BUGETUL STATULUI A FOST PREJUDICIAT CU MAI BINE DE 30 DE MILIOANE DE LEI

Percheziții și rețineri pe faptul evaziunii fiscale și spălării banilor, acțiuni care au prejudiciat bugetul statului cu mai bine de 30 de milioane de lei. Cinci persoane au ajuns în izolator, fiind suspectate că au organizat vînzări de mobilă și carne fără a reflecta activitatea în evidența contabilă. Mai mult, și salariile angajaților erau achitate în plic.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale menționează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că în cadrul perchezițiilor au fost ridicate documente de evidență contabilă dublă, mijloace bănești nereflectate în contabilitate etc. În baza investigațiilor efectuate, s-a constatat că din banii proveniți din evaziunea fiscală, au fost procurate patru imobile și zece automobile, inclusiv de lux.

Procuratura anunță că va reveni cu detalii pe parcurs.

Sursa: IPN