BIBLIOTECA NATIONALA INVITA LA SALONUL MUZICAL „MARIA BIESU – 85 DE ANI DE LA NASTERE”

Biblioteca Națională, la solicitarea Academiei de Științe, organizează ședința festivă a Salonului Muzical „Maria Bieșu – 85 de ani de la naștere”, în memoriam, cu transmisiune online, luni, 3 august, începînd cu ora 14.00. Invitatul special al evenimentului va fi Nicolae Dohotaru, director artistic și dirijor al Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Evenimentul va fi moderat de academicianul Aurelian Dănilă și Dr. Honoris Causa, Constantin Rusnac. În cadrul ședinței festive vor evolua soliști ai Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Solicitată de IPN, directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, susține că evenimentul se încadrează perfect în serviciul furnizat de Biblioteca Națională cum este Salonul muzical, unde de fiecare dată au participat personalități notorii ale culturii naționale și internaționale, unde au fost puse în valoare personalitățile și documentele care se păstrează la Biblioteca Națională.

Tot la 3 august, în sala Alexe Rău din cadrul Bibliotecii Naționale, va fi lansată o expoziție tematică de fotografii din viața și creația Mariei Bieșu. Vor fi prezente și cărți, discuri cu piesele interpretate de Maria Bieșu. În sala festivității vor fi prezenți doar artiștii și moderatorii, alte persoane vor avea acces limitat. Acesta va fi transmis online.

Soprana Maria Bieșu, primadona Operei Naționale, s-a născut la 3 august 1935 în satul Volintiri, Ștefan Vodă. În 1967 participă la Concursul Internațional de Canto „Miura Tamaki” de la To-kio, unde a interpretat rolul lui Cio-Cio-San din opera „Madame Butterfly” de G. Puccini. De aici s-a ales cu Premiul I pentru cea mai bună interpretare a rolului și cu un calificativ ce o va însoți de-a lungul vieții – „cea mai bună Cio-Cio-San din lume”. În 1990 a fost inițiat Festivalul Internațional al Vedetelor de Operă și Balet „Invită Maria Bieșu”, care este organizat și după trecerea în neființă a primadonei. Maria Bieșu a decedat la 16 mai 2012, răpusă de leucemie.

Sursa: IPN