BUSINESSMENI DE PE AMBELE MALURI ALE NISTRULUI PARTICIPĂ LA EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ ”BTS”

Producători de încălţăminte şi marochinărie de pe ambele maluri ale Nistrului participă cu stand colectiv la Expoziţia Internaţională de încălţăminte şi articole din piele ”BTS”, care se desfăşoară în perioada 2-4 septembrie curent, în oraşul Poznan, Polonia. Participarea la eveniment este organizată de CCI, cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului "Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii". Potrivit sursei citate, standul Republicii Moldova ocupă 48 de metri pătraţi. Aici sînt expuse diverse modele de încălţăminte pentru dame, bărbaţi, copii, încălţăminte pentru lucru, genţi, geamantane, alte articole de marochinărie. La Salonul internaţional specializat "BTS", pe o suprafaţă totală de peste 1700 de metri pătraţi, mai participă companii din Germania, Italia, Franţa, Bulgaria, Ungaria, Slovacia ş.a. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-iulie 2014 Moldova a exportat în Polonia mărfuri în valoare de 27,17 mln dolari SUA, ceea ce este cu aproape 3% mai mult, faţă de perioada similară a anului trecut. Polonia ocupă locul 5 în topul ţărilor din UE în care exportă Republica Moldova. În şapte luni ale anul curent Moldova a importat din Polonia mărfuri în valoare de aproximativ 53 mln dolari SUA, volum superior celui înregistrat în ianuarie-iulie 2013 - cu peste 2,5%.

În prezent, în Republica Moldova sînt înregistrate 63 de întreprinderi cu capital mixt sau cu capital polonez 100%.

Sursa: Moldpres