BILL GATES, CEL MAI BOGAT OM DIN LUME

Fondatorul şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Microsoft, Bill Gates, se situează pe primul loc în topul celor mai bogaţi oameni din lume, după Bloomberg Billionaires Index, detronîndu-l astfel pe magnatul mexican al telecomunicaţiilor Carlos Slim, cel mai bogat om din lume în 2010-2012. Averea lui Gates, potrivit Bloomberg, se cifra joi, la 16:00 (ora New York-ului), la aproximativ 72,7 de miliarde de dolari, cu 550 milioane mai mult decît cea înregistrată de cel mai apropiat rival al său Carlos Slim. Anul acesta, activele lui Bill Gates au crescut cu aproximativ 10 miliarde de dolari. Numai joi acţiunile Microsoft au crescut cu 28% şi au atins nivelul maxim din ultimii cinci ani. În aceeaşi perioadă de timp, Slim a pierdut aproape 2 miliarde de dolari, ca urmare a unei decizii a Congresului mexican, care în luna martie a operat modificări în reglementarea pieţei de telecomunicaţii. După realizarea respectivei reforme, compania America Movil, controlată de Carlos Slim, nu poate deţine mai mult de 50% din piaţa mexicană, deşi anterior a avut monopol deplin pe acest segment. Averea lui Slim era evaluată joi la 72,1 miliarde de dolari. Pe locul trei în clasamentul Bloomberg se situează în continuare cunoscutul investitor american Warren Buffett, care în epocă l-a detronat pe Bill Gates de pe prima poziţie a topului celor mai bogaţi oameni din lume. Astfel, Gates a condus acest clasament din 1995 pe durata a 13 ani pînă în 2008, cînd Buffet i-a luat locul. În 2009, Gates a reuşit să-şi recîştige titlul. Cei mai bogaţi 100 oameni din lume, după rezultatele anului 2012, înregistrau o avere combinată de 1,9 trilioane de dolari, cu 242 de miliarde de dolari în plus faţă de anul precedent.

Evaluarea Bloomberg se actualizează zilnic de la începutul anului 2012. Iniţial, clasamentul includea doar 40 de personalităţi, dar de la 23 ianuarie 2013 publicaţia realizează un top al celor mai bogaţi 100 oameni din lume.