societatea voastră sau a mea, cea mai bună cale spre un viitor luminos este ca toate grupurile etnice să respecte, să celebreze diversitatea şi multilingvismul lor şi să tragă foloase din aceasta. În caz contrar, veţi eşua în separatism şi ură interetnică. Cred că cetăţenii Moldovei ar trebui să depună un efort pentru a se considera în primul rînd moldoveni, şi să recunoască faptul că a fi moldovan este un lucru bun şi nobil”.

Toţi cetăţenii SUA sunt americani: americani de origine italiană, americani de origine mexicană, americani de origine irlandeză, americani de origine germană, americani de origine română şi, ceva mai nou, americani de origine moldavă etc., etc.

Ar fi în folosul patriei noastre comune dacă toţi cetăţenii Moldovei s-ar identifica drept moldoveni: moldoveni ruşi (şi am mulţi prieteni ruşi care se consideră moldoveni ruşi), moldoveni evrei, moldoveni bulgari, moldoveni ucraineni, moldoveni polonezi, moldoveni români, moldoveni găgăuzi, moldoveni ţigani ş. a. m. d.

Numai de moldoveni blegomani n-aş prea vrea să avem parte, dar odată ce sînt şi ei oameni trebuie să-i tolerăm, să-i respectăm şi să-i tratăm de la egal la egal pe toţi. Naţionalismul este ultimul refugiu al puşlamalelor – spunea, dacă nu cumva mă fentează memoria mea scurtă (de găină), Sir Winston Leonard Spenser Churchill, scriitor şi mare om politic britanic.

Cînd ai de a face cu un imens cazan, creuzet demografic cum a fost, timp de aproape o mie de ani, nordul şi sudul Dunării, în care s-au amestecat şi contopit numeroase neamuri, popoare, poporaţii şi triburi, este riscant, dacă nu chiar ridicol, să vorbeşti despre latini puri, daci puri sau slavi puri. Cu atît mai mult, astăzi, despre moldoveni, ruşi ori români puri (şlagăr ştiinţific de rîsul găinilor al marii majorităţi a istoricilor şi politicienilor din România de ieri, de azi şi de mîine). Marele istoric francez Lucien Febre declara în 1945 cu privire la Europa evului mediu: „Istoria confirmă încă o dată: nu puritatea, ci impuritatea rasială este fecundă; nu separarea sîngelui, ci amestecarea sîngelui”.

Dinu MIHAIL,

Yobag de Cartier (Se pronunţă: йобаг дью картье, exact ca la francezi)