AURELIU CIOCOI A DISCUTAT CU WENDY MORTON

Situația social-politică actuală din țara noastră a fost abordată în cadrul discuției premierului interimar cu ministrul de stat pentru Vecinătatea Europeană și Americi în cadrul Ministerului de Externe al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Noi linii directorii ale relației moldo-britanice, în conformitate cu prevederile Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare semnat între Republica Moldova și Regatul Unit în decembrie 2020, au fost trasate de prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, și ministrul de stat pentru Vecinătatea Europeană și Americi în cadrul Ministerului de Externe al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Wendy Morton.

În cadrul întîlnirii, cei doi oficiali au convenit asupra aprofundării dialogului politic la nivel înalt, prin efectuarea în timpul apropiat a unor vizite, inclusiv cu scopul dinamizării relațiilor comercial-economice. Potrivit informațiilor oferite de Executiv, circuitul comercial economic a înregistrat un volum de 92 de milioane de dolari SUA în anul 2020, în scădere cu 14% pe fundalul pandemiei.

Alte subiecte abordate se referă la soluționarea conflictului transnistrean, dar și cele legate de situația social-politică actuală din Republica Moldova, cu accent pe alegerile parlamentare anticipate din vara anului curent. Aureliu Ciocoi a dar asigurări că Executivul va identifica finanțarea necesară pentru buna desfășurare a scrutinului conform standardelor internaționale.

„Demnitarii au efectuat și un schimb de opinii cu privire la situația regională, de securitate și colaborarea eficientă în cadrul organizațiilor internaționale. Aureliu Ciocoi a reliefat importanța asistenței britanice pentru continuarea unor procese vitale pentru Republica Moldova, de modernizare a economiei naționale, lupta împotriva corupției, reforma justiției și atragerea investițiilor străine”, scrie serviciul de presă al Guvernului.

Sursa: sputnik.md