Nu-i destul că dăm puţini bani pentru investiţii, dar nici aceştia nu sînt folosiţi cu tîlc

Fără investiţii, o ţară nu poate să se dezvolte. Acest adevăr se vede şi din experienţa ţării noastre. Alocăm pe an ce trece tot mai puţini bani din bugetul statului pentru investiţii, adică pentru dezvoltare. Bunăoară, din 2006 pînă în 2012, volumul acestora a scăzut de 5 ori. Efectele sînt catastrofale! Avem cele mai rele drumuri din lume (deşi, de dragul adevărului, trebuie spus că multe drumuri din ţară sînt în reparaţii capitale), iar altele deja arată foarte bine), sîntem o ţară cu cea mai proastă infrastructură. Rară localitate din ţară are apeduct, canalizare. Sistemul de sănătate, de educaţie este într-un proces avansat de degradare. Ne salvează în mare măsură investiţiile capitale venite din străinătate. Alocaţiile bugetare pentru dezvoltare reprezintă doar o treime din volumul investiţiilor anuale.

Cu atît mai mare este nemulţumirea cîtă vreme se dovedeşte că chiar şi aceşti puţini bani care se dau de la bugetul de stat sau din granturile şi creditele dinafara ţării sînt folosiţi fără tîlc. Bunăoară, Banca Mondială a făcut o analiză a cheltuielilor de bani publici în ţara noastră şi ne-a recomandat în mod imperios să reformăm întreg managementul investiţiilor publice, dacă dorim ca acestea să fie folosite cît mai eficient, să atragem cît mai multe fonduri externe. Ce-i nemulţumeşte pe experţii acestei instituţii financiare internaţionale?

În primul rînd, ei pornesc de la felul nostru defectuos de a întocmi strategii de dezvoltare ţării. Da, sînt apreciate planurile noastre privind reabilitarea reţelei de drumuri, de alimentare cu apă. În acelaşi timp, se consideră că avem o puzderie de strategii care au fost concepute fără a se ţine cont de faptul dacă dispunem sau nu de finanţe pentru realizarea lor. Adică, din start, multe proiecte de dezvoltare sînt condamnate la eşec din simplul motiv că nu au acoperire financiară. Mai grav, atunci cînd se concep anumite proiecte strategice nu se ţine cont de starea activelor din sectorul respectiv, de nevoile de perspectivă pentru ţară, de posibilităţile financiare.

Deşi, în mod stringent, se cere ca aplicarea investiţiilor capitale să fie realizată în funcţie de considerentele strategice ale ţării, constată specialiştii Băncii Mondiale, proiectele investiţionale finanţate de la bugetul statului nostru sînt gîndite şi realizate pe criterii politice. Excepţie fac doar investiţiile externe, pentru că donatorii hotărăsc domeniile prioritare de utilizare a banilor lor.

Oricît de mici ar fi sumele de bani publici repartizate pentru investiţiile capitale, cel mai mult nemulţumeşte faptul că nici acestea, modeste cum sînt, nu suportă anumite evaluări în ce priveşte efectul lor economic, durabilitatea financiară. Aceasta pentru că, lămureşte studiul Băncii Mondiale, nu există un proces strict de apreciere a proiectelor privind implicaţiile economice şi financiare. Este adevărat că Ministerul Dezvoltări Regionale şi Construcţiilor aplică anumite reglementări, însă acestea vizează doar costurile proiectelor de construcţii şi posibilităţile de realizare ale acestora. Fără o asemenea expertiză, deduce instituţia financiară internaţională, este greu de spus că banii din bugetul ţării îşi află cea mai bună aplicare.

Banca Mondială consideră că Guvernul RM trebuie să fie mai agresiv şi în ce priveşte controlul calităţii, statorniciei estimărilor aplicate de donatorii externi la investiţiile lor făcute în ţara noastră. De bună seamă, ţara voastră dispune de puţine venituri la bugetul public pentru a suplimenta investiţiile, spun reprezentanţii Băncii, încît trebuie să se bucure de orice dolar, euro venit de peste hotare. Totuşi, ei sînt de părere că ar fi o greşeală să ne bizuim doar pe calculele acestora, deoarece se pot dovedi lipsite de rigoare, de obiectivitate, de calitate. Sfatul Băncii Mondiale este să adresăm mai multe întrebări vizavi de realismul costurilor şi eficienţa proiectelor propuse de către donatorii externi. Adică, se sugerează să fim mai migăloşi chiar şi faţă de ofertele generoase venite din afara ţării. Deoarece, proverbul calul de dar nu se caută în gură, nu se potriveşte pentru aceste situaţii.

Or, anume din cauza lipsei unei estimări din perspective economice şi financiare, accentuează experţii Băncii Mondiale, are loc supraestimarea costurilor proiectelor de dezvoltare care urmează a fi realizate în ţara noastră. Potrivit analizei lor, costurile unei treimi din obiectivele locale în care s-au făcut investiţii publice, au crescut în medie cu 60 procente faţă de cele stabilite iniţial. O cincime din obiectivele administraţiile publice locale, pentru ale căror reparaţii capitale s-au investit banii publici, au necesitat alocaţii bugetare ulterioare în mărime de 50 de procente. Depăşiri ale costurilor se admit şi în cazul investiţiilor capitale la nivelul organelor administraţiei publice centrale. După ultimele estimări ale Băncii Mondiale, fiecare al patrulea şantier de acest rang a cerut alocaţii suplimentare.

Un adevărat haos domină, potrivit observaţiilor Băncii Mondiale, în procesul de planificare a investiţiilor capitale la nivelul adoptării bugetului de stat. Potrivit constatării acestei instituţii, majoritatea obiectivelor locale propuse de Guvern spre a fi finanţate de la bugetul de stat nu sînt aprobate de către Parlament. Chiar dacă unele sînt acceptate de către parlamentari, ulterior lista lor este înjumătăţită. Fiecare, adică atît Guvernul, cît şi Parlamentul, are propriul său criteriu de selectare a obiectivelor ce urmează a fi finanţate din mijloace bugetare. Bunăoară, Executivul se orientează spre finanţarea proiectelor aflate în proces de executare, în timp ce legislativul se concentrează pe noi proiecte locale mici. În atare situaţie, Banca Mondială le reproşează parlamentarilor noştri că pierd prea mult vreme din activitatea lor de dragul proiectelor locale, ale căror pondere este una foarte mică în volumul cheltuielilor capitale.

Nimic de mirare, Guvernul este preocupat de priorităţile de dezvoltare ale ţării, pe cînd bugetarii tind să-şi răsplătească alegătorii pentru voturile în favoarea lor, se gîndesc la propriile lor mandate, interese de partid, la stimularea clientelei politice. Implicarea parlamentarilor în procesul de distribuire a investiţiilor capitale din surse bugetare compromite întregul proces de finanţare a proiectelor pornite deja. După calculele Băncii Mondiale, de la 2006 încoace, 30-50 din sumele de bani publici alocate pentru investiţii capitale au fost întrebuinţate pentru obiective noi, la insistenţa deputaţilor, din care cauză au fost stopate construcţia multor obiective deja începute.

Ambiţiile, interesele clientelare, de partid ale parlamentarilor noştri lovesc dureros în eficienţa cheltuielilor de bani publici. Se amînă pentru o perioadă neclară darea în exploatare a obiectivelor în proces de construcţie. Drept urmare, costurile se îngroaşă ca bulgărele de zăpadă ce se rostogoleşte la vale. Or, preţurile materialelor de construcţie nu stau locului. Este compromisă şi dezvoltarea ţării, pentru că amînarea finalizării unui proiect strategic conduce la zădărnicirea altora.

Vlad LOGHIN