Cînd Statul civilizat occidental îţi ia copiii, ţi-i ucide, ţi-i robotizează şi te învaţă să fii părinte după metode demne de Inchiziţie

Scriam în prima parte a acestui articol despre „teroarea legislativă aberantă” impusă de statele occidentale pentru protejarea excesivă a drepturilor homosexualilor minoritari prin lezarea gravă a majorităţii heterosexuale, inclusiv din perspectiva moralei colective. În articolul de faţă, mă foi referi, recurgînd doar la trei cazuri notorii din sute şi mii cîte vor mai exista, la felul în care unele State occidentale înţeleg că trebuie să protejeze prin lege drepturile copiilor.

Sub pretextul protecţiei copilului, Statul mutilează psihic şi copilul, şi părintele

Se ştie că în ţările nordice există cele mai draconice legi care reglementează relaţiile copil-părinţi-Stat. Din caza acestora, există sute sau mii de drame, multe neştiute încă, pe care le trăiesc mai cu seamă familiile de emigranţi. Aici mă voi referi la drama unei românce trăită în Finlanda. Acest caz şi multe altele pe care le-am întîlnit, de-a lungul timpului, demonstrează că Statul finlandez este preocupat în exclusivitate doar de creşterea natalităţii, preocupare care exclude orice sentiment uman, indiferent cît de mult i-ar mutila pe copiii şi părinţii despărţiţi de Stat din pricini legislative demne de Inchiziţia medievală. Civilizaţia şi bunăstarea excesivă a unui Stat nu exclude neapărat şi excesele abuzive, aşa cum sînt drepturile homosexualilor, dreptul Statului de a-i despărţi pe copii de părinţi sau de a decide că un copil „are dreptul să moară cu demnitate” cînd suferă de vreo anumită boală, chiar dacă părinţii vor să-l salveze cu orice preţ, după cum veţi vedea pe mai departe.

Un medic român, Camelia Smicală (Jalaskoski), mamă a doi copii, stabilită în Finlanda, în 2005, trăieşte o dramă de nedescris. În Primăvara anului 2015, s-a trezit cu executorii judecătoreşti la uşă, după o plîngere formulată de fostul soţ, finlandez. Acesta s-a plîns autorităţilor că fosta consoartă plănuieşte să fugă din ţara adoptivă, în România, împreună cu cei trei copii ai lor. Femeia divorţase de bărbat după ce acesta se dovedise extrem de agresiv, inclusiv cu copiii. În ciuda acestui comportament din partea tatălui, autorităţile finlandeze i-au suspendat ei dreptul de a-şi vedea copiii şi i-au smuls din braţe. Micuţii au ajuns în plasament. În Aprilie, 2017, femeia a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare pentru defăimarea instituţiilor statului finlandez.

„A doua zi după ce s-a dat sentinţa prin care am pierdut custodia asupra copiilor, s-au prezentat la noi trei executori judecătoreşti care, efectiv, ne-au abuzat. Eu am avut fracturi costale, pot dovedi cu documente legale, şi o articulaţie distrusă definitiv. Fata mea mai mare, Andreea, era plină de sînge, ceilalţi doi erau plini de vînătăi. Eu am fost condamnată pentru că unul din executori avea o zgîrietură de jumătate de centimetru, pe care nu au putut dovedi că i-aş fi făcut-o eu”, a declarat Camelia Smicală pentru Antena 3. Fostul soţ a făcut tot posibilul să se răzbune după ce Camelia a intentat divorţ. Acesta i-a deschis nu mai puţin de 60 de procese, pentru care şi azi trebuie să dea socoteală în instanţe. „Nici un criminal din Finlanda nu a fost nevoit să suporte atîtea procese, şi nici un criminal din Finlanda nu a plătit atîtea amenzi cîte mi-au dat mie. Am primit peste 40.000 de euro amendă, pe baza faptului că fostul meu soţ a ameninţat cu moartea în mod constant copiii la întîlnirile sub supraveghere şi în continuare poliţia finlandeză a refuzat să cerceteze”, a spus românca.

Britanicii le-au luat copii ca să-i dea spre adopţie unui cuplu de homosexuali

În urmă cu trei ani, copiii unui cuplu românesc care trăia în Nordul Londrei au fost puşi în custodie de către serviciile sociale britanice şi adoptaţi de un cuplu de englezi de acelaşi sex, scrie Cotidianul.ro. Povestea celor doi părinţi a început în Ianuarie 2007, cînd Florin Barbu s-a mutat din România în Marea Britanie, pentru a-şi găsi de muncă. Primul lor copil, o fată pe nume Diana, s-a născut în Februarie 2008, urmînd ca doi ani mai tîrziu să aibă şi un băieţel. După un timp, viaţa lor de familie a devenit tensionată. „Am greşit, ne-am certat în faţa copiilor“, povesteşte cu lacrimi în ochi Florin Barbu. Cînd ne certam, ea (soţia Claudia; n. red.) a sunat la poliţie şi m-au arestat.”

Florin şi Claudia au intrat în atenţia asistenţilor sociali în jurul anului 2010, iar după vizite frecvente la ei acasă, copiii au fost luaţi de autorităţi, în 2014. Unul dintre motivele pentru această decizie a asistenţilor sociali a fost că Florin a încălcat un ordin de restricţie pe care Claudia l-a obţinut împotriva lui. Florin şi Claudia sînt acum divorţaţi, iar în timp ce Claudia continuă să trăiască în Anglia, Florin s-a mutat înapoi în România.

Un tribunal britanic a decis că minorii ar putea fi adoptaţi după ce asistenţii sociali au monitorizat familia Barbu-Racolţa timp de şase ani. Instanţa a constatat că era clar că părinţii biologici îşi iubeau copii, dar că aceştia nu au putut să-i îngrijească în condiţii de siguranţă. Românca susţine că unul dintre asistenţii sociali a făcut totul doar pentru a se răzbuna, pentru că ea a refuzat să o lase să intre într-o seară la clubul în care lucra. „Am refuzat să o las înăuntru pentru că bea şi pentru că prietenul ei avea o pungă mică cu pulbere albă la el. O lună şi jumătate mai tîrziu ea mi-a fost încredinţată ca asistent social“.

În prezent, Florin riscă închisoarea pentru că a făcut publică identitatea cuplului care i-a adoptat copiii pe contul său Facebook şi le-a postat poze. În luna Mai a acestui an, Florin Barbu a primit răspunsul la sesizarea pe care a făcut-o la CEDO, care i-a comunicat că nu i-a admis cererea, adică procesele pierdute în Marea Britanie rămîn definitive. Hotărîrea CEDO este irevocabilă.

„Salvaţi balenele albastre, dar omorîţi copiii!”

Acesta este titlul unui articol semnat de publicistul român Adrian Pătruşcă în EVZ.ro, iar conţinutul lui este de-a dreptul cutremurător. Pătruşcă scrie despre Charlie Gard, care este un bebeluş de 10 luni pe care statul britanic l-a condamnat la moarte. „Micuţul suferă de depletie mitocondrială, o maladie genetică rară: în lume există doar 16 cazuri. Spre disperarea părinţilor, acum trei luni, conducerea Great Ormond Street Hospital (GOSH), clinica londoneză unde se află internat copilul, decide că nu se mai poate face nimic pentru el şi trebuie deconectat de la aparate. Chris Gard şi Connie Yates solicită să-şi poată transfera fiul la o clinică din America, unde este folosită o terapie revoluţionară, sperînd că aceasta i-ar putea oferi o şansă cît de mică lui Charlie.

Stupoare: GOSH refuză să „elibereze” bebeluşul, motivînd că acesta are „dreptul de a muri cu demnitate”! Urmează trei luni de procese, în care părinţii încearcă să-şi scoată copilul din ghearele sistemului britanic. Trei instanţe diferite se pronunţă în sprijinul deciziei spitalului, inclusiv Curtea Supremă, repetînd: Charlie are „dreptul de a muri cu demnitate”. Or, spitalul britanic susţine că terapia practicată de echipa de medici americani este una „experimentală”. Mai bine o moarte „cu demnitate” decît una „experimentală”. Chris şi Connie fac plîngere la CEDO, dar acum trei săptămîni, CEDO a dat verdictul: „sprijină în conţinut punctul de vedere al instanţelor britanice şi consideră cererea părinţilor inadmisibilă”. Între timp, tragedia lor emoţionează o lume întreagă. Se strîng 1,3 milioane de lire sterline pentru transportul şi tratamentul în America.

GOSH fixase pentru Vineri, 30 Iunie, deconectarea de la aparate a sărmanului Charlie. Chris şi Connie fac o nouă încercare, solicitînd să-şi ia bebeluşul pentru a-l duce să moară acasă, promiţînd că banii strînşi din cheta publică vor fi donaţi în scopuri caritabile. Spitalul refuză şi asta: moartea acasă nu este la fel de demnă ca la Great Ormond Street! Sub presiunea opiniei publice, GOSH acceptă să amîne „debranşarea”, fără a preciza totuşi un termen.

Papa transmite un mesaj în care arată că „ar trebui să se ţină seama de dorinţa părinţilor”. A doua zi, Donald Trump sare şi el: „Dacă putem să ajutăm cu ceva, am fi încîntaţi să o facem”. Apar informaţii că administraţia americană ţine legătura cu părinţii, dar Trump personal se abţine, pentru a evita să irite Londra. Efectul Trump se face simţit rapid: echipa de medici americani se oferă să-l trateze gratis pe Charlie. O altă informaţie bombă: americanul Art Estopinan afirmă că, în 2011, i s-a spus că fiul său, avînd o maladie asemănătoare cu a lui Charlie, mai are de trăit doar două luni. Or, micul Estopinan are acum şase ani şi, deşi în scaun cu rotile, duce o viaţă decentă în mijlocul familiei sale. El a fost tratat de aceeaşi echipă de medici americani, unde Chris şi Connie vor să-l ducă pe Charlie.

Cazul micului Charlie este simptomatic pentru mentalitatea de vechil pe care statul progresist o manifestă faţă de cetăţenii „săi”. Nu se mai mulţumeşte să reglementeze cele cîteva domenii, unde autoritatea sa ar fi strict necesară – apărare, ordine publică, diplomaţie –, ci urmăreşte să controleze traiul oamenilor în toate aspectele lui, pînă în cele mai mărunte detalii. Modelul de societate către care ne îndreptăm este unul de cea mai pură esenţă totalitară, în care statul dobîndeşte drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor. Ba se ambiţionează să le controleze şi gîndurile. Să le modeleze în conformitate cu matriţa reprezentată de Corectitudinea Politică. Or, pentru a impune un asemenea plan demn de Orwell, controlul asupra copiilor capătă un rol primordial. De aceea, statul face totul pentru a-i scoate de sub tutela părinţilor. Ba chiar îi determină pe aceştia să-şi abandoneze singuri progeniturile.

Instituţionalizarea copiilor începe de la vîrste din ce în ce mai fragede. „În 6 – 8 -10 ani, grădiniţa va deveni obligatorie de la trei ani”. „Ca să îi ajuţi (pe copii – n.m.) să supravieţuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!” Asta nu mai este educaţie, este instrucţie militară ca pentru forţele speciale! Statul a ajuns să-i privească pe copii ca pe nişte recruţi: îi saltă cu arcanul după plac. 

Nimic nu reflectă mai bine atitudinea totalitară a statului decît comunicatul Ministerului britanic al Justiţiei cu privire la o posibilă flexibilitate pe care Marea Britanie ar putea să o arate în cazul Charlie: „Decizia (de a fi deconectat de la aparate – n.m.) a fost luată de un sistem judiciar independent. Nu există nici un motiv pentru a interveni.”

„Gînditorul” australian Peter Singer, un adevărat guru pentru cercurile stîngiste, onorat de Universitatea Bucureşti cu titlul de Doctor Honoris Causa, declara cu dezinvoltură: „Copiii umani nu au conştiinţă de sine şi nu sînt capabili să priceapă faptul că există. În consecinţă, viaţa unui nou născut are o valoare mai mică decît viaţa unui porc, a unui cîine sau a unui cimpanzeu.”Salvaţi balenele albastre şi brotăcelul de copac, dar omorîţi copiii”, conchide Adrian Pătruşcă în EVZ.ro. 

Vineri, 14 Iulie, Adrian Pătruşcă revine cu un alt articol publicat în EVZ.ro despre cazul bebeluşului de 11 luni, ţinut ostatic de spitalul Great Ormond Street, care a luat o turnură nouă, despre care scrie:

„Este o minune de la Dumnezeu”, spune un preot. „Sîntem martori la o minune în acest caz”, a declarat reverendul Patrick Mahoney, apropiat al familiei lui Charlie, prezent la o nouă înfăţişare în faţa Justiţiei, acceptată cu totul excepţional de o instanţă din Londra. „Cu zece zile în urmă, practic nimeni nu îi mai dădea vreo şansă lui Charlie Gard să mai trăiască măcar o zi. Justiţia stabilise data la care aparatele trebuia să fie deconectate. Însă Dumnezeu a intervenit”, a declarat părintele Mahoney. Un tribunal britanic analizează noi dovezi privind cazul lui Charlie, care a ridicat numeroase probleme de bio-etică şi privind drepturile părinţilor asupra copiilor lor. Doctorul I (numele său nu a fost dezvăluit) din New York, a depus zilele trecut mărturie prin video-conferinţă în faţa instanţei britanice, afirmînd că el îl poate trata pe Charlie, care are cel puţin 10% şanse ca starea sa să se îmbunătăţească.

„În sală s-a simţit un frison de emoţie cînd a spus asta”, a declarat părintele Mahoney. Iar doctorul a adăugat că 10% este cea mai modestă apreciere posibilă, un maxim fiind la 56%. Dezvăluirea dr. I „a schimbat atît de mult situaţia, încît judecătorul Francis, care prezidează, l-a întrebat pe dr. I dacă ar putea să vină la Londra să-l examineze pe Charlie”, a dezvăluit Mahoney, citat de LifeSiteNews. „Este ceea ce am implorat de săptămîni bune.” Și reverendul a continuat: „Nu trebuie să deschizi paginile Bibliei pentru a vedea cum răspunde Dumnezeu la o rugăciune. Vezi asta petrecîndu-se sub ochii noştri aici la Londra, cu un copilaş de unsprezece luni şi cu incredibilii lui părinţi.” Întregul „curs al cazului s-a schimbat”, o dată cu permisiunea doctorului din New York de a veni aici să-l examineze pe Charlie şi cu posibilitatea ca Charlie să meargă în Statele Unite să fie tratat.

„Cînd (noua) procedura judiciară s-a deschis, majoritatea dintre noi simţeam că, în cel mai bun caz, şansele ca lui Charlie să i se permită să trăiască erau de cel mult 50%. Și totuşi, în numai o oră şi jumătate, întreaga situaţie a cazului s-a răsturnat... Acum nu cred că mai există nici măcar un singur expert legal sau ziarist care să mai creadă că aparatele mai pot fi deconectate”, a continuat entuziasmat părintele Mahoney. De asemenea, în instanţă, un reprezentant al Guvernului pentru a supraveghea situaţia lui Charlie, a declarat că deşi nu este sigur că noua terapie va ajuta creierul micuţului, totuşi ea merită să fie încercată”, scrie Pătruşcă în articolul său de săptămîna trecută.

Mihai CONŢIU