BILANŢUL PROVIZORIU AL ACCIDENTULUI DE TREN DIN SPANIA A AJUNS LA 77 DE MORŢI

Cel puţin 77 de persoane au fost ucise şi 143 rănite în accidentul de tren produs miercuri seară în apropiere de Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei, potrivit ultimului bilanţ comunicat joi dimineaţă de tribunalul regional din Galicia. Accidentul s-a produs la circa patru kilometri de gara din Santiago de Compostela pe un tronson de cale ferată de mare viteză, în momentul în care trenul a intrat într-o curbă foarte strînsă şi patru vagoane au ieşit de pe şine. În tren se aflau 218 pasageri şi patru angajaţi ai companiei de căi ferate. Deşi cauza accidentului încă nu este cunoscută, presa locală acreditează ideea vitezei excesive pe acel tronson, unde aceasta era limitată la 80 de kilometri/oră. Trenul plecase din Madrid şi se îndrepta către localitatea El Ferrol, pe coasta atlantică a Spaniei.