BNM REDUCE CU 0,5% RATA DE BAZA

Banca Națională a Moldovei a decis să reducă din nou rata de bază cu 0,5%, dar a menținut nivelul precedent pentru norma rezervelor obligatorii. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 27 octombrie 2016, a adoptat hotărîrea de a diminua rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 9.5 pînă la 9.0 la sută anual. Regulatorul a decis să dimineze ratele de dobîndă la creditele overnight cu 0.5 puncte procentuale, de la 12.5 pînă la 12.0 la sută anual. De asemenea se reduce rata de dobîndă la depozitele overnight cu 0.5 puncte procentuale, de la 6.5 pînă la 6.0 la sută anual. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a hotărît să mențină norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul de 14.0 la sută din baza de calcul, precum și norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul de 35.0 la sută din baza de calcul. În același timp, Banca Națională va propune în continuare lichidități băncilor, conform calendarului anunțat pentru anul 2016, prin operațiuni repo pe termen de 14 zile, la rată fixă, egală cu rata de bază a Băncii Naționale plus o marjă de 0.25 puncte procentuale. (agora.md)