Boris Johnson interzice britanicilor sexul intre persoane care nu au acelasi domiciliu

Noile măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirus interzice britanicilor să facă sex în propria casă cu o persoană care nu îşi are domiciliul acolo, scrie Adevărul.ro. Guvernul britanic urmează să stabilească astăzi noile reglementări care vor interzice oamenilor să socializeze în interior cu o persoană din afara gospodăriei.

Noul regulament prevede: „Nici o persoană nu poate participa la o întrunire formată din două sau mai multe persoane care are loc într-un spaţiu public sau privat. Pînă în ziua de astăzi, persoana care intra în casa unei alte persoane era cea care încălca regulile. Însă începînd de astăzi, ambele persoane ar putea fi urmărite penal sub noua modificare a proiectului de lege din 2020 privind Reglementările Protecţiei Sănătăţii (Coronavirus, restricţii), care va fi prezentat Luni în faţa Parlamentului.

Regulile anterioare nu includeau formularea cu privire la întîlnirea în locuri private, deoarece mesajul general era „să rămîneţi acasă” şi să evitaţi deplasările care nu au caracter de urgenţă. Acum, doar cei cu „scuze rezonabile” vor avea voie să se întîlnească în interiorul unei case – ceea ce nu prevede întîlnirea unui cuplu în care partenerii nu locuiesc împreună pentru a face sex.

Guvernul premierului britanic Boris Johnson s-a confruntat Marţi cu nemulţumirea oamenilor în privinţa regulilor de coronavirus care au fost exprimate de anumite mijloace de presă ca o „interdicţie sexuală”, deşi un ministru a spus că reglementările vizează păstrarea în siguranţă a oamenilor.

„Încercăm să ne asigurăm că nu vor fi oameni care vor sta departe de casă noaptea ", a declarat ministrul britanic, Simon Clarke, la radio LBC. Întrebat dacă regulile permit cuplurilor să copuleze în aer liber, Clarke a răspuns: „Este adevărat că riscul de transmitere a coronavirusului este mult mai mic în aer liber decît într-un spaţiu închis, dar, evident, nu încurajăm oamenii să facă asta.“

Pe Twitter, hashtagul #sexban a fost în trend în Marea Britanie. Oamenii au făcut postări despre viaţă personală neortodoxă a lui Johnson, unii au invocat lipsa legalităţii acestei prevederi, iar alţii au pus sub semnul întrebării posibilitatea aplicării acestei reguli.