Barurile si restaurantele vor fi inchise pe timpul noptii in insulele grecesti

Grecia a decretat, Luni, închiderea pe timpul nopţii a barurilor şi restaurantelor în unele dintre principalele sale destinaţii turistice, după înregistrarea a numeroase cazuri de infectări cu noul coronavirus, relatează AFP.

O purtătoare de cuvînt a Guvernului elen a anunţat, de asemenea, noi restricţii pentru călătorii din Balcani şi zborurile din mai multe ţări UE.

Zonele în care restaurantele şi barurile vor fi închise, începînd de la miezul nopţii pînă la 7 dimineaţa, includ insulele turistice Mykonos, Santorini, Corfu, Rodos şi Creta, a declarat purtătoarea de cuvînt a Guvernului elen, Aristotelia Peloni, într-o alocuţiune televizată.

Aceste restricţii vor fi aplicate începînd de Marţi, 11 August, pînă pe 23 August, a spus ea.

În plus, pasagerii care debarcă din avioane venind din Belgia, Cehia, Olanda, Spania şi Suedia vor fi nevoiţi, începînd din 17 August, să prezinte un test negativ pentru COVID-19 efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea lor, la fel ca şi călătorii care ajung în Grecia prin graniţele terestre.

În cele din urmă, începînd cu 16 August, un maximum de 750 de persoane vor avea voie să intre în Grecia venind din Albania, a adăugat ea.

Autorităţile sanitare greceşti au anunţat, Duminică, 203 de noi infectări cu COVID-19, cel mai mare număr zilnic de la începutul pandemiei. În total, 212 persoane au murit din cauza coronavirusului în Grecia, potrivit cifrelor oficiale.