Bashar Al Assad a implinit 20 de ani la putere, o aniversare fara nici un fel de ceremonii

Preşedintele Siriei, Bashar al Assad, a împlit, Vineri, 20 de ani de cînd a preluat frîiele puterii de la tatăl său, o aniversare fără nici un fel de ceremonii şi pe fondul uneia dintre cele mai grave crize economice de cînd se află în fruntea statului, informează EFE.

Această zi nu a fost declarată zi de sărbătoare în Siria şi, de la începutul războiului, în 2011, nu au avut loc ceremonii pentru a marca data la care Bashar al Assad, în vîrstă de 54 de ani, a preluat puterea în ţara arabă în anul 2000, după ce tatăl său Hafez, care a guvernat timp de trei decenii, a decedat la 10 Iunie în acel an.

La o lună după moartea lui Hafez al Assad, a fost organizat un referendum pentru a-l vota pe Bashar, oftalmolog şi educat în Regatul Unit, ca Preşedinte al ţării şi pentru a amenda Constituţia pentru ca el să poată guverna la doar 34 de ani, în condiţiile în care limita de vîrstă era fixată anterior la 40 de ani.

Lipsa ceremoniilor se produce totodată pe fondul uneia dintre cele mai grave crize economice pe care le traversează Siria de la începutul conflictului. Luna trecută, Siria şi-a devalorizat moneda locală cu 44%, în contextul ultimelor sancţiuni impuse de comunitatea internaţională: Legea Cezar, impusă de SUA, care îl vizează pe Bashar şi, pentru prima dată, şi pe soţia sa Asma, dar şi alte personalităţi şi aliaţi internaţionali, cum ar fi Rusia şi Iranul, care investesc în reconstrucţia ţării devastate de război.

Criza economică a avut repercusiuni şi pe plan politic, în condiţiile în care premierul Imad Khamis, care ocupa postul din 2016, a fost destituit la 11 Iunie, iar cu o lună înainte fusese demis şi ministrul Comerţului, Atef Naddaf. În cazul ambelor decizii, anunţate de Bashar al Assad, nu au fost oferite motive pentru destituiri.

Duminică au loc în Siria alegeri legislative, iar la anul ar urma să se desfăşoare alegeri prezidenţiale.